Articole

15 milioane de iPhone 5 s-ar putea lansa în septembrie

Conform DigiTimes, Apple a plasat o comandă de 15 milioane de telefoane din generaţia următoare, iPhone 5, către Pegatron, un producător Taiwanez de tehnică de calcul. Data prognozată a livrării este în Septembrie 2011, dar aceeaşi sursă afirmă că noul iPhone 5 nu este o versiune foarte mult îmbunătăţită a lui iPhone 4.

Comparativ cu primul iPhone, pe care Apple reuşea să îl vândă într-un milion de exemplare în câteva luni, care chiar şi aşa era un record pentru acea vreme, acum ne uităm la livrări de mai multe milioane de iPhone-uri în fiecare trimestru, cu trimestrul 1 şi trimestru 2 al lui 2011 depăşind 15 milioane de aparate iPhone vândute.

Din informaţiile disponibile despre iPhone 5, acesta va semăna din punct de vedere al carcasei cu iPhone 4, dar va avea câteva modificări interne printre care noul procesor A5 dual-core, o cameră de 8 megapixeli şi un ecran de 3.7 sau 3.8 inch cu o rezoluţie mai mare cu o treime decât cea de la iPad 2, care are 1024×768, un amănunt care rămâne totuşi discutabil. De asemenea, conform unor informaţii scăpate pe piaţă de Verizon, e posibil ca noul iPhone 5 să suporte dual-band CDMA şi GSM, deşi nu este clar dacă telefonul va putea să profite de tehnologia 4G LTE.

Un tablet PC sub 400$, Tableta Huawei Smakit S7

Chiar dacă are un nume cel puţin dubios, Smakit S7, această tabletă de la Huawei poate fi o alternativă interesantă la tablete mult mai scumpe şi cu specificaţii similare, cum este Samsung P1000. Huawei Smakit S7 vine cu un CPU Qualcomm sub un ecran touchscreen capacitiv de 7 inch. Dimensiunile sunt 209mm x 108mm x 15.5mm şi cântăreşte sub 500 grame. Conform producătorului, tableta poate rula Android 2.2 şi costă USD382$.

Tableta are un picior metalic de sprijin, şi poate fi folosită ca un mini-tv, facilitate susţinută de capacitatea de play video la 720p şi de cele 2 mini boxe incorporate.

Pe partea de conectivitate, S7 se laudă cu un slot pentru card SD şi un slot cu 30 pini.

Sub carcasă S7 vine cu o baterie Li-Ion de 2200mAh şi un slot de card USIM pentru conectivitate GSM, însă nu suportă decât cel mult standardul 2G.