Articole

Flash 10.2 pe Android, în curând video playback 720p

Adobe lansează astăzi Flash 10.2 pe Android Market pentru device-uri care rulează pe Froyo, Gingerbread şi Honeycomb. Printre calităţi se află performanţă mai bună pentru Android 2.2 şi 2.3, utilizare mai eficientă a bateriei pentru Android 3.0 şi alte îmbunătăţiri minore, unele de securitate. Flash10.2 pare să ţină cont acum şi de disponibilitatea procesoarelor dual-core.

Deocamdată se pare că acest update nu va face posibilă rularea de clipuri youtube la 720p, dar se pare că pe un Motorola Xoom clipurile la 480p sunt relativ viabile, cu toate că pe Xoom există Tegra 2 care are decodare hardware destul de avansată. Adobe spune că deocamdată accelerarea hardware nu este activată dar că în curând va fi perfectutilizabilă. Aceeaşi situaţie şi în privinţa utilizării touch-screen-ului atunci când dai play unui clip, care acum funcţionează numai atunci când clipul rulează full-screen.

Dacă l-aţi încercat deja şi ne puteţi împărtăşi impresiile voastre aşteptăm comentarii.

Android peste tot, inclusiv în Xtreamer PVR, cu Froyo

Xtreamer Prodigy PVR Media Player se anunţă ca unul din cele mai aşteptate produse ale lui 2011.  Dacă aţi tot aşteptat să vedeţi care e cel mai bun media player pe care l-aţi putea instala sub LED-ul  enorm din LivingRoom, probabil acesta este modelul pe care-l aşteptaţi.

xtreamer pvr android

Xtreamer PVR vine cu un exterior la fel de incitant ca şi fratele mai mic şi cu aproximativ aceleaşi specificaţii, dar cu un chip grafic SMP8656 de la Sigma Designs utilizat pentru grafică 3D de înaltă rezoluţie, un tuner dual opţional şi cu Android 2.2.

Aşteptările sunt ca Xtreamer PVR să meargă în tandem suficient de bine cu Froyo pentru ca acest gadget să devină un best-seller, iar ulterior poate va fi ugradabil şi la versiunile ulterioare de Android, cum sunt GingerBread şi Honeycomb, dar nu putem garanta nimic în privinţa asta.

xtreamer pvr android