Articole

O distribuţie pe săptămână: Gentoo Linux

Am descoperit Gentoo Linux pe vremea când eram încă un începător în zona Linux. M-a fascinat la momentul respectiv idea că toate componentele software ale sistemului, inclusiv sistemul de operare în sine, vor fi compilate de la zero specific pentru calculatorul pe care îl instalez. Iată că am dezvăluit deja punctul forte al lui Gentoo Linux.

Ulterior am realizat că decizia mea a fost excelentă, mai ales ca începător şi şcolar nepriceput, fiindcă aventura compilării şi aranjării componentelor astfel încât să ajung la rezultatul dorit de mine îşi găsise cel mai propice câmp de joacă: o distribuţie de Linux în plină dezvoltare, cu multe tutoriale, cu suport foarte bun din partea dezvoltatorilor şi cu un forum de discuţii căruia i se datorează probabil cel puţin jumătate din calitatea de „prietenos” a acestei distribuţii de Linux.

Pentru un începător acestea ar trebui să fie argumente suficiente, dar hai să mai enumăr câteva argumente suplimentare:

  • dependinţele sunt satisfăcute automat atunci când instalezi un pachet software. Nu te vei trezi după ce ai instalat OpenOffice că nu poţi folosi uneltele grafice fiindcă nu sunt încă instalate.
  • sistemul de management al pachetelor îţi permite să faci foarte uşor upgrade, iar în cazul în care o dai în bară nu e foarte greu să revi la versiunea anterioară.
  • suportul pentru diverse opţiuni ale fiecărui pachet se face prin utilizarea parametrului modificator USE, astfel încât dacă de exemplu vrei ca toate pachetele care au suport pentru mysql să fie compilate cu suport, e suficient să menţionezi USE=”mysql” într-un fişier de configurare.
  • există şi versiune LiveCD sau LiveDVD, ca să îl poţi testa înainte
  • pachetele sunt compilate FOARTE specific pentru arhitectura hardware pe care rulezi, extrem de optimizat din punct de vedere al utilizării facilităţilor hardware înglobate în platforma ta
  • funcţionează pe o mare varietate de device-uri, de la rutere până la telefoane mobile sau chiar mini-controlere.

Acestea fiind spuse, vă îndrum spre www.gentoo.org şi vă aştept înapoi dacă aveţi nevoie de ajutor şi nu v-aţi lămurit în 5 minute pe http://forums.gentoo.org.

Ah, şi ca să nu uit, dacă sunteţi deja familiari cu Gentoo, n-ar fi rău să daţi o tură şi pe la Funtoo

Pentru câteva puncte de vedere organizate într-un serila în 10 episoade, vă recomand un alt articol „de ce folosesc Gentoo”

Comparaţie între soluţii tip Office gratuite

Software-ul liber (prin liber înţelegând gratuit) ia din ce în ce mai mult avânt. Microsoft Office, deşi rămâne standardul de-factor pentru ceea ce înseamnă suită de aplicaţii pentru birou, nu mai este demult singura soluţie disponibilă. A venit deci vremea să facem o scurtă trecere în revistă, ca să nu îi spunem chiar comparaţie, între soluţiile de alternative de tip Office, majoritatea acestora fiind disponibile atât pentru Windows cât şi pentru sistemele de operare gratuite din lumea Linux.

  • Suite complete: OpenOffice.org, KOffice şi Gnome Office.
  • Procesoare de text din suite: Abiword, Kword, OO Writer
  • Spreadsheets: Gnumeric, KSpread, OO Calc
  • Programe pentru prezentări: Kpresented, OO Impress.

Important de ştiut: majoritatea acestor pachete şi programe sunt deja localizate în limba română, şi atât pachetele în sine cât şi localizările sunt complet gratuite.

Vom reveni cu mai multe informaţii despre fiecare dintre aceste pachete şi componentele lor, inclusiv linkuri şi instrucţiuni cât mai precise despre cum pot fi instalate şi utilizate.

Debian 6 disponibil oficial

Una din cele mai populare distribuţii de Linux, Debian Project, a ajuns la versiunea a şasea, după mai bine de doi ani de eforturi intense. Această nouă distribuţie vine cu multe facilităţi interesante, printre care trebuie să menţionăm pentru cititorii noştri care sunt încă bazaţi pe Windows că această distribuţie, ca mai toate distribuţiile bazate pe kernelul de Linux, este un sistem de operare gratuit. Pentru a întări gustul de libertate al distribuţiei în această versiune au fost înlocuite numeroase versiuni de firmware pe care dezvoltatorii le-au considerat „cu probleme”.

Cu această ocazie, proiectul Debian a lansat mai multe „technology previews” legate de FreeBSD şi menţionează primul release de Debian fără un kernel de linux.