Jocul Splatoon 2 – apreciat, dar nu cât trebuie

Pentru cei care încă nu au aflat, consola Nintendo Switch, lansată în acest an, este deja un mare hit pe piața mondială de console și jocuri de consolă.

Nintendo a reușit să lanseze consola la începutul anului împreună cu Zelda – Breath of the Wild, un joc excepțional pe care vi-l recomandăm cu căldură, mai ales că are șanse maxime să câștige premiul pentru Jocul Anului.

Dar să revin la Splatoon 2. Am jucat Splatoon 2 fiindcă am fost intrigat de rating-ul de vârstă 7ani+ pe care îl are jocul. Un shooter pe care îl poți juca la 7 ani? Ei bine da. Există împușcături, dar cu vopsea. Ce poate fi mai inofensiv de atât. Scopul nu este să-ți anihilezi adversarii (deși ajută!) ci să acoperi cât mai mult din suprafața de joc cu vopseaua echipei tale. Există mai multe suprafețe de luptă, care se schimbă o dată la 2 ore. Există mai multe moduri de joc, dar pentru început vă veți mulțumi probabil cu modul standard, eventual și cu vânătoarea de somoni care se activează cam o dată la 3 zile.

Sincer, mi-e greu să scriu altceva în acest mic articol decât Jucați-vă! Jucați-vă! E un joc super-tare, care merită zeci de ore de distracție.

E ceva ce nu mi-a plăcut? Ar putea fi, deși e doar un reproș despre ce ar fi putut să fie, nu neapărat despre ceva ce ar fi trebuit să fie. Mă refer la un mod multiplayer care să utilizeze o singură consolă. Practic nu te poți juca împreună cu familia sau prietenii decât dacă ai mai multe console. Având în vedere cât de mari sunt televizoarele acum, nu m-ar fi deranjat deloc un split-screen cu 4 jucători, iar în felul ăsta cu 2 console ai fi putut avea un meci complet de 4 la 4, fiecare echipă grupată la o consolă.

Și fiindcă nu vreau să fi trecut pe aici și să plecați fără un MEGA-tip, iată și un sfat extrem de util: în jocul clasic, modul în care se calculează suprafața vopsită ține cont și acordă un avantaj major zonelor de lângă tabăra inamică. Deci încercați pe final să vopsiți acolo cât mai mult.

Techsylvania

Cred ca nu mai sunt la curent cu event-urile de IT din Romania pentru ca pe asta l-am ratat complet. Cand mi-a scris un colaborator irlandez ca vrea sa mearga la Techsylvania, am crezut ca vorbeste de un festival de House (minimal, tech and stuff). Am cautat putin, am aflat ca e vorba de, cum se lauda ei, „The Leading Technology event in Eastern Europe” care se intampla sa fie si pe locul 1 in „Top Region for the world 2016” conform Lonely Planet (alt site pe care nu il stiam).

Perioada de desfasurare este 21-24 Mai, in Cluj iar un bilet este ceea ce o persoana normala ar numi: „SCUMP!”. Bine, stim si noi ca biletele astea sunt cumparate de firme, nu de indivizi in mod direct. Mai stim si ca sunt foarte multe invitatii care se impart, deci comparativ cu alte festivaluri pretul este unul „NORMAL”. Printre Speakerii care imi plac mie(sau ma prefac ca imi plac sa fiu cool) se numara:

Jennifer Beecher -> Senior Product Manager at SoundCloud,
Peter Halacsy -> Co-founder and CTO at Prezi,
Vladimir Oane -> Director of Product at Hootsuite
Rohan Chandran -> CEO at TechRocket

Speakerii de la Techsylvania 2016

Speakeri, nu boxe

Poate vad si ei articolul asta, si primesc o invitatie (dubla baieti, da?). Va povestesc cum a fost!

Goodread pe blogul lor: click me!  Bine, asta daca stii sa citesti engleza, daca nu… ma bucur ca iti place IT-ul si cred ca e timpul sa inveti! si sa-ti schimbi iPhone-ul…

 

dc-shop.ro – greșeli sau țepe? (cu comentariile cel.ro)

Pentru aceste sărbători am avut și eu, ca tot omul, de făcut niște cumpărături. Unul din produsele pe care le-am căutat a fost un telefon, Sony Xperia SL. Mi-am început cercetarea de piață de pe price.ro. Am dat search cu numele produsului și am ordonat crescător prețurile.

Primul rezultat: dc-shop.ro, iată adresa URL și print-screen-ul.
http://www.price.ro/index.php?action=product_prices&prod_id=618089&asc=1

pricero-xperia

 

Dau click pe dc-shop, desigur. Ajung la următorul URL, și print-screen-ul:
http://www.dc-shop.ro/telefoane-mobile/telefon-mobil-sony-xperia-sl-lt26-ii-silver-l/

dc-shop-xperia

Prima dezamăgire: dacă vreau să cumpăr cu card avantaj trebuie să merg în showroom, iar în showroom prețurile sunt mai mari cu 5%. Țeapă! Despre preț, ok, puteți spune că oamenii și-au actualizat între timp prețurile și e o mică diferență: 1599 în loc de 1596. Deci nu au făcut-o doar ca să apară primii pe Price.ro atunci când faci sortare ascendentă pe preț, right? Țeapă oricum.

Apoi observ și banerul cu HTC ONE V, și mă gândesc uau, super ofertă, așa că dau click. Ajung aici: 
http://www.dc-shop.ro/cauta/HTC+One+V+nu+are+concuren/1/1

dc-shop-htc-one-v

Supriză! 1039 RON. Unde e HTC ONE V-ul de 869 RON? Țeapă din nou…

Deci nu mai pot să îi bănuiesc de erori nici când a fost vorba de prețul afișat pe price.ro, așa cum nu pot să îi mai suspectez nici de inteligență. E evident că nu voi comanda vreodată de aici, fiindcă nu prea știu la ce surprize aș putea să mă mai aștept.

Am să le scriu celor de la dc-shop sugerându-le să corecteze erorile, și posibil să revin aici să fac un mic follow-up.

Între timp vă urez tuturor Happy Shopping!

[UPDATE]

Am primit câteva clarificări de la Corsar Online / cel.ro cu privire la aspectele sesizate în acest articol:

In legatura cu sesizarile dvs:
In primul rand pe site-ul dc-shop figura un banner prin care se precizeaza ca pretul este valabil doar pentru comenzile online. Daca veniti in magazin sa comandati un produs sau faceti o comanda telefonica, pretul va fi automat fara reducerea respectiva.
In al doilea rand, price.ro nu sterge ofertele, unele oferte ramanand valabile multe luni dupa ce promotia a luat sfarsit. Colaborarea cu respectivul site este defectuoasa si momentan suntem in cautarea anumitor solutii.
Ne pare rau pentru inconvenientele create si sper ca pe viitor sa achizitionati produse de la noi.

Încerc să fac doar câteva remarci obiective:

  • Da, pe site se menționează cp prețurile sunt valabile doar pentru comenzi online, asta am reproșat și eu.
  • Prețul în magazin nu este „fara reducere” ci „cu 5% mai mare”. Există o diferență.
  • Pe price.ro prețul figura ca fiind actualizat „azi 04.52”. Poate nu am înțeles argumentul.

În concluzie: nu m-a convins nimic să îmi schimb părerea, sunt hotărât în continuare foarte hotărât să nu comand de pe site-uri cu practici comerciale dubioase și recomand același lucru și cititorilor mei.

 

 

Aplicație pentru GPS și navigare cu facilități sociale

Una din cele mai recente descoperiri pe care le-am făcut pe Google Play (fostul Android App Market) este Waze.

Waze este o aplicație de GPS și navigare pentru Android (2.0+) care adaugă câteva facilități extrem de interesante. E o aplicație de navigare inteligentă, cel puțin dacă face într-adevăr tot ceea ce pretinde că face.

Iată ce ni s-a părut nouă foarte interesant:

  • pe măsură ce parcurgi anumite trasee de mai multe ori, aplicația înregistrează datele relevante pentru fiecare parcurs și încearcă să îți optimizeze traseul.
  • waze îți permite să anunți ceilalți utilizatori de waze despre diverse evenimente care se întâmplă în trafic, inclusiv despre accidente care ar putea bloca șoseaua, despre polițiști ascunși după colțul intersecției, și evident te anunță când ceilalți șoferi se întâlnesc cu astfel de situații și le anunță prin waze.
  • toți cei care folosesc waze trimit informații despre traseul pe care sunt către serverul waze, informații care sunt utilizate apoi pentru a optimiza rutele celor care urmează același traseu și pentru a-i reruta automat.
  • hărți actualizate de comunitate, în timp real

și așa mai departe.

Având în vedere că aplicația e complet gratuită, vă sugerăm să mergeți de îndată pe Google Play și să o testați, fiindcă e cel mai simplu mod de a vă convinge.

The Elder Scrolls V: Skyrim, cel mai bun RPG ever?

The Elder Scrolls: Skyrim este al cincilea joc din seria Elder Scrolls, și se pare că va candida în competiția pentru cel mai bun joc al anului. Mulți îl consideră deja câștigător în ciuda faptului că multe titluri mari au fost lansate pe piață anul acesta, unele chiar în aceeași perioadă cu Skyrim.

Competiția în zona RPG-urilor va fi foarte acerbă, cu titluri ca Battlefield 3 sau Call of Duty: Modern Warfare 3 sau chiar Deus Ex: Human Revolution. Mai mult, încă mai e timp pentru ca în luna care a rămas până la finalul anului să mai fie lansate și alte titluri care să pretindă premiul de cel mai bun joc al anului.

Cei de la GamePur au depistat pentru noi 5 motive pentru care Elder Scrolls: Skyrim ar putea fi câștigătorul, și dacă vreți să vă distrați un pic pe seama jocului, puteți găsi într-un articol de la Game Podunk cele mai interesante 5 erori care se pot întâmpla în același joc, de la Dumbo, mamutul zburător până la Ciocanul lui Thor sau cai care zboară ca o rachetă.

Informatizarea în Sport, software pentru baschet

Fiindcă în ultima vreme am fost inundaţi cu ştiri despre Android, iPhone, tablete, console, pad-uri şi milioane de alte telefoane şi gadget-uri, ne-am gândit că n-ar strica să abordăm şi subiecte pe care nu le găsiţi pe alte site-uri de tehnologie şi informatică, indiferent că e vorba de site-uri locale sau de limbă engleză.

O să trecem în revistă rapid o suită de aplicaţii furnizate de compania Media Benz Telekomunikacijos, din Lituania, ţara în care fotbalul este eclipsat complet de baschet, o ţară de 3 milioane de experţi în baschet, aşa cum se caracterizează singuri.

Odată cu recenzarea produselor de la MBT vom face practic şi un review al site-ului Federaţiei Române de Baschet, fiindcă evaluarea softului pentru meciuri de baschet al MBT este practic o recenzie a implementării facilităţilor oferite de acest soft pe site-ul Federaţiei Române de Baschet.

Compania MBT dezvoltă şi oferă suport tehnic pentru mai multe federaţii de baschet şi ligi din Europa. Abordarea lor urmăreşte furnizarea de statistici cât mai detaliate pentru fiecare meci de baschet şi furnizarea de cât mai multe informaţii utilizatorilor şi vizitatorilor, astfel încât statisticile oferite să ajute la înţelegerea jocului de baschet şi chiar la analize care să conducă la îmbunătăţirea strategiei şi a abordării fiecărui meci de baschet de către echipele din competiţie.

Ce fac softurile MBT?

  • administrarea competiţiilor, generarea calendarului de competiţii, desemnarea arbitrilor
  • automatizarea procesului de colectare a statisticilor de joc şi generarea de numeroase rapoarte
  • îmbunătăţirea şi optimizarea proceselor asociate jocului de baschet pentru turnee de nivel naţional, regional sau la nivel de club
  • furnizarea către public, fani şi media de prezentări detaliate pe web
  • minimizează costurile de administrare şi elimină durerile de cap induse de tehnologie

Din punct de vedere practic, cea mai importantă componentă a suitei de aplicaţii oferită de compania lituaniană de software este aplicaţia de introducere live a informaţiilor de pe parcursul meciurilor. La masa de arbitraj există un calculator şi un operator care introduce fiecare acţiune folosind nişte butoane prealocate, pe măsura desfăşurării jocului.

Pe baza informaţiilor introduse de operator (informaţii care includ tipul acţiunii, numărul jucătorului şi poziţia acestuia pe teren) sunt generate o serie de statistici foarte interesante, cum ar fi:

  • prezentarea liniară, fază cu fază, a jocului, disponibilă în timp real pe internet
  • prezentarea jocului şi a celor 2 echipe pe baza datelor din meciurile anterioare
  • casetă statistică pentru fiecare echipă, unde fiecare jucător este prezent cu informaţii clare despre fiecare acţiune (puncte marcate, recuperări, faulturi, eficacitate etc)
  • graficul desfăşurării jocului
  • graficul aruncărilor, cu amplasarea poziţională a aruncărilor fiecărui jucător, atât reuşite cât şi nereuşite.
  • statistici detaliate care conţin comparaţii între echipe, între titulari şi rezerve, informaţii despre posesie, despre recuperări, pase, intercepţii şi diferenţe de scor ş.a.m.d.

Revenind la implementarea de pe site-ul www.frbaschet.ro , vom trece în revistă discret opţiunile pe care le aveţi atunci când accesaţi site-ul.

La accesarea site-ului, sunt prezentate informaţii şi noutăţi despre evenimentele recente din domeniul baschetului. În partea din dreapta sus există un spaţiu rezervat pentru scorul live al meciului care ar fi în desfăşurare la momentul accesării site-ului, şi link către informaţii live utile legate de meciuri.

În continuare pe coloana din dreapta există link-uri către diverse competiţii organizate sub patronajul Federaţiei. Ca exemplu de navigare am ales să accesăm Cupa Firmelor, o competiţie la care orice companie care poate forma o echipă de baschet se poate înscrie pentru o taxă rezonabilă de participare.

Următoarea pagină este generată pe baza informaţiilor planificate în softurile oferite de MBR şi pe baza datelor deja înregistrate din meciurile deja desfăşurate.

Pot fi vizualizate direct meciurile planificate pentru următoarea perioadă, dar şi resultatele meciurilor deja desfăşurate (click pe Rezultate). Pe partea din dreapta este disponibil clasamentul curent, realizat pe baza punctelor obţinute de fiecare echipă în meciurile deja disputate. Pe baza raportului între meciurile câştigate şi cele pierdute, în partea de sus a clasamentului se plasează în acest moment echipele BCR, Classic Dome, Teamnet şi Romtelecom.

Ultimul meci disponibil cu statistici complete este cel dintre BCR şi Romtelecom, două companii care nu mai necesită prezentări detaliate şi care participă la competiţie cu echipe puternice.

Statisticile oricărui meci pot fi accesate cu un click pe scorul meciului. Pentru cel mai recent meci desfăşurat, între BCR şi Romtelecom, scorul final a fost 63-51 în favoarea BCR. Pe baza informaţiilor înregistrate de softul celor de la MBT, sunt afişate deja informaţii legate de punctele marcate în fiecare sfert, o statistică a punctelor marcate, liderii jocului şi date statistice comparative între cele două echipe pe mai multe criterii: procentaj aruncări de 2 şi 3 puncte, procentaj aruncări libere şi număr de recuperări.

Pe pagină sunt disponibile linkuri către informaţii detaliate deja menţionate, toate furnizate de softul BasketHotel furnizat de compania lituaniană de software. O pagină interesantă este cea în care sunt prezentate poziţiile din care s-au efectuat aruncările. Folosind opţiunile din interfaţă, pot fi selectate aruncările fiecărui jucător în parte, informaţii utile participanţilor, pentru a-şi identifica punctele forte şi punctele slabe, dar mai ales antrenorilor, care pot identifica analitic preferinţele şi strategiile de joc ale echipelor pe care urmează să le întâlnească sau locurile preferate de aruncare pentru jucătorii cei mai periculoşi ai echipei adverse.

O opţiune care ar fi fost interesantă, dar pe care nu am putut să o accesăm pentru jucătorii din Cupa Firmelor, era cea a statisticilor detaliate pentru fiecare jucător în parte, statistici care sunt disponibile accesând separat lista de jucători şi alegând jucătorul căutat, dar numai pentru jucătorii din diviziile principale şi numai pe baza jocurilor oficiale. Având în vedere că statisticile sunt înregistrate (sau cel puţin alocabile) fiecărui jucător separat, aceasta este o opţiune pe care ne-ar fi plăcut să o vedem funcţională şi pentru jucătorii amatori, mai ales că în România divizia a treia are probabil cei mai mulţi jucători de baschet, iar aceştia ar fi foarte interesaţi în a-şi evalua cât mai bine performanţa în teren.

Mai mult, chiar şi pentru jucătorii care sunt legitimaţi în diviziile superioare, statisticile personale sunt destul de confuze, informaţiile legate de jocuri şi de performanţa jucătorului incluzând pe unele subpagini toate meciurile, indiferent de echipă sau divizie, în timp ce pe alte pagini informaţiile se referă doar la meciurile oficiale, din diviziile superioare.

Nu ne este clar dacă aceste mici deficienţe ţin de implementarea softului sau de modul în care acesta este utilizat sau configurat local, însă vom încerca să clarificăm acest aspect direct cu producătorul aplicaţiei şi să revenim cu o completare la acest material pentru cei interesaţi de aceste detalii.

În ciuda acestor mici neajunsuri depistate pe implementarea de pe site-ul FRB, aplicaţia şi informaţiile furnizate sunt la un nivel foarte avansat şi de o utilitate foarte mare pentru antrenori, jucători şi reprezentanţii mass-media.

Chiar dacă evaluarea noastră este destul de subiectivă, ne face plăcere să acordăm nota 10 suitei de aplicaţii dezvoltate de MBT şi nota 9 implementării de pe site-ul Federaţiei Române de baschet, în special datorită micilor neajunsuri menţionate în acest materiale.

Ne bucurăm să observăm că într-o perioadă în care cheltuielile organizaţiilor guvernamentale sunt puse foarte des sub semnul întrebării, Federaţia Română de Baschet a făcut o investiţie care poate contribui semnificativ la popularizarea acestui sport şi la creşterea transparenţei şi a calităţii baschetului.

 

Review: Phosphor, un FPS multiplayer pentru browser

Phosphor este un joc de browser care ne-a fost propus spre review de unul din vizitatorii site-ului nostru. Nu ne este clar dacă vizitatorul nostru face parte sau nu din echipa de dezvoltare, deşi nu am remarcat niciun nume românesc pe pagina de credits. Din câte ne-am dat seama e vorba doar de un fan, dar idea ni s-a părut interesantă aşa că am reacţionat foarte repede.

Având în vedere că e vorba de un joc de browser, ne-am propus să luăm la rând toate aspectele care ni se pare interesante şi pe care le-am întâlnit pe parcursul experienţei noastre de review pentru acest joc.

Instalare

Prima problemă de care ne-am lovit a fost necesitatea de a avea instalat Adobe ShockWave Player pe Chrome-ul 12 pe care facem testele, plus o reclamă barosană în partea de jos a paginii de acces. Dacă ShockWave Player e un aspect oarecum neutru şi care ţine doar de preferinţa autorului cu privire la mediul de dezvoltare al jocurilor, reclama de jos este un aspect destul de deranjant, dar speram că măcar aparţine autorului, şi dacă cineva face click pe reclamă banii ajung probabil la autorii jocului. Care joc este gratuit.

În ce priveşte mediul de dezvoltare folosit, ne-ar plăcea desigur să vedem cât mai multe jocuri şi aplicaţii care să folosească WebGL, dar trecem peste acest aspect şi mergem să instalăm Adobe Shockwave Player. Din păcate linkul din pagina jocului duce către o pagină de pe site-ul adobe care încearcă să descarce automat pe sistemul nostru un fişier denumit „dir.dcr”, lucru care nu ne place deloc, aşa că facem un cancel la donwload şi folosim google pentru a identifica pagina de descărcare pentru instalarea unui Shockwave Player legitim: http://get.adobe.com/shockwave/ sau direct aici.

Încărcare

Odată instalat acest plugin începe încărcarea jocului. Din nou probleme. Pagina arată că se încarcă ceva, dar la fiecare etapă de încărcare vezi mereu „progress: 0%” pe tot parcursul etapei respective, iar pe conexiunea noastra (printr-un proxy, dar un proxy rapid ce-i drept) am fost tentaţi să renunţăm la un moment dat, fiindcă încărcarea a durat în total 4 minute şi 33 de secunde, ceea ce e cam mult pentru un joc online. Oricum, aşteptările noastre au crescut semnificativ.

Jocul încarcă în total aproximativ 1.7 mega de resurse şi prezintă apoi un ecran de setări şi intrucţiuni. Din păcate, o parte din informaţiile depre joc, aflate în partea de jos ecranului, sunt plasate sub bannerul deja menţionat. De aici am aflat că Phosphor este un FPS multi-player care foloseşte engine-ul bine cunoscut PhysX de la Ageia, iar versiunea curentă este public beta 2, pentru care focusul a fost pe dezvoltarea gameplay-ului multiplayer şi a elementelor de physics.

Am remarcat cu plăcere că jocul are o serie lungă de opţiuni de customizare, atât pentru controalele jocului cât şi pentru video, audio, skin-urile jucătorului şi aşa mai departe. Am sugera totuşi ca pagina de alegere a jucătorului, şi mai ales a numelui, să nu fie printre opţiunile de setări ale jocului, ci un ecran diferit în care să fie aleşi aceşti parametri înainte de a face click pe „Start game”.

Gameplay

Trecând la jocul în sine, nu avem decât cuvinte de laudă. Nu am reuşit să ne jucăm multiplayer, dar roboţi din joc au fost mai mult decât satisfăcători pentru deathmatch scurt într-una din hărţile jocului.

Am remarcat că hărţile sunt încă oarecum neterminate, fiindcă din orice poziţie aflată în spaţiu deschis a hărţii poţi vedea prin zonele neconstruite către alte zone ale hărţii în care nu sunt pereţi sau alte obiecte care să blocheze perspectiva. Zonele intermediare, care sunt gri, ar trebui mascate cumva pentru a nu da senzaţia de neterminat.

În schimb, există în joc o lungă serie de power-up-uri, health-pack-uri, arme şi în plus jocul vine cu diverse concepte care îmbunătăţesc dinamicitatea jocului. Am remarcat lifturile, care sunt de obicei nişte platforme unidirecţionale (doar în sus) care sunt acţionate automat, platforme de lansare bi-direcţionale care te aruncă în aer peste o zonă altfel inaccesibilă către un punct prestabilit de aterizare, turnuri de observaţie de unde poţi folosi arme de tip snipper şi aşa mai departe.

Printre lucrurile mai puţin plăcute am enumera: boţii sunt uneori parţiali invizibili, poziţia lor fiind dezvăluită totuşi de armă, care este vizibilă. Neavând posibilitatea imediată de a testa facilitatea de multi-player, nu am putut să ne lămurim dacă e vorba de un feature sau un bug. Ce-i drept poţi selecta să nu ai nicio armă activă, caz în care probabil te poţi mişca nevăzut prin peisaj dar nici nu poţi împuşca pe nimeni. Asta rămâne de verificat.

Verdict

Luat cu totul, jocul este un FPS bine construit, care foloseşte directx 9 din browser, deci e avantajat de facilităţile plăcii video din dotare, care rulează foarte bine pe o placă video incorporată sau pe un laptop fără pretenţii extraordinare de performanţă, iar dacă opţiunea de multiplayer e la fel de fun cum e jocul cu boţi, putem să spunem că la preţul ăsta avem un joc extraordinar, pe care vi-l recomandăm cu căldură.

Screen-shots

Capturile de ecran prezentate mai jos sunt făcute chiar de noi în timpul testării jocului, dar puteţi vedea mai multe imagini pe pagina producătorului rasterwerks.