Achită online vacanţa şi ai 5% reducere cu Mastercard

Într-un comunicat de presă emis astăzi, Gecad ePayment anunţă că MasterCard şi GECAD ePayment oferă 5% discount pentru achitarea pachetelor turistice cu carduri MasterCard şi Maestro.

Mai precis, cu ocazia apropierii sezonului estival, MasterCard şi GECAD ePayment lansează o nouă campanie de încurajare a plăţilor online cu carduri MasterCard şi Maestro,dedicată industriei turistice. Astfel, cumpărătorii care vor plăti online utilizând acestecarduri pachetele turistice achiziţionate în agenţiile partenere care utilizeaza soluţia ePayment vor primi pe loc o reducere de 5% din suma totală de plată în perioada 15aprilie 2011 – 15 mai 2011.

“Această nouă campanie se înscrie în strategia comună GECAD ePayment şi MasterCard de dezvoltare a comerţului electronic cu plata online începută în luna decembrie a anului trecut cu campania <<Plăteşte online cu un card Maestro sau MasterCard şi ai 10% reducere>>. Obiectivele acestui parteneriat sunt de a sprijini în continuare dezvoltarea magazinelor online, pe de o parte şi, pe de altă parte, de a încuraja cumpărătorii să profite de avantajele plăţii online. Am ales turismul gândindu-ne la clienţii care folosesc platforma ePayment şi având în vedere faptul că în această perioadă se selectează majoritatea pachetelor de vacanţă de vară.”, explică Daniel Nicolescu, CEO GECAD ePayment.

Cu o creştere medie anuală a volumelor tranzacţionate online de 80% în perioada 2008- 2010, industria turismului este unul dintre cele mai dinamice segmente din comerţul electronic românesc. Campania “Plăteşte online cu un card MasterCard sau Maestro şi ai 5% reducere” îşi propune să atragă atenţia asupra avantajelor pe care comerţul electronic le aduce agenţiilor turistice, dar şi să impulsioneze vânzările într-un moment prielnic achiziţiilor de călătorii.

“Conform studiului MasterIndex, realizat anul trecut, plăţile online pentru pachetele de vacanţă se află pe locul doi în preferinţele posesorilor de carduri români, după produsele electronice şi electrocasnice”, spune Gabriel Ghiţă, BusinessDevelopment Manager CEE, MasterCard Europe. 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

four + 16 =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.