GData TotalProtection 2013, Test Antivirus

software by:
GData
Version:
23.0.0.19
Price:
50 EUR

Reviewed by:
Rating:
4
On 13 octombrie 2012
Last modified:13 octombrie 2012

Summary:

Interfața e foarte prietenoasă, încărcarea sistemului mai mult decât decentă, opțiunile pentru toate modulele, de la AntiSpam la Firewall foarte configurabile, și nu-mi mai rămâne decât să revin în câteva zile după ce îl voi lăsa să își facă treaba și voi vedea cât de bine se achită de sarcinile pentru care a fost construit

E greu să faci un test de antivirus, sau de pachet de securitate, și să vii cu niște concluzii relevante încă de pe parcursul testelor. Așa că voi face o evaluarea foarte simplă, o evaluare din punctul meu de vedere, iar voi veți vedea dacă vă regăsiți în criteriile pe care le voi utiliza eu și veți decide dacă e un program pe care vreți să îl încercați și voi.

Voi lua deci pas cu pas toată experiența mea și vă voi împărtăși impresiile mele. Despre teste comparative poate vorbim, dar la final. Așadar:

Primul contact: Descărcarea

Prima impresie oarecum pe minus: pachetul software are peste 800 mega. Nu l-ai putea pune pe un CD. Totuși, nimeni nu mai folosește CD-uri, nu? Descărcarea a durat câteva secunde probabil fiindcă s-a făcut de pe un server din Germania, nu din China sau de aiurea. Putea fi și mai rău, deci până aici notă de trecere.

Pasul 2: Instalarea

După lansarea instalării se face întâi o dezarhivare a pachetului din arhiva compactă. Dezarhivarea s-a făcut extrem de repede, ceea ce mă face să cred că dimensiunea pachetului se datorează în parte și faptului că arhivarea s-a făcut fără o compresie agresivă.

Totuși, o problema: după ce începe instalarea efectivă sunt anunțat că am deja un alt anti-virus pe care trebuie sa il dezinstalez. Dar avand in vedere ca am Microsoft Security Essentials, mi se pare neplacut ca trebuie sa il dezinstalez, mai ales ca nu-l consider un antivirus „adevărat”…

Mă așteptam ca atunci când apăs pe next să îmi dezinstaleze automat sau măcar să îmi lanseze dezinstalarea celuilalt antivirus. Din păcate trebuie să o fac singur, și în etapa asta mă întreb dacă MS Security Essentials poate fi intr-adevăr dezinstalat.

Dar se pare că vom încerca… Ei bine nu… După ce am apăsat pe End, se pare că pot totuși să instalez în continuare pachetul GData, fiindcă procesul continuă cu un ecran obișnuit de instalare…

Am ales ca orice utilizator avansat opțiunea Custom și am ajuns la ecranul de selecție folder, unde am constatat oarecum indirect că e vorba de o aplicație pe 32 de biți.

Ajuns la opțiunile ce pot fi selectate pentru a fi instalate, am ales să instalez tot, pentru a putea testa componentele.

Veștile bune?

  • poți crea un cd bootabil cu care să scanezi fără să fii sub influența vreunui virus
  • un Shredder pe care în mod normal nu l-aș folosi, dar alții l-ar putea considera foarte util dacă lucrează cu informații sensibile, și un modul conex pentru encriptarea informațiilor ce trebuie protejate.
  • un modul de control parental pentru cei care configurează calculatorul copiilor.
  • un modul interesant (sper) pentru optimizare sistem, pe care am început să îl apreciez când l-am văzut la KingSoft PC Doctor.
  • module pentru AntiSpam, Backup, Firewall

La pasul următor am putut bifa:

  • Download virus signatures hourly
  • Provide weekly backup

dar sper să le pot configura ulterior din interfață.

Instalarea efectivă ce a urmat a durat 2 minute, dar ești prevenit că ar putea dura „câteva” minute. Apoi am introdus licența și am instrodus niște date, cu care am fost înregistrat, și am putut debifa înscrierea la oferte publicitare.

Înainte să apeși pe Finish mai poți debifa și „Restart computer now (recommended)”. Să sperăm că va funcționa, altfel e posibil să pierd tot ce am scris până acum. Ajungem deci la pasul

3. Actualizarea

Totul a mers ok, programul s-a dus cuminte în zona de iconițe, de unde l-am adus în prim-plan ca să discutăm.

Actualizarea definițiilor se face foarte simplu cu un click pe data ultimei actualizări, care era roșie, deci atractivă. Actualizarea a durat relativ mult (2 minute, download + instalare efectivă), dar probabil fiindcă e vorba de primul update. S-au actualizat pe rând Engine A, Engine B și Whitelist. Scria undeva în descriere că e dual-engine, vom reveni poate mai târziu să studiem ce înseamnă acest lucru.

4. Utilizarea

Interfața e foarte intuitivă și toate setările și opțiunile disponibile pot fi accesate în doar câteva clickuri. Am putut lansa antivirusul, configura firewall-ul, seta ce opțiuni am dorit pentru protecția web, antispam și așa mai departe.

Am lansat și Tuner-ul, care optimizează sistemul, din fericire doar după ce am intrat în setări și am ales ce mi se părea că trebuie făcut, sau mai bine zis după ce am exclus din optimizare lucruri care nu vreau să fie „optimizate”, adică șterse, cum sunt parolele pe care cu multă trudă le-am adunat în Google Chrome.

Acestea fiind spuse, interfața e foarte prietenoasă, încărcarea sistemului mai mult decât decentă, opțiunile pentru toate modulele, de la AntiSpam la Firewall foarte configurabile, și nu-mi mai rămâne decât să revin în câteva zile după ce îl voi lăsa să își facă treaba și voi vedea cât de bine se achită de sarcinile pentru care a fost construit.

Interfața e foarte prietenoasă, încărcarea sistemului mai mult decât decentă, opțiunile pentru toate modulele, de la AntiSpam la Firewall foarte configurabile, și nu-mi mai rămâne decât să revin în câteva zile după ce îl voi lăsa să își facă treaba și voi vedea cât de bine se achită de sarcinile pentru care a fost construit
8 raspunsuri
  1. Gabriel
    Gabriel says:

    Sper sa fie o gluma ! De ce antivirus ?
    Pentru ca probabil sistemele de operare sunt la fel ca oamenii.
    Daca esti puternic si ai o constitutie robusta nu trebuie sa iei preventiv medicamente in ideea ca asa previi infectarea.
    Eu NU fac preventiv injectia pentru prevenirea gripei ,tu o faci ?
    Daca o faci inseamna ca organismul ( sistemul de operare) este jalnic,slab si nu prezinta imunitate nici cat o ceapa degerata, acesta fiind principalul motiv pentru care in RO sunt asa multe farmacii.
    Astept replica.
    Cu stima , Gabriel linux-romania.com

    Răspunde
    • Lucian Ruda
      Lucian Ruda says:

      Nu am să îți răspund prea detaliat, fiindca nu obișnuiesc să răspund detaliat la troli.
      Iar comentariul și argumente tale sunt de troll, din păcate. Zic „din păcate”, fiindcă nu faci nici un bine sistemului de operare pe care îl promovezi doar desființând cu argumente stupide necesitățile pe care le au alte sisteme de operare. De fapt nici nu e vorba de necesitățile sistemului de operare, ci doar de necesitățile utilizatorilor acelor sisteme de operare.
      Un utilizator prost de linux poate ajunge cu sistemul varza mult mai repede decat un utilizator prost de windows. Dupa parerea ta, un utilizator de linux n-ar trebui sa ruleze niciodata un rootkit detector? Tu nu ai rulat niciodata un rootkit detector? Fiindcă dacă ai făcut-o, chiar dacă n-o să recunoști, nu prea mai am nimic de demonstrat. Iar dacă n-ai făcut-o, probabil e mai rău, se cheamă că ești un utilizator/administrator ignorant de linux, mai ales daca vorbim de un server pe care au conturi mai multi utilizatori.
      Astea fiind spuse poate e bine sa adaug ca linux e platforma mea preferata, dar cand vad atitudini absurde cum este a ta nu ma pot abtine sa nu arat lucrurile evidente…
      Iata ca pana la urma n-am fost asa scurt, sper sa iti foloseasca raspunsul ;)

      Răspunde
      • Gabriel
        Gabriel says:

        Din pacate si zic din „pacate”, troll este un cuvant utilizat de pierde vara din Romania care o dau pe Sci-fi.
        Reply-uri cum ai facut tu nu fac cinste acestei tari , eu am avut un punct de vedere obiectiv pe cand tu ai facut atac la persoana ceea ce demonstreaza virulenta natiunii noastre( Din pacate).
        Eu sunt in stare sa recunosc superioritatea unui pachet cum este MS office, pe cand tu cand auzi de linux te aricesti de parca windows este mama care te-a nascut si nu procedezi corect.
        Numeste-ma prost , dar chiar daca eu am scris software gratis de cateva mii de euro distribuit pe site-ul meu pe cand tu ai facut numai posturi copyright dupa altii,
        faptul ca am un cuvant impotriva MS windows si nu a ta ca persoana , nu te indreptateste sa ma judeci precum ai facut-o.
        Acest lucru ma indreptateste in afirmatia ca natiunea noastra devine din ce in ce mai bolnava si propavaduieste numai tampenii.
        Sa-ti fie rusine !!! Tu chiar ai impresia ca daca judec un OS te judec pe tine ca om ?
        Incearca sa faci diferenta dintre inteligenta si cunoastere.

        Cu stima , Gabriel

        Răspunde
        • Lucian Ruda
          Lucian Ruda says:

          Poate iti inchipui ca poti sa publici orice mizerie doar fiindca termini comentariile cu „Cu stima, Gabriel”.
          Ai primit niste argumente comparative foarte concrete si foarte simple, fiindca ai zis chiar tu ca astepti replica.
          Acum ca ti-ai primit replica, nu ai fost in stare sa o asimilezi, ba cred ca nici n-ai fost in stare sa citesti pana la capat, nici vorba sa reusesti sa dai un raspuns la subiect.
          Asa ca daca nici acum nu primesc un raspuns cat de cat inteligent de la tine, ca sa am o minima dovada ca macar ai citit pana la capat raspunsul meu initial si ca postarile tale nu sunt 100% trolling, am sa elimin in 24 de ore comentariile tale de pe site fiindca devine evident ca le-ai facut doar ca sa obtii cateva linkuri gratuite catre site-ul tau, prin intermediul unor comentarii „la plezneala” care da, chiar ca „fac cinste acestei tari”…

          Răspunde
  2. Gabriel
    Gabriel says:

    Suntem buni la „delete”, nu ? Eu tot nu inteleg de unde atata incrancenare si de ce mergi pe principiul „daca nu esti cu mine esti impotriva mea”.
    Uite , ca sa te simti bine : Ai castigat, sunt un troll , poti sa stergi posturile.
    Cand ai sa te maturizezi,poti sa ma cauti si poate colaboram la ceva mai benefic pentru natiunea noastra.
    Spre exemplu un proiect mai vechi care sa lockeze un core pentru un micro kernel unix, axcesta starteaza windows si care sa intercepteze input/output in asa fel incat sa nu mai faca posibila executia troienilor si virusilor , similar cu jailkit pentru fieecare proces si compararea cu un index de referinta al fisierelor Windows.

    Răspunde
    • Lucian Ruda
      Lucian Ruda says:

      Mie mi se pare ca tu ai uitat ce ai scris in primul comentariu. Si inca n-ai citit ce ti-am raspuns la el, sau te faci ca nu pricepi, fiindca in continuare nu am primit un raspuns adevarat.
      Ai facut o afirmatie, ti-am dat niste argumente, iar acum vorbesti in continuare despre cai verzi pe pereti in loc sa vii cu argumente sau sa recunosti ca te-ai aberat.
      Nu poti sa intri in casa cuiva, sa scuipi pe jos si dup-aia sa te miri ca nu primesti un pahar cu apa. Adica poti, dar esti exact genul de om care crezi ca nu ar trebui sa fii. Si vorbesti de romanisme (ca sa nu zic altfel) cand tu esti cel mai bun exemplu?

      Deci inca o data: citeste ce ai scris, citeste ce ti-am raspuns, spune-ti parerea, si dupa aia intram in alte discutii.
      Fiindca apropo: „index de referinta al fisierelor Windows” intr-un jailkit (probabil te gandesti la un sandbox) este exact ce face un antivirus destept pe un OS windows. Deci ce sugerezi tu e sa folosesti linux pe post de antivirus in timp ce rulezi windows intr-o masina virtuala pe un singur core? Sunt sigur ca utilizatorul ar fi incantat la maxim de experienta pe care o obtine: un sistem care probabil abia se taraste si pe care ar fi de exemplu imposibil sa joci chiar si un joc cu cerinte minime. Practica ne omoara.

      Răspunde
  3. Denis Andrei
    Denis Andrei says:

    Mi se pare foarte interesant, e prima oara cand citesc un review facut in Romania despre acest produs, de care am auzit lucruri bune pana acum. Recunosc ca mi s-a parut totusi un produs scump la 50 de euro si nu as da atatia bani pe un antivirus. Intrand insa pe cateva magazine online cunoscute de la noi am vazut ca nu este atat de scump: in jur de 33 euro pentru un calculator si 42 pentru 3 calculatoare, adica 14 euro per calculator. Asta ar schimba datele problemei. Ma puteti ajuta cu un sfat?

    Răspunde
  4. Paul
    Paul says:

    Salut!

    Felicitari pentru articol! Fluxul de inforamtii si cantiatea lor sunt foarte bine structurate, felicitari Lucian. As avea de adaugat un singur aspect daca imi permiti si anume, cei peste 800 mega se datoreaza in mare parte definitiilor celor de la Bitdefender, din pricina asta G Data a ajuns sa ocupe asa de mult. In testele celor de la VB100 si AV-Comparatives, G Data, „matura” cu ceilalti competitori. Consumul de resurse a scazut drastic de la versiunea 2012.

    Daca nu e prea mare deranjul imi poti recomanda un browser bun? Eu momentan folosesc Opera si il pastrez in mare parte pentru „smooth scroll” , in plus are un manager de parole mai sigur decat cel din Firefox si IE.

    Multumesc de intelegere!
    O zi buna!

    Răspunde

Urmăritori & Pingbacks

  1. […] testat în trecut soluțiile de protecție de la G Data Security, și n-am apucat să fiu nemulțumit de ele, așa că îmi face plăcere să vă anunț că firma […]

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

seven − 5 =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.