Articole

MSI Afterburner pe Android pentru GPU overclocking

În ultima perioadă MSI s-a concentrat destul de tare pe simplificarea operaţiunilor de overclocking la produsele pe care le-a lansat pe piaţă. Nu numai că operaţiunea de overclocking nu mai necesită niciun pic de tupeu, dar în momentul în care producătorul îţi pune la dispoziţie o unealtă de overclocking, cam dispar orice fel de riscuri. Ani în care discutam de „prăjit” procesorul au cam trecut, iar acum poţi să faci operaţiunea cât se poate de „casual” între două reboot-uri sau chiar fără.

MSI a lansat în anii trecuţii OC Genie (Overclocking Genie) şi un update la BIOS-ul Wind, exact cu scopul de a facilita accesul la opţiunile de overclocking.

Săptămâna trecută, cei de la MSI au mers un pas mai departe şi au lansat aplicaţia pentru Android denumită Afterburner. Scopul ei este să permită monitorizarea temperaturii, a voltajului şi a vitezei ventilatorului pentru GPU printr-o conexiune WiFi de pe un PC, şi dacă aveţi nervi tari, inclusiv modificarea acestor parametrii pentru a mai stoarce un pic de viteză din procesorul grafic.

Nu numai că MSI se gândeşte să facă aplicaţia funcţională şi pe procesoare grafice de la alţi vendori, dar se pare că există şi o versiune pentru iOS în lucru.

Super-Utilitare pentru PC sub 2Mb – partea I

Gizmodo a republicat o selecţie a lui Alan Fackler de la MaximumPC, care  a pus cap la cap o listă lungă cu utilitare pentru PC care sunt atât de bine gândite încât dimensiunea pachetului este de maxim 2Mb. În general, când vine vorba de calculatoare, cu cât mai mare şi mai mult, cu atât mai bine. Însă când vine vorba de software, povestea se schimbă: cu cât mai mic cu atât mai bine.

Astăzi o să vă prezentăm o selecţie cu 5 dintre aplicaţiile pe care le-am folosit şi noi deja, deci ne permitem să vorbim despre ele în cunoştinţă de cauză.

CPU-Z

Cpu-Z este un utilitar care îţi dă informaţii detaliate despre sistemul tău. Poţi afla care este frecvenţa exactă la care rulează procesorul, plus informaţii detaliate despre CPU, cum ar fi modelul şi submodelul acestuia (stepping şi respectiv revision). Mai poţi afla rapid informaţii concise despre placa de bază, despre RAM şi despre procesorul grafic GPU. Aplicaţia e utilă uneori pentru a te asigura că unele plăci de bază nu se comportă greşit şi setează multiplicatorul procesorului la valoare corectă, pentru a rula la capacitate maximă. Poţi să supra-încarci procesorul cu Prime 95, o altă aplicaţie din aceeaşi categorie, iar apoi poţi verifica funcţionarea corectă cu CPU Z.

uTorrent

micro Torrent este o aplicaţie mică şi foarte rapidă, care ştie să se actualizeze automat şi face singură cam toate setările de care are nevoie sistemul pentru a participa corect la reţelele de distribuţie peer-two-peer bazate pe protocolul bittorrent. uTorrent nu credem că mai are nevoie de vreo altă prezentare, mai ales că internetul este plin deja de torenţi româneşti. Ca multe aplicaţii din această listă, uTorrent este şi el gratuit. Iar dacă doriţi mai multe informaţii despre torente româneşti, răsfoiţi site-ul în căutare de detalii.

Gmail Notifier

Nu sunt prea multe de spus aici.

GMail Notifier e o aplicaţie mică şi simplă care stă în system tray şi te anunţă atunci când primeşti un nou mesaj email.

Mici customizări, ca să afli de exemplu şi cine ţi-a scris şi care este subiectul, într-o aplicaţie foarte light utilă pentru sistemul tău.

Printre opţiunile suplimentare ai un link pentru crea un mesaj nou direct din tray, link pentru schimbarea setărilor GMail, linkuri directe către fiecare din mesajele necitite şi opţiunile standard oferite de sistemul de operare pentru a închide, muta, minimiza sau reclasifica aplicaţia.

7-Zip

7-Zip este aplicaţia care probabil trebuia menţionată prima, cu litere de un cot. 7-Zip este noul băiat de cartier care detronează de la mare distanţă orice WinZip sau WinRar. Uitaţi de ele, probabil definitiv, fiindcă 7-Zip este mic, este rapid, arhivează extrem de compact, este gratuită, ştie să encripteze cu AES-256 şi aşa mai departe. Evident, ştie să arhiveze şi să dezarhiveze în-din aproape orice format, inclusiv ZIP, RAR, TAR, GZip, dar are şi formatul proprietar 7Z, care este foarte eficientă, mai ales că aplicaţia ştie să utilizeze procesoare multi-core.

IrfanView

Trebuie să recunoaştem că n-am mai folosit IrfanView în ultima vreme. Microsoft PhotoEditor care vine cu Windows s-a dovedit suficient pentru task-urile minimale de conversie şi editare de imagine. Însă IrfanView este un vizualizator de foto şi video care ştie să facă mici corecţii, slide-show-uri, plus o serie de efecte şi filtre pentru corectarea imaginilor. Marele avantaj cu IrfanView ar fi că suportă o gamă extrem de mare de formate de fişiere, toate astea într-o aplicaţie care rămâne sub 2Mb.

Vom reveni cu mai multe episoade ale acestui tutorial. Între timp, dacă folosiţi aplicaţii gratuite, optimizate ca funcţionalitate şi ca mărime, nu ezitaţi să ni le dezvăluiţi în comentarii. Trebuie să ne bazăm unii pe alţii pentru a ne optimiza activitatea zilnică de pe calculatoarele personale.

 

Sony Ericsson XPERIA mini2, noutăţi şi poze

Amicii de la eSato au pus mâna pe o fotografie a unui nou terminal Android de la Sony Ericsson, XPERIA mini2, care pare să fie cel mai compact Android din portofoliul companiei, împachetat într-o carcasă albicioasă destul de interesantă. Telefonul face parte din seria de 4 noi terminale pe care Sony Ericsson vrea să le lanseze în acest an.

Deşi cei de la GSM Arena nu au reuşti să obţină şi specificaţii odată cu fotografia, aceasta pare să sugereze că noul XPERIA mini2 o să fie asemănător cu XPERIA mini pro2 dar fără tastatură. Asta înseamnă un ecran HVGA de 3″ şi un procesor destul de capabil ascuns sub capac. Se pare că micuţul XPERIA este probabil să ruleze Android 2.3 Gingerbread la lansare, rulând pe un procesor Snapdragon de 1GHz şi un procesor grafic GPU Adreno 205.