Articole

Windows XP expiră abia în 2014

Dacă aţi citit în ultima vreme diverse anunţuri alarmiste despre cum sunteţi în pericol datorită faptului că Windows XP se apropie de sfârşitul ciclului de viaţă şi ar putea cauza probleme serioase de securitate ca urmare a lipsei update-urilor şi patch-urilor de securitate, puteţi să vă relaxaţi. Cel puţin pentru încă aproximativ 3 ani.

Mai precis, data la care Microsoft se va opri din a mai acorda atenţie acestui sistem de operare încă foarte răspândit cel puţin în România, este 8 aprilie 2014. În plus, diverşi alţi furnizori de programe vor înceta de asemenea să mai ofere suport pentru utilizarea altor produse pe Windows XP, lucru care se traduce prin riscuri suplimentare de securitate şi stabilitate pentru sistemele care vor rula încă Windows XP.

Dacă sunteţi genul care uită repede, puteţi să descărcaţi de aici un gadget care face un countdown până la data fatidică când Microsoft implementează end of support pentru Windows XP.