SETI, proiectul de căutare al vieţii extraterestre, s-a închis

Cel mai mare program de cercetare al posibilităţii ca pe alte planete să existe viaţă inteligentă, SETI, s-a închis recent datorită lipsei de fonduri. Programul nu a fost finanţat de statul american, fiind susţinut în principal dintr-o donaţie de 25 milioane de dolari pe care Paul Allen, unul dintre fondatorii Microsoft, a făcut-o în contul proiectului.

Structura de radio-telescoape a SETI este compusă din 42 de antene de 7 metri fiecare, antene care sunt plasate pe o suprafaţă aflată la 300 de mile nord de San Francisco. Guvernul SUA nu a fost niciodată un mare suporter al proiectului, iar acum, în lipsa unui buget relativ mic, de 5 milioane de euro (mai puţi de 0.01% din bugetul militar anula al Statelor Unite) proiectul a fost închis.

Fundaţia care coordonează acest proiect a decis să recurgă la fani pentru a continua cercetarea, şi a solicitat suma de care are nevoie sub formă de donaţie publică, astfel ca undeva în 2013 proiectul să îşi poată relua activitatea.  Dacă sunteţi interesaţi de mai multe detalii, puteţi vizita pagina dedicată proiectului şi donaţiilor

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

13 − 8 =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.