Adaptor host pentru Samsung Galaxy Tab 10.1

Încurajaţi de noile facilităţi oferite de Android 3.1 Honeycomb, printre care posibilitatea de a utiliza porturile USB în mod host (gazdă), Samsung a lansat ieri pe site-ul din US un adaptor de 20 USD pentru Galaxy Tab 10.1 . În felul ăsta, portul USB existent pe Galaxy Tab devine un port USB complet, transformând astfel tableta dintr-un periferic într-o gazdă pentru alte periferice.

Chiar dacă aspectul acestui device nu e tocmai în linie cu silueta fină a lui Galaxy Tab, faptul că acum veţi putea ataşa tastaturi, mouşi, stick-uri USB sau orice alte device-uri care vor primi suport sub Android s-ar putea să vă convingă să ignoraţi acest aspect estetic.

Evident, adaptorul nu este încă disponibil în România şi nici măcar pe site-ul Samsung nu apare decât disponibil pentru pre-comandă, dar după ce toată lumea a aşteptat atât de mult pentru a avea USB hosting pe Android probabil că alte câteva săptămâni nu mai contează aşa mult.

Ce ne surprinde totuşi, este faptul că am testat de curând o tabletă shenzen, adică un knock-off făcut în China, care rula Android 2.x şi care n-a avut nicio problemă în a recunoaşte şi a utiliza un mouse.

De la CATV la IPTV cu Motorola Televation

Televation, descrisă ca un „Live Streaming Device” este un produs nou lansat de Motorola pentru a uşura vizionarea programelor TV recepţionate prin cablu pe toate calculatoarele din casă. Practic Motorola Televation preia semnalul TV digital, recepţionat ca MPEG-2 şi îl transformă în stream-uri IP de tip MPEG-4 pe care le pune la dispoziţie celorlalte device-uri din reţeaua locală, cum ar fi tablete Android sau iOS, televizoare conectate prin ethernet sau calculatoare personale.

Nu vom intra în foarte multe detalii despre acest produs fiindcă el nu este disponibil încă pe piaţa din România, singurele rezultate obţinute la o căutare pe domenii .ro cu termenii cheie fiind câteva rezultate spam-ate de nişte pseudo-bloguri de IT care nu sunt altceva decât site-uri fantomă.

Vom mai menţiona că înainte de a vă aventura să achiziţionaţi un asftel de gadget ar trebui să verificaţi cu operatorul vostru de cablu că veţi putea înlocui settop box-ul vostru existent cu o sculă de acest gen.

Pe pagina următoare puteţi citi, în engleză, comunicatul de presă complet al celor de la Motorola.

Citește mai mult

Economisiţi baterie în Linux cu Powertop 2.0

Utilizatorii de Linux sunt familiarizaţi probabil cu Powertop, un utilitar pentru Linux care urmăreşte identificarea scurgerilor de putere pe portabile care rulează Linux şi minimizarea acestor pierderi pentru a extinde viaţa durata de utilizare a bateriei.

Powertop se află acum la versiunea 2.0 şi vine cu opţiuni îmbunătăţite de diagnosticare şi o interfaţă utilizator regândită. Accesul la diverse opţiuni de power-saving a fost mult simplificat, permiţând setarea rapidă şi eficientă a acestor pentru a permite o utilizare cât mai lungă a fiecărei sesiuni de lucru la laptop.

Powertop se află acum la versiunea beta 1.98 care anunţă că Powertop 2.0 urmează să fie lansat în curând.

Printre modificările de strategie incluse în noua versiune se numără şi reorientarea către specialişti şi utilizatori experimentaţi, care sunt interesaţi de facilităţile ce permit optimizarea sistemelor, însă asta nu înseamnă că utilizatorii obişnuiţi nu mai sunt în centrul atenţiei. Din contră, multe din opţiunile de salvare a bateriei sunt activate automat şi implicit pentru aceştia.

O recenzie cu mai multe detalii asupra acestei noi versiuni poate fi citită în engleză la H Online.

Ce tabletă Android ţi-ai cumpăra, care sunt liderii?

Din ce în ce mai multe tablete Android serioase apar pe rafturile magazinelor, aşa că a venit momentul să vedem care sunt cele mai populare tablete care rulează Android. Opţiunile sunt deja destul de multe, şi există multe tablete anunţate pentru a două jumătate a anului, dar dintre toate tabletele Android există o serie de device-uri care s-au remarcat.

Iată aşadar o listă cu cele mai importante tablete disponibile astăzi pe piaţă, dar vă aşteptăm şi pe voi cu propuneri de tablete pe care le-aţi remarcat sau chiar achiziţionat şi de ce nu chiar şi preferinţe „la rece” despre tabletele pe care aţi pus deja ochii şi le-aţi bugetat pentruo achiziţie în perioada următoare:

  • Asus Eee Pad Transformer
  • Acer Iconia Tab A500
  • Archos 70/101
  • Dell Streak 5
  • Cherry Mobile Superion
  • Samsung Galaxy Tab
  • Neo Edge OmniPad
  • Viewsonic ViewPad 7
  • Huawei S7

Evident e vorba de o listă alfabetică, dar acestea sunt tabletele pe care plănuim să le urmărim în viitorul apropiat.

Sătul de acumulatori slabi? Sanyo propune Eneloop

Iniţial ne-am gândit că n-are rost să publicăm un articol despre o marcă absentă la noi. Dar se pare că există cel puţin un importator cu sediul în Bucureşti, care aduce aceşti acumulatori, aşa că ne-am hotărât să vorbim despre ei, fiindcă noi cel puţin ne-am săturat de reclamele despre baterii care durează „mult mai mult” în reclame şi cel mult la fel de mult în realitate.

Câteva din produsele mai vechi de la Eneloop

 

Vorbim aşadar de două tipuri noi de acumulatori de la Sanyo, Eneloop Pro şi Eneloop Plus.

Modelul Eneloop Pro este un acumulator de 2400mAh şi are 25% mai multă putere decât varianta clasică a aceluiaşi acumulator, o soluţie ideală pentru camere foto sau alte device-uri care consumă puterea bateriilor voastre, cum sunt blitz-urile sau gadget-urile foto în general.

Apoi vine modelul Eneloop Plus, care are în „plus” un termistor pentru coeficient de temperatură pozitiv, o rezistenţă care previne încălzirea bateriilor şi se poate dovedi foarte utilă atunci când vine vorba de exemplu de jucării cu baterii care ajung în mâna copiilor şi lasă uneori urme pe piele datorită încălzirii excesive.

Acumulatorii pe care i-am descris abia au fost lansaţi în Japonia, dar dacă suntem de acord că Eneloop e o marcă pe care am putea să o încercăm, puteţi găsi acumulatorii la e-acumulatori.ro, singurul site românesc pe care am găsit disponibile bateriile de la Sanyo. Nu, nu este un articol plătit, am apreciat pur şi simplu că o companie românească a căutat (sau a adus întâmplător) o marcă de acumulatori – baterii care s-a consacrat prin calitate în loc de advertising.

Şi ca să nu spuneţi că nu vă oferim şi un link, iată pagina dedicată acestor serii de pe site-ul Sanyo.

Firefox 5 nu va permite texturi cross-domain pe WebGL

Deşi vorbim de lipsa unei facilităţi, în acest caz avem de-a face cu o soluţie pozitivă, nu cu un aspect negativ. Mozilla a decis să dezactiveze posibilitatea utilizării texturilor între domenii (cross-domain textures) pentru implementarea WbGL din Firefox 5, după ce un expert în securitate a demonstrat că această facilitate poate fi exploatată maliţios.

Groupul Khronos, care se ocupă de standardul şi implementarea WebGL, a anunţat că se gândeşte la o variantă prin care utilizarea cross-domain de acest tip să se facă numai pe bază de confirmare explicită sau un alt mecanism care să prevină abuzurile.

Cu toate acestea, pentru a se asigura că nu generează incidente în această zonă, Mozilla a decis să dezactiveze implementarea în următoarea versiune Firefox 5, urmând ca, în funcţie de soluţiile implementabile pentru a reactiva opţiunea de texturi cross-domain, acestea să fie reactivate într-o versiune ulterioară.

Riscurile mari vin de la device-urile portabile

ISACA, o asociaţie internaţională care oferă cele mai importante certificări în domeniul auditului şi controlului pentru sisteme informatice, a publicat rezultatele unui sondaj efectuat pe baza răspunsurilor primite de la liderii în IT la nivel mondial. ISACA este prezentă şi în România cu o organizaţie ce cuprinde peste 200 de membri.

45% din cei intervievaţi consideră că device-urile mobile deţinute de angajaţi prezintă un risc mult mai mare pentru companie decât device-urile mobile furnizate de companie, conform Barometrului Risc-Recompensă IT din 2011 al ISACA.

Totuşi, merită menţionat că aproximativ un sfert dintre respondenţi au considerat că beneficiile aduse de folosirea acestor device-uri mobile de către angajaţi la birou depăşesc riscurile asociate.

Sondajul a inclus 2765 de membri ISACA şi profesionişti în IT, şi are şi segmentări realizate pe baza apartenţei geografice. Puteţi accesa direct rezultatele specifice pentru Europa.

Un alt rezultat important al acestui Barometru, aflat în 2011 în al doilea an de funcţionare, a fost că un concept relativ nou, acela de „Cloud Computing”, creşte în acceptanţă. Având în vedere că atunci când vine vorba de Cloud Computing, securitatea datelor e unul din cele mai importante aspecte, companiile recunosc faptul că dezvoltarea unor aplicaţii în Cloud trebuie să fie însoţită de măsuri de securitate specifice, bine implementate. Totuşi, riscurile trebuie să fie bine calculate dar asumate, fiindcă a împiedica implementarea conceptelor de Cloud Computing, cu beneficiile aferente, ar putea însemnă împiedicarea progresului companiei ca ansamblu.

Conform sondajului, specialişti intervievaţi se aşteaptă ca în perioada următoare cerinţele companiilor în zona de securitatea informaţiilor şi risk management să crească şi să aducă cu sine o creştere a echipelor de angajaţi care se ocupă de aceste aspecte. Idea este oarecum surprinzătoare în condiţiile în care majoritatea participanţilor la sondaj se află în zone cu o revenire economică destul de lentă.

Barometrul de Risc-Recompensă IT, aflat deja în al doilea an, oferă nişte informaţii cuantificate cu privire la atitudinea şi comportamentul organizaţional cu privire la riscurile şi beneficiile asociate cu proiecte de IT şi noile trenduri în domeniu. Pentru a vedea rezultatele complete, puteţi vizita pagina Barometru Risc-Recompensă de pe site-ul ISACA, unde veţi găsi şi rezultatele de anul trecut.

Articol publicat iniţial în Noutăţi IT – Jocuri

Cele mai multe device-uri Android rulează versiunea 2.2

Versiunea 2.2 de la Android este cea mai des întâlnită versiune de Android pe device-urile portabile care sunt în prezent în activitate, cu 64.6% pondere din total. Informaţia e furnizată de revista online „The H”, dedicată universului open-source, care la ultimul recensământ raporta un procent de 51.8% pentru versiunea 2.2 în Ianuarie 2011.

Modificările vin din upgrade-uri de la versiunea 2.1 (care a scăzut ca pondere de la 35.2% la 21.2%), iar versiunea 2.3 a crescut de la 04% în ianuarie la 9.2% în prezent.

Android 3 a apărut şi el în statistici, cu 0.6% din total, aici fiind vorba evident doar de tablete, care rulează Android 3.0 sau Android 3.1. În acest moment doar câteva tablete rulează deja 3.1, printre ele numărându-se Motorola Xoom şi Asus Transformer.

Următoarea versiune de Android, cu nume de cod „Ice Cream Sandwich” este aşteptată spre finalul acestui an. Lucrurile par să se fi aşezat în universul Android, cu versiuni noi care apar pe cicluri mai lungi de timp, asta însemnând că platforma a ajuns la maturitate şi că noile actualizări sunt mai stabile şi mai uşor de adoptate pe o gamă mai largă de device-uri.

MSI Afterburner pe Android pentru GPU overclocking

În ultima perioadă MSI s-a concentrat destul de tare pe simplificarea operaţiunilor de overclocking la produsele pe care le-a lansat pe piaţă. Nu numai că operaţiunea de overclocking nu mai necesită niciun pic de tupeu, dar în momentul în care producătorul îţi pune la dispoziţie o unealtă de overclocking, cam dispar orice fel de riscuri. Ani în care discutam de „prăjit” procesorul au cam trecut, iar acum poţi să faci operaţiunea cât se poate de „casual” între două reboot-uri sau chiar fără.

MSI a lansat în anii trecuţii OC Genie (Overclocking Genie) şi un update la BIOS-ul Wind, exact cu scopul de a facilita accesul la opţiunile de overclocking.

Săptămâna trecută, cei de la MSI au mers un pas mai departe şi au lansat aplicaţia pentru Android denumită Afterburner. Scopul ei este să permită monitorizarea temperaturii, a voltajului şi a vitezei ventilatorului pentru GPU printr-o conexiune WiFi de pe un PC, şi dacă aveţi nervi tari, inclusiv modificarea acestor parametrii pentru a mai stoarce un pic de viteză din procesorul grafic.

Nu numai că MSI se gândeşte să facă aplicaţia funcţională şi pe procesoare grafice de la alţi vendori, dar se pare că există şi o versiune pentru iOS în lucru.

Bază de date performantă fără SQL? Sigur, NoSQL!

La aproape cinci luni după versiunea 0.7.0, echipa de dezvoltatori de la Apache Cassandra a anunţat lansarea versiunii 0.8.0, care vine cu contori distribuiţi şi suportă de asemenea encriptarea traficului între noduri. NoSQL este o bază de date orientată pe conceptul de coloană, ultra-scalabilă, care, începând cu această versiune vine şi cu CQL (Cassandra Query Language), un limbaj structurat de interogare a bazei de date.

Sintaxa CQL este oarecum familiară utilizatorilor altor baze de date SQL, cu comenzi populare precum USE, SELECT, UPDATE, DELETE, DROP sau CREATE implementate în acelaşi mod ca în SQL. O diferenţă semnificativă este dispariţia comenzii INSERT, înlocuită de comanda UPDATE, care atunci când este executată pe o înregistrare inexistentă crează respectiva înregistrare.

CQL vine cu drivere petnru Python, Java şi Node.js . Informaţii suplimentare despre CQL sunt disponibile pe site-ul oficial. Cassandra este un sistem distribuit de management al bazelor de date a cărui dezvoltare a fost iniţiată de Facebook, dar care în 2008 a devenit open source şi a devenit baza unui proiect al Fundaţiei Apache, fiind acceptat în Februarie 2010 ca Proiect Top-Level Apache (TLP).

Dacă vă aflaţi printre dezvoltatori de programe bazate pe infrastructură opensource, probabil prima întrebare care vă vine în cap este „Merge din PHP”. Răspunsuri utile veţi găsi la următoarele adrese:

Pentru mai multe API-uri de clienţi high-level răsfoiţi şi pagina de ClientExamples pe wiki-ul Cassandra.

 

HTC ChaCha, Android de Facebook cu procesor upgradat

HTC anunţase recent un Android gândit special pentru dependenţii de Facebook, un telefon cu tastatură completă peste un procesor relativ modest, care rulează la 600MHz. Se pare totuşi că firma taiwaneză s-a decis să facă o surpriză plăcută clienţilor, şi a lansat HTC ChaCha cu un procesor de 800MHz, o frecvenţă care chiar dacă mică faţă de Androizii care sunt acum pe piaţă, reprezintă un adaps de 33% faţă de ceea ce era anunţat iniţial.

Nu există alte modificări la ChaCha faţă de anunţul iniţial, dar faptul că HTC a venit cu acest update încă de la lansarea arată că taiwanezii de la HTC au de gând să se preocupe de acest prim telefon gândit pentru Facebook.

Vendetta Online vine cu noutăți pe frontul MMORPG Android

I-am scăpat din mână doar câteva săptămâni pe cei de la Guild Software, producătorul jocului MMORPG Vendetta Online, dar în această perioadă au apărut câteva noutăți interesante în joc. Vă reamintim că Vendetta Online este printre primele jocuri de acest gen (MMORPG) care rulează pe toate platformele PC dar și pe Android. Mai mult de atât, jucătorii care se conectează pe Android se află în același univers cu jucătorii de pe PC, un lucru unic pe această platformă.

Trecem deci la noutăți. După ce Guild Software anunțase că singura configurație hardware suportată este pe cea cu chipset-uri Tegra, iată că ultima versiune (care necesită într-adevăr încărcarea jocului folosing un sideloader) începe să suporte și procesoare din familia Qualcomm Snapdragon. Știrea a apărut prima dată într-un anunț de presă al celor de la Qualcomm, dar în Iunie Guild Software a confirmat informația și a lansat între timp, pe 3 Iunie, primul sideloader care suportă direct chipseturile Snapdragon.

O altă știre importantă este că una din ghildele care activează în universul Vendetta Online a reușit să construiască prima navă de dimensiuni mari (capship în terminologia jocului) prin efortul propriu al acestei ghilde.

Dacă vreți să experimentați aceste noutăți cel mai simplu este să vă creați un cont gratuit pe site-ul oficial și să descărcați gratuit aplicația, pe Windows, Mac, Linux sau Android. Puteți juca 8 ore de joc efectiv fără să plătiți nimic.

Noi vă prezentăm câteva capturi din joc care conțin noua navă-capitală.

ONU declară accesul la internet un drept al omului

Un raport al Națiunilor Unite emis vineri afirmă că deconectarea oamenilor de la internet este un violare a drepturilor omului și o încălcare a legilor internaționale.

Raportul se adresează în special Franței și Marii Britanii, țări care au adoptat recent legi care permit autorităților să deconecteze de la internet pe cei care încalcă drepturile de autor. Raportul protestează de asemenea împotriva blocării accesului la internet pentru a preveni protestele (link la fișierul PDF).

Raportorul special al Națiunilor Unite consideră că deconectarea și interzicerea accesului la internet, indiferent de motivele deconectării (inclusiv pe motiv de încălcare a legilor drepturilor de autor), ca fiind disproporționate și de acea o încălcare a articolului 19, paragraful 3, a Convenției Internaționale pentru Drepturi Civile și Politice.

Raportul a fost emis în aceași zi în care o companie de monitorizare a internetului a depistat faptul că în două treimi din teritoriul Siriei accesul la internet a fost complet întrerupt, într-o acțiune care pare să fie răspunsul autorităților guvernamentale la mișcările civile de protest din această țară.

Procesoare Snapdragon dual şi quad pentru Windows8

Platformele ARM și x86 sunt confirmate ca valide pentru Windows 8, după mai multe luni de zvonuri și speculații. Acum Qualcomm a venit cu informații despre cum compania de procesoare plănuiește să susțină noul sistem de operare de la Microsoft.

Primul procesor despre care se discută este Snapdragon MSM8960, un dual-core care are integrat un modem 3G/LTE capabil de viteze de până la 2.5GHz, urmat la începutul lui 2012 de un alt procesor, quad-core de data aceasta, Snapdragon APQ8064.

Este de la sine înțeles că acele companii care furnizau tradițional procesoare pentru Windows vor continua să o facă, Texas Instruments și NVIDIA fiind printre cei care trebuie menționați, însă deocamdată aceștia nu au oferit încă nici măcar detaliile pe care le-a distribuit Qualcomm.

Puteți citi întreg comunicatul de presă pe pagina următoare.

Citește mai mult