Articole

CoreTemp: Utilitar gratuit de monitorizare a temperaturii procesorului

Fiindcă vine weekendul şi veţi avea mai mult timp la dispoziţie, m-am gândit să vă sugerez un mic utilitar gratuit care ocupă foarte puţin atât pe disc cât şi în memorie şi care vă monitorizează temperatura fiecărui core al procesorului.

Aplicaţia se cheamă CoreTemp şi poate fi descărcată gratuit, şi apoi rulată chiar şi fără să fie instalată, având în plus versiuni separate pentru windows pe 32 şi pe 64 de biţi (x86 respectiv x64). Mai mult, aplicaţia funcţionează pe orice sistem indiferent de placa de bază, atâta vreme cât este rulată sub Windows. Pentru o listă completă a procesoarelor suportate puteţi merge direct aici.

Folosind acest mic progrămel puteţi vedea cum variază temperatura fiecărui core al procesorului în funcţie de task-urile la care supuneţi calculatorul. Un alt rezultat util este că pentru laptop-uri, pe baza rezultatelor vă puteţi da seama dacă calculatorul necesită o binemeritată curăţare internă, mai ales că laptopurile au tendinţa să se încingă din ce în ce mai tare pe măsură ce acumulează praf între diverse componente interne, în special în zona ventilatorului.

Aplicaţia are şi facilitatea de logging, astfel încât puteţi vedea şi cum se comportă sistemul pe o perioadă mai îndelungată, identificând astfel şi valorile minime la care poate fi adus procesorul.

O facilitate nou lansată pentru posesorii de Windows 7 şi Windows Vista este Gadgetul disponibil pentru desktop-ul acestor versiuni de sisteme de operare.

Internet Explorer 10 disponibil pentru testare

Microsoft a pus la dispoziţie pentru download un „Platform Preview” pentru Internet Explorer 10, următorul browser de la Microsoft. Acest preview oferă o imagine asupra îmbunătăţirilor în domeniul CSS şi HTML5.

Cu toate că acest download este destinat în principal dezvoltatorilor, orice pasionat poate pune mâna pe acest preview şi poate testa noile facilităţi. Printre cele care merită menţionate primele ar fi: gradienţi CSS, layout-uri flexibile multi-coloană, accelerare hardware direct în browser şi aşa mai departe. De asemenea, în privinţa codecurilor (şi a războiului dus pe acest front cu dezvoltatorilor celorlalte browser-e populare) se pare că Internet Explorer 10 va continua să suporte şi să promoveze H.264 atât în formatele HTML5 cât şi Flash, dar va adăuga şi suport pentru WebM, un format asociat nativ cu HTML5.

Informaţii detaliate găsiţi pe blogul MSDN, unde puteţi deasemenea să descărcaţi o copie a acestui preview.

Un aspect ciudat este că toate comparaţiile se fac între Internet Explorer 10, care încă nici nu se află în versiune alfa, şi versiunile de Chrome şi Firefox care sunt deja lansate. Această comparaţie nu-şi prea are sensul, fiindcă este evident că până când vom avea o versiune funcţională, ca să nu spune finală, a lui Internet Explorer 10, versiunile de la acea dată pentru Chrome şi Firefox vor fi, aşa cum ne-am obişnuit, mai rapide, mai actuale şi mai aliniate standardelor web ale momentului.

Osmos, jocuri ambientale şi jocuri gratuite

Dacă jocurile gratuite nu fac neapărat vâlvă decât o dată pe an, şi dacă adăugăm la asta şi clasificarea joc „ambiental”, ar putea părea că Osmos nu ar avea prea multe şanse de succes. Dar Osmos ne-a surprins. Am testat Osmos acum vreun an, atunci când a câştigat câteva premii importante, şi l-am descărcat din nou şi l-am jucat cap-coadă zilele trecute.

E un joc simplu ca grafică, dar în acelaşi timp impresionant, un joc simplu ca sistem de joc dar extrem de dificil ca strategie de finalizare, un joc complicat ca evoluţie a game-play-ului dar care se învaţă foarte-foarte uşor pe măsură ce avansaţi către nivelurile complexe.

Jocul se bazează pe un sistem de phisics destul de inteligent şi care funcţionează extrem de bine, foloseşte mouse-ul şi doar câteva taste care şi ele sunt mai mult sau mai puţin opţionale, şi are un soundtrack electronic ambiental extrem de interesant.

Osmos e un joc pe care să-l descărcaţi acum (disponibile la download gratuit versiunea pentru PC sau versiunea pentru MAC), mai ales că are doar 17Mb, şi pe care să-l instalaţi şi să-l jucaţi imediat. E un joc care e bun într-o pauză de lucru (dacă lucraţi acasă) sau într-o seară în care vreţi să vă relaxaţi într-un univers  zen.

Microsoft Windows 7 SP1

În urmă cu mai puţin de o saptămână a fost lansat service pack 1 pentru Microsoft Windows 7.  Ca întotdeauna, SP1 marchează un prim pas către maturitate pentru cel mai recent sistem de operare de la Microsoft, SP1 aducând o serie de îmbunătăţiri semnificative sistemului de operare, modificări care sunt suficient de importante pentru a nu fi fost incluse în diverse patch-uri publicate deja pentru acest sistem de operare.

Puteţi descărca SP1 pentru Windows 7 de pe site-ul microsoft, în limba engleză, dar şi în limba română.

Trebuie să mai ştiţi că puteţi descărca şi pachetul integral pentru Windows 7 SP1, cu TOATE actualizările necesare pentru a aduce la zi versiunea iniţială a Windows 7, o idee bună în special în cazul în care aveţi de actualiza mai multe calculatoare ce rulează Windows 7, însă pentru 1 sau 2 calculatoare puteţi evita acest pachet, care are peste 500Mb în versiunea 32-bit şi mai mult de 900 Mb la versiunea 64-bit.

Puteţi de asemenea să lăsaţi Windows 7 să-şi facă actualizările singur, prin Windows update, şi atunci va descărca între 44Mb şi 94 MB (pentru versiunea 64-bit).

Printre noile facilităţi aduse de SP1 se numără:

  • Additional support for communication with third-party federation services, adicã suport mai bun pentru comunicarea cu serviciile terţe, specific „federated” services;
  • Improved HDMI audio device performance, performanţă audio îmbunătăţită pentru dispozitivele HDMI;
  • Corrected behavior when printing mixed-orientation XPS documents
  • Change to behavior of „Restore previous folders at logon” functionality – afişarea în poziţiile anterioare a directoarelor ce erau deschise la reboot.
  • Enhanced support for additional identities in RRAS and IPsec ;
  • Support for Advanced Vector Extensions (AVX) – suport pentru AVX, un set de instrucţiuni pe 256 de biţi pentru procesoare, conceput pentru îmbunătăţirea performanţei aplicaţiilor care fac calcule complicate în virgulă mobilă;
  • Improved Support for Advanced Format (512e) Storage Devices – suport suplimenar pentru dispozitivele de stocare în formate avansate (cu cluster fizic de 4KB).

Pentru a fi siguri că reduceţi numărul de probleme care ar putea apărea în urma instalării, puteţi rula înainte System Update Readiness Tool for Windows 7: versiunea 32-bit sau versiunea 64-bit. Noi am instalat update-ul pe un sistem 64bit exact in timp ce scriam acest articol si totul a mers perfect, in acest moment ruland pe Windows 7 SP1.

Dacă instalarea se opreşte cu codul 0x800f0a12, aveţi instrucţiuni de depanare pe blogul The Servicing Guy

Dacă aveţi Microsoft Security Essentials (MSE) instalat şi nu merge instalarea, actualizaţi MSE la cea mai nouă versiune înainte de instalarea Win 7 SP1.

Dacă aveţi un Samsung Galaxy S verificaţi existenţa driverelor, pentru că momentan acestea ar putea avea probleme cu Win 7 SP1.

Cei care au instalat Microsoft Office 2003 pe Windows 7 ar putea avea probleme cu VBA în Microsoft Word.

Pe notebookurile Lenovo folosiţi aplicaţia Lenovo Thinkvantage System Update, actualizaţi-o la cea mai recentă versiune, apoi începeţi instalarea Win 7 SP1.

Pentru alte probleme puteţi urmări pagina Technet, iar dacă aveţi o problemă fără soluţie puteţi să  dezinstalaţi Service Pack 1 (după ce selectaţi Show all) sau să blocaţi temporar instalarea Service Pack 1 prin Windows Update: instrucţiuni în limba engleză şi instrucţiuni în limba română

Mai puteţi de asemenea să accesaţi forumul nostru de la forum.zona.ro, care necesită deocamdată înregistrarea separată a unui cont de user, şi să descrieţi problema pe care o aveţi.

Vă urăm succes.

Chrome 10 Beta creşte performanţa JavaScript cu 64%

Google a lansat Joia trecută prima variantă beta a versiunii 10 a browserului Chrome, iar Computerworld a calculat că performanţa pe JavaScript este cu 64% mai bună decât a versiunii 8 a aceluiaşi browser. Totuşi, în alte teste ale unor entităţi la fel de avizate, Chrome 10 nu pare să fie mult mai rapid decât Chrome 9.

Printre facilităţile noi ale versiunii 10 Beta se numără totuşi şi facilităţi noi cum este Crankshaft, o nouă tehnologie de optimizare. Crankshaft are rolul de a optimiza codul care este executat foarte des, de aceea la eventuale teste de viteză este posibil ca îmbunătăţirile aduse de noua tehnologie să nu fie imediat. Practic, cu cât o aplicaţie de browser are mai mult de lucru cu atât se vor vedea mai clar performanţele.

Chrome 10 beta poate fi descărcat aici.

Evident, browser-ul de la Google este şi va rămâne în categoria free opensource software şi poate fi descărcat gratuit pentru aproape orice sistem de operare.

Devil’s Tuning Fork, un joc gratuit cu un concept original

Cum ar fi dacă ai vedea lumea cu propriile urechi? Devil’s Tuning Fork este un joc de explorare first-person cu numeroase puzzle-uri, într-o lume necunoscută 3D în care navighezi folosind unde sonore reflectate vizual. Inspirat de o iluzie optică deja clasică a lui M.C. Escher şi de modul în care delfinii folosesc undele sonare pentru orientare, jocul îţi permite să explorezi o lume 3D într-un mod complet nou de percepţie a spaţiului.

Jocul este rezultatul a doar şase luni de lucru a unei echipe de programatori şcolari de la DePaul University’s College of Computing & Digital Media. Mai multe informaţii la http://GameDev.DePaul.edu.

Intriga jocului e simplă: eşti un copil care se trezeşte într-o lume alterntivă, după ce toţi copiii din lume au căzut într-o comă cauzată de o epidemie misterioasă. Cu un instrument magic care îţi permite să te orientezi, tu eşti copilul care trebuie să determine cauza epidemiei şi să îi salveze pe ceilalţi copii.

Jocul are o grafică deosebită şi fiind vorba de un joc independent nu e blocat în canoanele obişnuite, venind cu multe aspecte inovatoare. Nu vă lăsaţi păcăliţi de faptul că jocul e gratuit, el egalează şi depăşeşte în calitate multe alte jocuri pe care aţi fi nevoiţi să le obţineţi plătind.

Vă lăsăm să vă delectaţi cu câteva screen-shoturi interesante, dar cel mai bine e să alocaţi 10 minute pentru a descărca şi a testa singuri acest joc.

Firefox 4 Beta 4 pentru Android

Chiar dacă are încă ceva buguri şi este un download destul de mare, Firefox 4 pentru Android începe să fie ceea ce îşi doresc utilizatorii de Android şi să corespundă numelui pe care-l poartă. CNET are o recenzie video a acestui Beta, dar evident cel mai simplu ar fi să aveţi propria opinie utilizându-l efectiv după ce l-aţi instalat pe Androidul propriu. Cu atenţie, aşa cum spuneam, mai ales dacă aveţi o conexiune mobilă, fiind preferabil să vă conectaţi în prealabil pe wifi pentru a descărca aplicaţia.

Informaţii mai multe găsiţi şi pe site-ul Mozilla sau chiar pe anunţul de lansare al versiunii Beta 4