Bogdan Iftemie a raportat pentru Acer România, reprezentanţa producătorului Taiwanez de tehnologie informatică, rezultate similare în primul trimestru din 2011 cu cele din aceeaşi perioadă a anului trecut.
Iftemie contase pe o revenire mai rapidă a pieţei de IT&C în 2011 dar se pare că aşteptările nu i-au fost împlinite. Oricum, pentru 2010 Acer s-a clasat pe primul loc în topul vânzărilor de PC-uri din România cu o cotă impresionantă, de peste 20 de procente.
Rezultatele pentru Q1-2011 ale Acer România vin la doar câteva zile după ce Acer Inc. a anunţat că rezultatele pe acest prim trimestru sunt mai slabe cu 10% decât rezultatele din trimestrul 4 al anului trecut. În acelaşi comunicat, publicat în 25 martie 2011, Acer Inc estimează că vânzările pe trimestrul 2 nu vor înregistra o creştere notabilă, deşi în martie Acer a început să vândă noul tablet PC. Această lansare va fi urmată totuşi de noi lansări pe acelaşi segment în 2011, lansări care ar trebui să crească vânzările companiei pe acest segment.
Din păcate nu am reuşit să depistăm pe site-ul Acer noile tablet PC-uri, iar atunci când am accesat opţiunea de meniu „De unde cumpăr” am ajuns la o pagină de eroare. La o căutare pe price.ro am depistat totuşi tableta Acer Iconia Tab W500 disponibilă în 3 magazine de la noi, însă preţul de 2500 de lei poate părea mare pentru un echipament din această categorie. Totuşi, având în vedere că încă nu am putut face un review hands-on al acestui gadget nu ne putem pronunţa asupra parametrului „value-for-money” pentru acest dispozitiv.
Şi fiindcă tot suntem la capitolul echipamente Acer, o marcă cu care am mai avut tangenţe şi pe care am lăudat-o în alte articole anterioare, am remarcat şi apariţia masivă în magazinele 0nline a lui Acer Z5, concurentul direct al PC-urilor all-in-one de la HP, cu care ne-am întâlnit de curând în HP Brand-Store-ul din Bucureşti.
Totuşi, Acer Aspire T5710, care pare să fie singurul PC All-In-One cu touch-screen disponibil pe piaţa românească, vine cu un preţ mediu (la comenzi online) de peste 5500 de lei, în timp ce contracandidatul lui de 23″ de la HP TouchSmart 600, costă azi în magazinul HP doar 3800 de lei. Într-adevăr, Touchsmart-ul HP din seria 600 vine cu un harddisk de „doar” 500 Gb şi mai are câteva opţiuni în minus (cum ar fi Tunerul TV integrat), însă aceste diferenţe nu justifică diferenţa enormă de preţ.