Foxconn afirmă că iPhone 5 o să îl facă de rușine pe Galaxy S3
Apple, de la care nu am prea avut vești în ultima perioadă, a ținut să reamintească celor care cumpără (într-un număr foarte mare) noul Samsung Galaxy S III că în curând va apărea pe piață și iPhone 5 și că poate ar fi mai bine să aștepte.
Deși noi suntem într-adevăr adepții răbdării când e vorba de un produs mai bun, cred că aceia care cumpără acum un telefon cu Android știu foarte bine ce vor și nu vor ține cont de un astfel de sfat, care nu vine de la noi ci de la Foxconn.
Iar lucrurile nu arată deloc bine pentru Apple, al cărui iPhone 5 este deocamdată doar în stadiul de zvon și despre care deocamdată nu vorbesc decât cei de la compania mamă a Foxconn, care sunt și cei care vor beneficia cel mai mult de pe urma vânzărilor de iPhone, presupunând că în acest an ar veni totuși o versiune 5, după ce în toamnă Apple ar putea lansa noua versiune de iOS.