Articole

WebMatrix de la Microsoft, tool gratuit pentru dezvoltare web

Nu am apucat încă să testăm noua versiune de WebMatrix, care e deja în public beta 2, dar din descrierea aplicaţiei şi intensitatea cu care este promovată ne-am gândit că trebuie să fie ceva de capul ei, aşa că o aducem în discuţie şi vă cerem şi vouă părerea.

WebMatrix este o unealtă de dezvoltare web gratuită, care, conform Microsoft, include tot ce ai putea avea nevoie pentru a dezvolta o aplicaţie web. În principiu porneşti de la o aplicaţie existentă opensource, adaugi template-uri, unele gata incluse, şi apoi completezi cu codul propriu. Un fel de all-inclusive pentru dezvoltarea de aplicaţii web, nu doar de site-uri.

Pentru a vă pune pe treabă, e suficient să descărcaţi şi să intstalaţi WebMatrix folosind Microsft Web Platform Installer, operaţie care vă va lua maxim 5 minute. Apoi puteţi instala una din aplicaţiile preferate de web, inclusiv WordPress, Joomla!, DotNetNuke sau Orchard.

Paşii următorii sunt de customizare şi de publicare a site-ului, însă toţi paşii pot fi executaţi chiar direct în WebMatrix.

Dacă aţi apucat deja să testaţi aplicaţia, care poate fi descărcată gratuit de pe site-ul Microsoft, aşteptăm şi părerile voastre.

Aveţi mai jos linkuri către unelte şi componentele aplicaţiei, utilizabile ulterior pe platforma WebMatrix.

Install ScrewTurn Wiki for Windows
Install DotNetNuke for Windows
Install BlogEngine.Net for Windows
Install WordPress for Windows
Install Drupal for Windows
Install Joomla! for Windows
Install Umbraco for Windows

CoreTemp: Utilitar gratuit de monitorizare a temperaturii procesorului

Fiindcă vine weekendul şi veţi avea mai mult timp la dispoziţie, m-am gândit să vă sugerez un mic utilitar gratuit care ocupă foarte puţin atât pe disc cât şi în memorie şi care vă monitorizează temperatura fiecărui core al procesorului.

Aplicaţia se cheamă CoreTemp şi poate fi descărcată gratuit, şi apoi rulată chiar şi fără să fie instalată, având în plus versiuni separate pentru windows pe 32 şi pe 64 de biţi (x86 respectiv x64). Mai mult, aplicaţia funcţionează pe orice sistem indiferent de placa de bază, atâta vreme cât este rulată sub Windows. Pentru o listă completă a procesoarelor suportate puteţi merge direct aici.

Folosind acest mic progrămel puteţi vedea cum variază temperatura fiecărui core al procesorului în funcţie de task-urile la care supuneţi calculatorul. Un alt rezultat util este că pentru laptop-uri, pe baza rezultatelor vă puteţi da seama dacă calculatorul necesită o binemeritată curăţare internă, mai ales că laptopurile au tendinţa să se încingă din ce în ce mai tare pe măsură ce acumulează praf între diverse componente interne, în special în zona ventilatorului.

Aplicaţia are şi facilitatea de logging, astfel încât puteţi vedea şi cum se comportă sistemul pe o perioadă mai îndelungată, identificând astfel şi valorile minime la care poate fi adus procesorul.

O facilitate nou lansată pentru posesorii de Windows 7 şi Windows Vista este Gadgetul disponibil pentru desktop-ul acestor versiuni de sisteme de operare.

Team Fortress 2, un MMORPG de clasă, acum gratuit

Odată cu oferirea Team Fortress 2 „la liber”, cei de la Valve au relansat practic jocul, disponibil cu adevărat gratuit prin intermediul platformei de gaming Steam. Singura sursă de venit rămasă activă pentru producător au rămas micro-transacţiile din interiorul jocului, dar comunicatul de presă dă de înţeles că obiectele pentru care poţi plăti în joc nu sunt determinante pentru rezultatul jocului şi pentru experienţa pe care o aveţi jucând Team Fortress 2.

Idea celor de la Valve a fost ca schimbând modelul de joc să facă o schimbare semnificativă şi în modelul de business folosit pentru acest joc. Faptul că dezvoltatorul continuă să câştige de pe urma jocului fără ca asta să îi împiedice pe cei care joacă gratuit să se distreze este un lucru cât se poate de bun, fiindcă este motorul principal de continuare a dezvoltării jocului şi de suport tehnic pentru utilizatori.

Cei de la Steam promovează şi ei jocul în super-prim-plan după această relansare, aşa că probabil nu există un moment mai bun să intraţi şi voi în horă.

Chiar dacă e vorba de o descărcare de mai mulţi gigabytes, jocul se instalează rapid şi fără surprize. Imediat după crearea unui cont gratuit şi intrarea în joc, sunteţi întâmpinaţi de câteva tutoriale, pe care vă recomandăm să le parcurgeţi pentru a avea o idee cât de cât vagă despre modul în care poate fi mânuit jocul.

 

Hugin – un soft pentru crearea de poze panoramice

Am descoperit recent un soft interesant, gratuit, disponibil pentru Windows, care vă permite să folosiţi o serie de poze pentru a crea o vedere panoramică. Aplicaţia Hugin, care se află acum la versiunea 2010.4.0 a fost lansat pe 1 ianuarie 2011 şi e bazat pe un alt set de componente disponibil gratuit: Panorama Tools.

Cu Hugin poţi să asamblezi un mozaic de fotografii pentru a obţine o panoramă imersivă completă, cu condiţia să ai mai multe fotografii care au suprafeţe comune, pentru a permite softului să le asambleze automat. Aplicaţia face mult mai multe, însă aceasta este funcţia ei de bază.

Aplicaţia este deja disponibilă în mai multe limbi: Brazilian Portuguese, Bulgarian, Catalan, Chinese Simplified, Chinese Traditional, Czech, Dutch, English, French, German, Hungarian, Italian, Japanese, Korean, Polish, Russian, Slovakian, Slovenian, Spanish, Swedish şi Ukranian, printre care din păcate încă nu face parte şi Româna.

Chrome 10 Beta creşte performanţa JavaScript cu 64%

Google a lansat Joia trecută prima variantă beta a versiunii 10 a browserului Chrome, iar Computerworld a calculat că performanţa pe JavaScript este cu 64% mai bună decât a versiunii 8 a aceluiaşi browser. Totuşi, în alte teste ale unor entităţi la fel de avizate, Chrome 10 nu pare să fie mult mai rapid decât Chrome 9.

Printre facilităţile noi ale versiunii 10 Beta se numără totuşi şi facilităţi noi cum este Crankshaft, o nouă tehnologie de optimizare. Crankshaft are rolul de a optimiza codul care este executat foarte des, de aceea la eventuale teste de viteză este posibil ca îmbunătăţirile aduse de noua tehnologie să nu fie imediat. Practic, cu cât o aplicaţie de browser are mai mult de lucru cu atât se vor vedea mai clar performanţele.

Chrome 10 beta poate fi descărcat aici.

Evident, browser-ul de la Google este şi va rămâne în categoria free opensource software şi poate fi descărcat gratuit pentru aproape orice sistem de operare.