Articole

Samsung Galaxy R anunţat oficial

Samsung Galaxy R este fratele mai mic al lui Samsung Galaxy SII şi se află deja în vânzare în Europa, chiar dacă în România nu se ştiu prea multe lucruri despre el. Fiindcă încă nu l-am testat nu vă putem spune decât că e vorba de terminalul care se zvonea că se va chema Galaxy Z, că e un pic mai gros decât S2, având o carcasă metalică, şi că are un procesor Tegra 2 şi o cameră video cu senzor ceva mai mic.

În ce priveşte preţul, Samsung Galaxy R ar trebui să se vândă şi în România sub preţul unui Galaxy SII

Specificaţiile sunt următoarele:

  • 4.2″ SC-LCD capacitive touchscreen @ 480 x 800 pixels
  • Dual-core 1GHz ARM Cortex-A9 processor
  • Nvidia GeForce GPU, Tegra 2 chipset
  • 1GB RAM, 2GB ROM
  • 8GB storage
  • up to 32GB via microSD card
  • 5MP auto-focus camera with LED flash
  • 1.3MP front-facing camera
  • 720p video recording
  • WiFi 802.11 b/g/n
  • Bluetooth 2.1 with A2DP
  • GPS with aGPS support
  • FM radio
  • Li-Ion 1650mAh battery
  • Android 2.3.3 Gingerbread

 

Mac Mini, procesor mai bun, lipsă unitate optică

Apple a avut multe noutăţi zilele acestea, printre ele aflându-se şi lansarea OS X Lion şi MacBook Air. Totuşi, nici lansarea noului Mac Mini nu trebuie trecută cu vederea.

Exact ca şi versiunea portabilă MacBook Air, Mac Mini vine cu un dual-core Intel i5. Există şi varianta Mac Mini cu Lion Server, care vine cu un dual core Intel i7. Ca şi MacBook Air, Mac Mini are lipsă la apel unitatea optică, despre care Apple spune că eliminând-o a reuşit să obţină procesoare mai rapide, grafică mai bună şi un preţ mai mic.

Noua linie de Mac Mini vine cu tehnologia Apple Thunderbolt care îi permite să se conecteze la monitoare Apple Cinema şi la diverse alte periferice compatibile, dar vine în continuare cu Mini DisplayPort şi cu ieşire HDMI.

Preţurile pleacă de la 599 USD şi ajung până la 799 USD pentru un dual-core i7, sau, cu Lion Server, la 999USD, împreună cu 4GB RAM şi un drive dual-500GB.

15 milioane de iPhone 5 s-ar putea lansa în septembrie

Conform DigiTimes, Apple a plasat o comandă de 15 milioane de telefoane din generaţia următoare, iPhone 5, către Pegatron, un producător Taiwanez de tehnică de calcul. Data prognozată a livrării este în Septembrie 2011, dar aceeaşi sursă afirmă că noul iPhone 5 nu este o versiune foarte mult îmbunătăţită a lui iPhone 4.

Comparativ cu primul iPhone, pe care Apple reuşea să îl vândă într-un milion de exemplare în câteva luni, care chiar şi aşa era un record pentru acea vreme, acum ne uităm la livrări de mai multe milioane de iPhone-uri în fiecare trimestru, cu trimestrul 1 şi trimestru 2 al lui 2011 depăşind 15 milioane de aparate iPhone vândute.

Din informaţiile disponibile despre iPhone 5, acesta va semăna din punct de vedere al carcasei cu iPhone 4, dar va avea câteva modificări interne printre care noul procesor A5 dual-core, o cameră de 8 megapixeli şi un ecran de 3.7 sau 3.8 inch cu o rezoluţie mai mare cu o treime decât cea de la iPad 2, care are 1024×768, un amănunt care rămâne totuşi discutabil. De asemenea, conform unor informaţii scăpate pe piaţă de Verizon, e posibil ca noul iPhone 5 să suporte dual-band CDMA şi GSM, deşi nu este clar dacă telefonul va putea să profite de tehnologia 4G LTE.

Prima tabletă Android 3.2 vine de la Huawei

Iată că tabletele bazate pe Android 3.2 încep să apară. Prima este Huawei MediaPad, o tabletă de 7inch cu procesor dual-core Qualcomm de 1.2GHz. Huawei spune că Honeycomb 3.2 este în esenţă cam de acelaşi calibru cu Honeycomb 3.1, doar cu numeroase customizări specifice pentru tabletele de 7inch, în loc de 10 inch.

Tableta Huawei, a cărei grosime este de 10.5 mm, vine cu un touch pad capacitiv cu 217 pixeli per inch, GPS, cameră frontală de 1.3 Mpixeli, cameră normală de 5 Mpixeli, WiFi 802.11n, o baterie cu o capacitate de circa 6 ore şi, aşa cum am menţionat un procesor de cursă lungă sub forma CPU-ului de 1.2GHz dual-core de la Qualcomm.

Mai merită menţionate o parte din caracteristici: 390gr masă corporală, playback video 1080p, suport pentru HSPA+ (14.4Mbps) pe 3G, 8GB de spaţiu intern de stocare şi un slot microSD. Printre aplicaţiile pre-încărcate se află Facebook, Twitter, Let’s Golf şi Documents To Go. Gadget-ul vine şi cu un modul Bluetooth, port HDMI şi Flash Player 10.3.

Chiar dacă deocamdată nu există informaţii legate de preţ, aşteptările sunt ca tableta să fie disponibilă pe toate continentele din trimestrul 3 al lui 2011, adică oricând în următoarele luni.

BlackBerry PlayBook de vânzare la 500$

Aşteptarea a luat sfârşit pentru fanii logo-ului BB care ştiau noutăţile şi erau pregătiţi astăzi să pună mâna pe una din primele tablete BlackBerry scoase la vânzare. Conform calendarului, astăzi s-a lansat tableta dual-core cu un sistem de operare actualizat. Preţul pentru versiunea cu 16Gb capacitate de stocare este de 500USD, tableta fiind deocamdată disponibilă doar în Statele Unite şi Canada.

Samsung I9100 Galaxy S II cu CPU dual-core la 1.2Ghz

De parcă Samsung I9100 Galaxy S II nu ar fi fost suficient de puternic cu chipset-ul Exynos pe care rulează un procesor dual-core Cortex-A9 şi procesorul grafic Mali 400, Samsung s-a decis că 1Ghz nu mai e suficient pentru nava amiral din oceanul Android, aşa că această mică bestie va avea un procesor de 1.2 Ghz, şi nu 1Ghz aşa cum se anunţase iniţial.

Ce nu poate fi estimat în acest moment este cum concurează acest nou procesor cu noul Qualcomm Snapdragon, care vine cu un procesor dual-core Scorpion. Însă cu siguranţă vom putea vedea testele comparative în câteva luni, când vom avea pe piaţă atât acest nou Galaxy S II cât şi HTC EVO 3D.

Acer Iconia Tab A100 se lansează pe 20 Aprilie

Chiar dacă data lansării în UK nu va coincide cu lansarea în România, care probabil nu va fi de fapt o lansare ci apariţia discretă pe piaţă, această tabletă de 7 inch de la Acer este o veste bună pentru amatorii de tablete bazate pe Android Honeycomb.

Acer Iconia Tab A100 vine Android 3.0 rulat pe o platformă hardware cu dual-core Tegra 2, RAM de 512MB, 8GB capacitate de stocare, conectivitate WiFi şi Bluetooth.

Veţi remarca pe ilustraţia pe care am folosit-o că Amazon a listat acest produs cu descrierea 512KB RAM, dar vă asigurăm că tableta vine cu 512MB de RAM, iar noi am folosit această poză ca să îi supărăm pe toţi redactorii de la Amazon care ne citesc articolul.

LG Optimus 2X dual-core în magazine

Probabil cele mai importante caracteristici ale acestui nou Android sunt exact cele prezentate în reclamă, şi anume: e primul smartphone dual-core, ceea ce îi conferă o capacitate supliementară de procesare care face multitasking-ul cât se poate de real, posibilitatea de a înregistra şi a reda materiale HD la 1080p şi nu în ultimul rând, posibilitatea de funcţionare în standard DLNA prin wireless, care înseamnă că într-o configuraţie cu un televizor DLNA acest smartphone devine un player multimedia cât se poate de capabil.

V-am dat toate informaţiile dintr-o suflare dar merită să mai menţionăm că în Europa Vodafone e unul din operatorii care are acest telefon la promoţie cu abonamente de voce şi date, deci sunt şanse bune ca acest smartphone basat pe Tegra 2 să-şi facă apariţia cât de curând şi în România.