Articole

Adaptor host pentru Samsung Galaxy Tab 10.1

Încurajaţi de noile facilităţi oferite de Android 3.1 Honeycomb, printre care posibilitatea de a utiliza porturile USB în mod host (gazdă), Samsung a lansat ieri pe site-ul din US un adaptor de 20 USD pentru Galaxy Tab 10.1 . În felul ăsta, portul USB existent pe Galaxy Tab devine un port USB complet, transformând astfel tableta dintr-un periferic într-o gazdă pentru alte periferice.

Chiar dacă aspectul acestui device nu e tocmai în linie cu silueta fină a lui Galaxy Tab, faptul că acum veţi putea ataşa tastaturi, mouşi, stick-uri USB sau orice alte device-uri care vor primi suport sub Android s-ar putea să vă convingă să ignoraţi acest aspect estetic.

Evident, adaptorul nu este încă disponibil în România şi nici măcar pe site-ul Samsung nu apare decât disponibil pentru pre-comandă, dar după ce toată lumea a aşteptat atât de mult pentru a avea USB hosting pe Android probabil că alte câteva săptămâni nu mai contează aşa mult.

Ce ne surprinde totuşi, este faptul că am testat de curând o tabletă shenzen, adică un knock-off făcut în China, care rula Android 2.x şi care n-a avut nicio problemă în a recunoaşte şi a utiliza un mouse.

Noutăţi în tehnologie la China Customer Electronics Fair

Pe 8 aprilie a început la Shenzhen Exhibition Center China Customer Electronics Fair, unul din cele mai importante târguri de tehnologie şi electronice din China.

Am selectat aici câteva gadeget-uri care au fost prezentate la târg, majoritatea în domeniul tablet-PC-urilor, tabletelor şi echipamentelor portabile.

Primul este un tablet PC cu CPU Marvell şi care rulează Android 2.2. Pe carcasa alba care nu arată aşa de rău sunt integrate un slot pentru card 3G şi mufă RJ45 pentru conectare directă la reţea.

Un tablet PC de la Archos, cu ecran de 4.3inch disponibil şi cu ecran de 3.2 şi 2.8 inch, la un preţ mai mic decât un iTouch.

Urmează un tablet PC cu ecran de 10.1 inch, care este acum la mare modă datorită posibilităţi de a rula şi Android 2.2 printr-un sistem de dual-boot.

A fost prezent şi un mini PC cu tastatură completă care e gândit ca un PC portabil pentru business use.

Un alt mini PC, din nou pe alb, vine cu mufă de conectare HDMI, dar nu e clar dacă e vorba de conectare HDMI dinspre sau spre un alt device/monitor.

Un alt tablet PC gândit pentru jocuri, vine echipat cu CPU Atom şi are forma unui PSP.

Cu acest device apare şi conceptul de mini-netbook, de parcă netbook-ul nu era suficient de mic, şi este echipat cu un CPU Atom, sub un ecran de 5″.

O alta tabletă super-simplă, cu o ramă un pic cam mare după părerea noastră, vine cu un CPU bazat pe A9 şi cu sistem de operare Android 2.3.

Printre concluziile celor care au fost la faţa locului se numără faptul că tablet pc-urile de dimensiuni mari încep să devină populare, deşi există un număr mare de tablete de orice dimensiuni. Un alt highlight ar fi tabletele care sunt capabile de dual-boot, aşa că se pare că nu suntem gata încă să renunţăm complet la Windows.

 

 

 

China face curat in spam

China va reusi in perioada ce urmeaza sa isi rezolve o problema cu care se confrunta de ani buni: mailurile spam. Candva cel mai mare producator de spamuri, China a reusit sa scada in topul mondial treptat in ultimii ani, ajungand pe locul 18,conform Cisco Systems IronPort.

Potrivit International Telecommunications Unit in China exista 420 de milioane de utilizatori ai Internetului, iar multi dintre ei se conecteaza prin calculatoare hack-uite. In 2009, aceste sisteme produceau o cantitate enorma de spam, China fiind atunci pe locul 3 in lume. Patrick Peterson(Cisco) a declarat ca proiectul anti-spam lansat in 2006 a avut un succes dramatic, a carui efectivitate nu a fost anticipata de nimeni.

Statele Unite raman liderul mondial in ceea ce priveste cantitatea de spam produsa, acestia fiind responsabili pentru o cincime din cantitatea totala actuala.