Articole

MSI Afterburner pe Android pentru GPU overclocking

În ultima perioadă MSI s-a concentrat destul de tare pe simplificarea operaţiunilor de overclocking la produsele pe care le-a lansat pe piaţă. Nu numai că operaţiunea de overclocking nu mai necesită niciun pic de tupeu, dar în momentul în care producătorul îţi pune la dispoziţie o unealtă de overclocking, cam dispar orice fel de riscuri. Ani în care discutam de „prăjit” procesorul au cam trecut, iar acum poţi să faci operaţiunea cât se poate de „casual” între două reboot-uri sau chiar fără.

MSI a lansat în anii trecuţii OC Genie (Overclocking Genie) şi un update la BIOS-ul Wind, exact cu scopul de a facilita accesul la opţiunile de overclocking.

Săptămâna trecută, cei de la MSI au mers un pas mai departe şi au lansat aplicaţia pentru Android denumită Afterburner. Scopul ei este să permită monitorizarea temperaturii, a voltajului şi a vitezei ventilatorului pentru GPU printr-o conexiune WiFi de pe un PC, şi dacă aveţi nervi tari, inclusiv modificarea acestor parametrii pentru a mai stoarce un pic de viteză din procesorul grafic.

Nu numai că MSI se gândeşte să facă aplicaţia funcţională şi pe procesoare grafice de la alţi vendori, dar se pare că există şi o versiune pentru iOS în lucru.

Applicaţie neoficială de Facebook pentru iPad, gratuit

Nu există o aplicaţie oficială pentru a aduce Facebook ca app de Android, deci va trebui să vă descurcaţi fără, direct cu site-ul Facebook, sau cu aplicaţie neoficială. La fel şi pentru iPad, cu Friendly Facebook, aşa cum e denumită aplicaţia neoficială cu care puteţi să accesaţi Facebook şi care are deja cam tot ce vă puteţi dori ca facilitate: fotografii, chat, feed-uri, poke şi cam orice altceva aţi mai putea să faceţi pe Facebook într-o zi normală. Şi, dacă n-am menţionat deja: disponibilă gratis pe iTunes.