iPad2, un plus pentru fani, nu destul pentru business

Unul din cele mai fierbinţi subiecte ale momentului în industria gadget-urilor este desigur iPad2, care deşi încă nu e disponibil în magazine, fiind programat pentru 11 martie, a stârnit multe discuţii cu privire la valoarea pe care o aduc modificările faţă de prima versiune. Cam toată lumea e de acord că iPad 2 va atrage mulţi clienţi care anetior s-ar fi îndreptat către competitori cum ar fi Motorola Xoom, dar aici se încadrează în principal consumatorii „casnici”.

În ce priveşte zona de business, se pare că la acest nivel aşteptarea va trebui să continue, fiindca Apple iPad2 nu nive cu aproape nimic nou care să convingă companiile să adopte platforma în activităţi profesionale la nivelul unei afaceri, decât ca gadget mai degrabă decât ca unealtă performantă de lucru.

Ariile în care companiile aşteptau îmbunătăţiri erau pe zona de securitate şi de uşurinţă în administrare, fiindcă orice nouă tehnologie trebuie să se integreze cât mai bine în peisajul tehnologic al unei organizaţii fără să fie nevoie ca organizaţia să se adapteze la noua tehnologie, ci mai degrabă tehnica de calcul trebuie să vină pregătită pentru a fi integrată cât mai lin în infrastructura IT a oricărei organizaţii.

Apple a acordat totuşi o atenţie sporită integrării de business, prin includerea în iOS a unor facilităţi care cresc aderenţa lui iPad la un context de business, incluzând wireless printing şi o securitate îmbunătăţită. În plus pe lângă tabletele bazate pe Android, iPad-ul are o competiţie suplimentară în acest domeniu de la tableta PlayBook de la Research In Motion (producătorul binecunoscutului BlackBerry), programată şi ea pentru lansare în curând, ca şi de la gadgeturile  bazate pe webOS de la HP care sunt programate de asemenea pentru acest an.

Trebuie să ţinem cont totuşi că Apple a declarat că nu-şi propune să creeze cu iPad o tabletă pentru business, deşi afirmaţia s-ar putea să se refere mai degrabă la faptul că iOS mai degrabă nu e prea pregătit pentru business decât la faptul că Apple nu-şi doreşte deloc să atace acest segment.

Microsoft Windows 7 SP1

În urmă cu mai puţin de o saptămână a fost lansat service pack 1 pentru Microsoft Windows 7.  Ca întotdeauna, SP1 marchează un prim pas către maturitate pentru cel mai recent sistem de operare de la Microsoft, SP1 aducând o serie de îmbunătăţiri semnificative sistemului de operare, modificări care sunt suficient de importante pentru a nu fi fost incluse în diverse patch-uri publicate deja pentru acest sistem de operare.

Puteţi descărca SP1 pentru Windows 7 de pe site-ul microsoft, în limba engleză, dar şi în limba română.

Trebuie să mai ştiţi că puteţi descărca şi pachetul integral pentru Windows 7 SP1, cu TOATE actualizările necesare pentru a aduce la zi versiunea iniţială a Windows 7, o idee bună în special în cazul în care aveţi de actualiza mai multe calculatoare ce rulează Windows 7, însă pentru 1 sau 2 calculatoare puteţi evita acest pachet, care are peste 500Mb în versiunea 32-bit şi mai mult de 900 Mb la versiunea 64-bit.

Puteţi de asemenea să lăsaţi Windows 7 să-şi facă actualizările singur, prin Windows update, şi atunci va descărca între 44Mb şi 94 MB (pentru versiunea 64-bit).

Printre noile facilităţi aduse de SP1 se numără:

  • Additional support for communication with third-party federation services, adicã suport mai bun pentru comunicarea cu serviciile terţe, specific „federated” services;
  • Improved HDMI audio device performance, performanţă audio îmbunătăţită pentru dispozitivele HDMI;
  • Corrected behavior when printing mixed-orientation XPS documents
  • Change to behavior of „Restore previous folders at logon” functionality – afişarea în poziţiile anterioare a directoarelor ce erau deschise la reboot.
  • Enhanced support for additional identities in RRAS and IPsec ;
  • Support for Advanced Vector Extensions (AVX) – suport pentru AVX, un set de instrucţiuni pe 256 de biţi pentru procesoare, conceput pentru îmbunătăţirea performanţei aplicaţiilor care fac calcule complicate în virgulă mobilă;
  • Improved Support for Advanced Format (512e) Storage Devices – suport suplimenar pentru dispozitivele de stocare în formate avansate (cu cluster fizic de 4KB).

Pentru a fi siguri că reduceţi numărul de probleme care ar putea apărea în urma instalării, puteţi rula înainte System Update Readiness Tool for Windows 7: versiunea 32-bit sau versiunea 64-bit. Noi am instalat update-ul pe un sistem 64bit exact in timp ce scriam acest articol si totul a mers perfect, in acest moment ruland pe Windows 7 SP1.

Dacă instalarea se opreşte cu codul 0x800f0a12, aveţi instrucţiuni de depanare pe blogul The Servicing Guy

Dacă aveţi Microsoft Security Essentials (MSE) instalat şi nu merge instalarea, actualizaţi MSE la cea mai nouă versiune înainte de instalarea Win 7 SP1.

Dacă aveţi un Samsung Galaxy S verificaţi existenţa driverelor, pentru că momentan acestea ar putea avea probleme cu Win 7 SP1.

Cei care au instalat Microsoft Office 2003 pe Windows 7 ar putea avea probleme cu VBA în Microsoft Word.

Pe notebookurile Lenovo folosiţi aplicaţia Lenovo Thinkvantage System Update, actualizaţi-o la cea mai recentă versiune, apoi începeţi instalarea Win 7 SP1.

Pentru alte probleme puteţi urmări pagina Technet, iar dacă aveţi o problemă fără soluţie puteţi să  dezinstalaţi Service Pack 1 (după ce selectaţi Show all) sau să blocaţi temporar instalarea Service Pack 1 prin Windows Update: instrucţiuni în limba engleză şi instrucţiuni în limba română

Mai puteţi de asemenea să accesaţi forumul nostru de la forum.zona.ro, care necesită deocamdată înregistrarea separată a unui cont de user, şi să descrieţi problema pe care o aveţi.

Vă urăm succes.

Informaţii de trafic pe Google Maps, pe când şi în România?

Google a anunţat disponibilitatea informaţiilor de trafic pe aplicaţia Google Maps, disponibilă gratuit de la Google pentru terminalele Android.  Într-un anunţ publicat acum câteva zile, Google se laudă cu noua aplicaţie Google Maps Navigation (Beta), care te ajută să ajungi mai repede acolo unde doreşti folosind informaţii în timp real legate de trafic. Pentru a utiliza eficient softul ai nevoie de o conexiune la internet, de un terminal cu funcţie GPS, şi obţii astfel ghidare, inclusiv vocală, prin traficul american şi european.

Evident, aplicaţia rulează pe Android, şi are numeroase alte funcţii interesante, cum ar fi Street View, căutare inclusiv vocală, car dock mode, offline reliability, walking navigation şi altele. Pentru a instala aplicaţia e suficient să daţi un search cu „Google Maps” în Android Market.

Dragon Age 2

EA si BioWare lanseaza Marti, 8 Martie, noul joc din seria Dragon Age. Fanii seriei se vor bucura atat de cea mai importanta aditie in gameplayul jocului, anume vocea personajului principal cat si de grafica mult imbunatatita si un combat system mai dinamic.

Dragon Age 2 te pune in pielea lui Hawke, un refugiat care va deveni cel mai important caracter din lumea Dragon Age. Povestea se desfasoara pe o perioada de 10 ani si va pune jucatorul in fata unor alegeri morale importante, alegeri ce vor cladi caracterul lui Hawke. Povestea se va contura in functie de alegerile facute si anturajul alaturi de care iti urmezi drumul spre faima si bogatie. Felul in care joci va decide finalul jocului si soarta lumii pe care o lasi in urma.

Apple lanseaza iPad 2

Apple a lansat pe data de 2 Martie iPad 2, folosit pentru web-browsing, citit si trimis emailuri, vizionat poze sau videoclipuri, ascultat muzica, jocuri si multe altele. iPad 2 are un design nou, cu 33% mai subtire si cu pana la 15% mai usor decat originalul, pastrand ecranul de 9.7 inchi. iPad 2 este dotat cu noul procesor Apple A5 pentru viteza sporita si grafica puternica iar acum este dotat cu 2 camere video: o camera pe partea din fata pentru Face Time si Photo Booth, iar cea de a doua pe spatele iPadului care capteaza video la calitatea 720p HD.

„Cu mai mult de 15 milioane de unitati vandute, iPad a definit o categorie cu totul noua pentru device-urile mobile” a declarat Steve Jobs, CEO Apple. „In timp ce alte firme se chinuie sa copieze prima generatie de iPad, noi lansam iPad 2, care ridica stacheta mult deasupra competitiei”.

iPad 2 cu wi-fi va fi disponibil in magazine pe data de 11 Martie pentru un pret(recomandat de Apple) de 500$ pentru modelul 16GB, 600$ pentru cel de 32GB si 700$ pentru varianta de 64GB. Pentru iPad cu optiunea 3G inclusa, preturile vor creste cca. 100-150$ pentru fiecare model.

Nintendo anunta noul Super Mario

Nintendo a anuntat in principalul discurs de la Game Developers Conference noul joc Super Mario care va fi disponibil pentru noua platforma portabila Nintendo 3DS.

Singurul lucru pe care l-au dezvaluit a fost un logo provizoriu care are un indiciu pentru pasionatii seriei Mario. In coltul din dreapta al acestui logo atarna o codita, detaliu asupra caruia presedintele Nintendo Satoru Itawa a insistat.

Acesta a anuntat de asemenea ca detalii complete vor fi oferite la conferinta E3 din Iunie. Itawa a mai avut placerea discursului principal de 3 ori in ultimii 6 ani. In 2005 a anuntat Nintendo Wii, numit pe atunci Revolution iar 6 ani mai tarziu anunta ultima versiune a lui Mario,  pe noua platforma 3D de la Nintendo.

Real Networks lanseaza un serviciu video chat pentru Facebook

Fondatorul RealNetworks a lansat un nou serviciu video care permite userilor sa chatuiasca cu mai multi prieteni in acelasi timp via FaceBook.

Rob Glaser si Rob Williams, fosti angajati Microsoft au infiintat serviciul SocialEyes pentru RealNetworks, firma pe care au infiintat-o in urma cu 17 ani.

SocialEyes este acum disponibil gratis in varianta beta. Userii isi pot folosi conturile Facebook pentru logare,  dupa care pot selecta dintr-o lista mai multi prieteni cu care pot purta conversatii video in acelasi timp. Userii pot de asemenea sa inregistreze  mesaje pentru prietenii care sunt off-line.

Glaser a declarat ca SocialEyes este un produs care combina patru elemente puternice – Facebook Social Graph, Flash Video fara download, un sistem de grupare a userilor unic si un video feed asemanator Tweeter.

China face curat in spam

China va reusi in perioada ce urmeaza sa isi rezolve o problema cu care se confrunta de ani buni: mailurile spam. Candva cel mai mare producator de spamuri, China a reusit sa scada in topul mondial treptat in ultimii ani, ajungand pe locul 18,conform Cisco Systems IronPort.

Potrivit International Telecommunications Unit in China exista 420 de milioane de utilizatori ai Internetului, iar multi dintre ei se conecteaza prin calculatoare hack-uite. In 2009, aceste sisteme produceau o cantitate enorma de spam, China fiind atunci pe locul 3 in lume. Patrick Peterson(Cisco) a declarat ca proiectul anti-spam lansat in 2006 a avut un succes dramatic, a carui efectivitate nu a fost anticipata de nimeni.

Statele Unite raman liderul mondial in ceea ce priveste cantitatea de spam produsa, acestia fiind responsabili pentru o cincime din cantitatea totala actuala.

MSI lanseaza 3 tablete touchscreen in Iunie

Micro Star International (MSI) a anuntat lansarea a 3 versiuni ale tabletei touchscreen cu ecranul de 10.1 inchi pe data de 1 Iunie. Doua dintre acestea vor rula cu Windows 7 iar una va folosi Google Honeycomb OS.

Tableta WinPad care ruleaza cu Honeycomb foloseste un procesor Nvidia Tegra 2, cea de-a doua ruleaza cu un procesor AMD Brazos iar cea de-a treia este dotata cu un procesor mobil Intel Atom.

Varianta Android va costa 400$, cea cu procesor Intel va incepe de la 550$,  iar tableta cu procesor AMD va avea pretul cuprins in acest interval.  Touchscreenul Android va fi printre primele care foloseste Honeycomb si este mai ieftin decat Ipad-ul. Motorola a lansat de curand tableta proprie Xoom care costa 800$.

Cand toate cele 3 variante vor fi lansate, MSI spera sa atraga clienti din domeniul afacerilor care prefera sistemele de operare Windows in favoarea Apple. „Daca iti place Mac OS vei alege Ipad, dar daca esti fan Windows 7 sau Android, vei alege tableta noastra. Oamenii de afaceri care au mai folosit Windows pana acum vor descoperi ca aceasta interfata este una familiara.”(Luc Liao, marketing manager)

Google lanseaza programul pentru certificarea in Apps

Google a lansat un program ce va confirma atat pregatirea angajatilor reseller-ilor de Google Apps cat si cunostintele si experienta acestora. Programul de certificare va functiona pe baza insignelor (badges) in diferite domenii de expertiza: de la tech suppport pana la implementare de software.

Toate materialele de pregatire, inclusiv ghidurile de studiu sunt oferite doar in engleza, dar aceasta raza urmeaza sa fie marita curand. Acest program este rezultatul cererii unei certificari atat din partea clientilor App cat si a reseller-ilor. Partenerii care doresc aceasta certificare trebuie sa cumpere o camera de 45$ si sa plateasca 100$ pentru fiecare persoana care sustine testul.

Dupa obtinerea certificarii, specialistii IT vor trebui sa participe la un numar minim impus de cursuri si prezentari online. Google va tine „prezenta” si testul va trebui sustinut in fiecare an. Certificarea este targetata atat asupra partenerilor Google cat si a companiilor care vor sa aiba garantia ca angajatii sunt calificati.

Valve: mai productivi decat Apple si Google per angajat

Gabe Newell, detinatorul companiei estimate intre 2 si 4 miliarde  controleaza peste 50% din piata online de jocuri pentru PC. Acest lucru se datoreaza in mare parte serviciului Steam Online, care printr-o interfata „user friendly” a vandut foarte bine titluri precum: Half-Life, Left 4 Dead, and Portal. Newell a declarat pentru Forbes Magazine ca Valve este o companie mai profatabila per angajat decat Apple si chiar Google.

Valve va lansa in aprilie Portal 2, un titlu care s-a bucurat de un succes enorm in randul gamerilor. Jocul va avea atat un mod pentru single player cat si o campanie separata pentru 2 jucatori, care promite sa aduca actiune intensa fara ajutorul armelor sau a varsarii de sange.

N550, GPS Evolio proaspăt pe platforma Centrality Atlas V

Evolio vine din nou cu noutăţi pentru pasionaţi de tehnologie. Recent s-a lansat pe piaţa din România N550, ultimul model de GPS de la Evolio, bazat pe platforma Centrality Atlas V, o realizare tehnologică nouă la nivel mondial, conform comunicatului de presă de la Evolio.

Noul GPS N550 aduce ca noutate o viteza mărită în exploatare, datorata frecventei de 533 Mhz a procesorului Dual Core ATLAS V, încercând astfel să ofere utilizatorilor o experienta de utilizare la superlativ. Dispozitivul are un timp foarte scurt de pornire si o precizie superioara de localizare, gratie noului set de algoritmi optimizati de procesare a semnalului satelitar, algoritmi integrati in noua platforma Centrality.

Evolio N550 are o autonomie sporita datorata sistemului de eficientizare a consumului de energie implementat in acest produs.  Astfel, perioada de utilizare fara a fi alimentat ar trebui să fie cu 30% mai mare fata de cea a GPS-urilor precedente.

Mai mult, cu ajutorul noului GPS exista posibilitatea de navigare pe internet, prin conectare Bluetooth cu telefonul mobil.

Chiar dacă nu am avut ocazia să testăm încă acest nou GPS, specificaţiile tehnice şi mai ales posibilitatea de utilizare ca browser împreună cu un plan de acces la internet pe l-aţi putea avea pe telefonul dvs mobil, face acest nou gadget o alternativă bună pentru cei care vor să-şi actualizeze GPS-ul actual.

O altă functie inedita a Evolio N550 consta in transferul agendei de contacte a telefonului mobil in memoria GPS-ului, iar prin functia Car Kit se pot efectua apeluri telefonice utilizand ecranul si sistemul audio al GPS-ului. Dotarile multimedia ale noului GPS sunt la inaltimea gamei Evolio, permitand o experienta diversa de entertainment pentru utilizatori prin consola de jocuri, player-ul video, cititorul de e-book-uri (carti electronice) si aplicatia de vizualizare si management al fotografiilor.
N550 dispune de cea mai noua si completa harta a Romaniei si Europei: Evomap2011, softul interactiv permitand actualizare gratuita online a hartilor, descarcare de informatii (ex: puncte de interes, camere radar, etc.) precum si configurarea acestora dupa preferintele utilizatorului.
La un preţ de vanzare pentru noul GPS de doar 699 RON, produsul ni se pare o investiţie bună. Gadget-ul este disponibil de astazi pentru comenzi on-line si incepand cu 1 Martie si in retelele de retail.

Cercetatorii Stanford dezvolta o noua tehnologie wireless

O noua tehnologie care permite semnalelor wireless sa fie trimise si receptionate simultan pe un singur canal a fost dezvoltata de cercetatorii de la Stanford. Cercetarile acestora ar putea ajuta la dezvoltarea unei retele de comunicare mai rapide si mai eficiente, reusind sa dubleze viteza retelelor existente.
Traficul radio poate circula intr-o singura directie la un moment dat pe o frecventa specifica, acesta fiind motivul pentru nasterea expresiei „Over!” folosita pentru a semnala sfarsitul transmisiei.  Dar acum, cercetatorii Stanford au dezvoltat prima retea wireless care poate transmite dar si receptiona semnale in acelasi timp. Acest lucru face ca tehnologia sa fie de doua ori mai rapida decat cea existenta, iar cu alte modificari  va duce la retele care vor creste semnificativ in viteza si eficienta.
Philip Levis, profesor asistent in cadrul catedrei de Stiinta si Inginerie Electrica, a spus: „Manualele spun ca nu poti face asa ceva. Noul sistem rastoarna complet toate presupunerile noastre despre cum retelele wireless pot fi proiectate.”

Primul telefon Android 3D fara ochelari de la LG

Nintendo 3DS nu va mai fi singurul device de gaming portabil care poate produce efecte 3D fara a necesita ochelari speciali. Urmatorul telefon Optimus 3D, care ruleaza pe sistem Android, va reusi sa ofere un afisaj similar device-ului de la Nintendo, si deja a semnat cu marele publisher de jocuri Gameloft.

Optimus 3D va fi unul din primele smartphone-uri  care va incorpora aceasta tehnlogie cunoscuta ca 3D autostereoscopic.  In loc sa prezinte doua imagini alaturate pe ecran ce pot fi privite printr-o lentila speciala a ochelarilor, tehnologia foloseste oglinzi de dimensiuni reduse, creand impresia ca ecranul plat are profunzime.

Gameloft, un publisher prolific in domeniul gaming-ului, va lansa versiuni speciale in 3D pentru deja-existentele titluri compatibile cu Optimus: N.O.V.A., Asphalt 6, si Let’s Golf 2. In paralel, cei de la LG pregatesc si o tableta 3D ce nu va necesita ochelari: G-Slate.

Telefonul va fi lansat in Marea Britanie pe data de 25 Aprilie si va costa £514.99 la liber.

Chrome 10 Beta creşte performanţa JavaScript cu 64%

Google a lansat Joia trecută prima variantă beta a versiunii 10 a browserului Chrome, iar Computerworld a calculat că performanţa pe JavaScript este cu 64% mai bună decât a versiunii 8 a aceluiaşi browser. Totuşi, în alte teste ale unor entităţi la fel de avizate, Chrome 10 nu pare să fie mult mai rapid decât Chrome 9.

Printre facilităţile noi ale versiunii 10 Beta se numără totuşi şi facilităţi noi cum este Crankshaft, o nouă tehnologie de optimizare. Crankshaft are rolul de a optimiza codul care este executat foarte des, de aceea la eventuale teste de viteză este posibil ca îmbunătăţirile aduse de noua tehnologie să nu fie imediat. Practic, cu cât o aplicaţie de browser are mai mult de lucru cu atât se vor vedea mai clar performanţele.

Chrome 10 beta poate fi descărcat aici.

Evident, browser-ul de la Google este şi va rămâne în categoria free opensource software şi poate fi descărcat gratuit pentru aproape orice sistem de operare.