Ce adaos comercial plătiţi pentru un PC?

Din cifrele disponibile pentru trimestrul trecut (primul trimestru 2011), reiese că Apple a reuşit să facă un profit de aproximativ 370 USD pentru fiecare Mac pe care l-a vândut, echivalentul unui adaos de 28% faţă de preţul total de cost. Prin comparaţie, HP a avut un adaos mai mic de 7% pe PC-urile vândute în 2011, dar chiar şi cu un adaos calculat de 8%, HP a obţinut pentru fiecare PC vândut un profit de 52USD.

Întrebarea pe care ne-o punem este: cât de diferită poate fi tehnologia din spatele acestor două mărci ca să justifice o astfel de diferenţă? Sau altfel spus: atunci când cumpărăm un calculator plătim pentru tehnologia pe care o obţinem sau plătim pentru profitul producătorului şi adaosuri comerciale.

Pentru a nu provoca totuşi o bătălie de opinii între fanii Mac şi restul lumii, mai merită menţionat că volumul vânzărilor de PC-uri HP pe perioada menţionată a fost de 2 ori mai mare decât al calculatoarelor personale de la Apple.

Call of Duty: Modern Warfare 3 vs Battlefield 3

Call of Duty Modern Warfare 3 va fi lansat abia pe 8 Noiembrie 2011. De ce vorbim deja despre el? Fiindcă este un joc care aduce experienţe noi în ceea ce înseamnă jocuri de război. Dar nu vorbim doar de Modern Warfare 3, Battlefield 3 nu se lasă nici el mai prejos.

Nu putem totuşi să ignorăm noutăţile cu care vine Battlefield 3. Pe lângă opţiunile noi de interfaţă şi modul ingenios de furnizare a instrucţiunilor de luptă, Battlefield 3 vine şi cu un sistem interesant de furnizare a misiunilor disponibile în joc şi cu nişte veşti interesante cu privire la modul cooperativ de joc.

Dacă la Battlefield 3, concurentul principal al lui Modern Warfare 3, modul multiplayer va fi disponibil cu până la 64 de jucători (dar limitat pe console la maxim 24 de jucători pe un server), Activision nu a oferit încă informaţii clare cu privire la ce va conţine modul multiplayer la Modern Warfare 3.

Până când vom avea mai multe informații exacte despre cele 2 jocuri, vă lăsăm să vă delectați cu cel mai recent trailer cu gameplay al lui Battlerfield 3, peste 12 minute de acțiune și detalii clare de pe tot parcursul jocului. Nouă ne-a plăcut.

Lenovo lansează un nou ThinkCentre All-in-One

Lenovo a lansat cu o zi mai devreme un nou All-in-One, modelul ThinkCentre 91z All-in-One, un sistem pe care Engadget îl compară cu HP TouchSmart 610, de la HP, un alt all-in-one destul de interesant, dar care în plus vine cu un ecran touchscreen care schimbă destul de radical experienţa de utilizare.

Ca să facem comparaţia şi mai semnificativă, nu putem să nu remarcăm că acest all-in-one vine pe o piaţă a calculatoarelor compacte pe care MSI a lansat deja seria WindTouch, care pe lângă ecranul touchscreen mai vine şi cu opţiunea de 3D pe acelaşi ecran la o rezoluţie fullHD 1080p.

În concluzie, acest Lenovo ne-ar putea impresiona prin caracteristica compactă, fiindcă pe partea de specificaţii efective nu vine cu nimic extraordinar. Modelul este dealtfel destul de ieftin, preţul pentru america de nord fiind anunţat ca începând cu 699usd.

Valoarea brandului Apple peste Google, cu 153 mld $

BrandZ a rulat o serie de sondaje în ultimi 4 ani, pe parcursul cărora Google a fost plasat pe locul întâi ca şi brand, însă pentru 2011, clasamentul s-a schimbat. Apple concude aşadar în prezent un top al aprecierii consumatorilor, urmat de branduri ca BMW, HSBC, Coca-Cola şi Disney.

Sectorul tehnologiei a avut şi el un an foarte bun pe ansamblu, cu Facebook crescând cu 246 de procente şi Amazon devenind cel mai mare retailer la nivel mondial în ciuda faptului că nu are de fapt nici măcar un singur magazin fizic.

Printre pierzători, Nintendo care scade 37 de procente în ultimul an, Nokia, cu 28 de procente şi BlackBerry care a pierdut în apreciere aproximativ 20 de procente.

Informaţiile sunt preluat dintr-un material publicat iniţial pe Engadget.

App Store de la Apple pierde teren în faţa Android Market

Aşa cum era de aşteptat, având în vedere trendurile de vânzări pe cele 2 platforme concurente, Android şi iOS, platformele online de distribuţie a aplicaţiilor pentru aceste două platforme urmează şi ele aceleaşi direcţii.

Dacă trendul actual se păstrează, Android Market o să depăşeasă App Store-ul lui Apple undeva în luna August a acestui an.

La începutul lunii Mai, diferenţa este încă de aproximativ 25%, dar ritmul în care Android Market creşte pare să fie din ce în ce mai accelerat. Cifrele brute nu sunt totuşi foarte relevante, majoritatea aplicaţiilor rămânând anonime, doar o mică parte dintre ele reuşind să iasă la suprafaţă şi să conteze în termen de popularitate.

Ca şi impact asupra dezvoltatorilor de aplicaţii, se pare că în acest gen de business distanţa între leaderi şi marea masă creşte constant, cu cei aflaţi în top 5% la o distanţă care se măreşte continuu faţă de pluton.

Viaţa fără cablu TV, cinci servicii video online

Web-ul abundă în ultima vreme de servicii video, foarte multe dintre ele gratuite, care te pot ţine ocupat ore întregi cu videoclipuri, filmuleţe şi poante. Dar dacă te-ai săturat de pisicuţe, bebeluşi, accidente şi cântăreţi mai mult sau mai puţin varză, există câteva servicii cu care te poţi asigura că nu pierzi cele mai recente episoade din programele video favorite.

Desigur, fiind o listă compilată de lifehacker.com, serviciile descrise sunt particulare continentului american, dar asta nu înseamnă că o parte dintre ele nu sunt disponibile şi la noi, mai ales că pe partea de peer-two-peer web-ul abundă de servicii de torente româneşti, ca prim exemplu. Totuşi, lifehacker a făcut un mic sondaj, iar rezultatele sunt cele prezentate mai jos.

1. Netflix. Serviciul oferă video streaming către majoritatea consolelor de jocuri, un număr mare de set-top boxes (decodoare), desktop-uri şi laptop-uri, telefoane mobile şi chiar unele televizoare cu conexiune internet.

 

2. Hulu. Hulu s-a remarcat în special prin dezarhivarea unor stocuri întregi de seriale şi punerea acestora la dispoziţia publicului printr-un serviciu online.

3. BitTorrent. Cu toate că BitTorrent nu este un serviciu în sine ci un protocol, torenţii sunt modalitatea prin care mulţi internauţi iau materiale video de pe web. Cu menţiunea că nu orice torrent respectă cerinţele de copyright, torenţii sunt o metodă simplă şi rapidă de a obţine conţinut video de pe internet.

4. YouTube. Fără a avea nevoie de alte introduceri, YouTube s-a remarcat recent prin introducerea programelor live, o facilitate care vine să complementeze arhiva imensă de materiale video disponibile deja pe internet. Pentru cei care vor o alternativă mai rasată şi cu o calitate net superioară a creaţiilor originale, noi vă recomandăm Vimeo, un serviciu care nu acceptă duplicate ci numai content original care aparţine celor care urcă materialele.

5. Amazon Instant Video. Deşi nu a primit prea multă atenţie la lansare, serviciul este foarte util şi permite accesul rapid la foarte multe materiale video.

Dacă voi folosiţi alte servicii vă aşteptăm cu opinii în comentarii.

 

Google, compania americană cu cea mai bună reputaţie

În urma unui sondaj realizat de Harris Interactive, compania Google a fost plasată pe primul loc în lista companiilor cu cea mai bună reputaţie. Sondajul a inclus 30000 de respondenţi şi a folosit 20 de criterii pentru a identifica şi a clasa 60 din cele mai vizibile companii americane. Criteriile au inclus performanţa financiară, responsabilitate socială, leadership dar şi aspecte de percepţie emoţională.

Aşa cum era de aşteptat, companiile din domeniul tehnologiei au dominat topul, cu Google clasat pe primul loc cu o notă de84.05 unde o notă de 80 sau mai mare este considerată excelentă. Printre companiile de IT care au mai ajuns în top ar merita menţionate Apple, locul 5, Intel – 6, Amazon – 8, Sony – 14 şi Microsoft pe 16, toate clasându-se în zona „excelent”.

La coada topului s-a remarcat o aglomeraţie evidentă de companii din domeniul asigurărilor, bănci şi companii petroliere, cu AIG la coada clasamentului, însoţită de companii precum BP, compania responsabilă pentru cel mai mare accident ecologic din istorie şi alte companii precum Comcast, Delta Airlines, Exxon, General Motors, Bank of America, Chrysler, Citigroup şi Goldman Sachs.

O analiză Gartner arată că Android va domina piaţa în 2015

Previziunile dintr-o analiză Gartner foarte recentă sugerează faptul că până în 2015, Android va ajunge la o cotă de piaţă de aproape 50%, în timp ce Microsoft va acopa locul 2 cu doar 19%, iar iOS de la Apple (cu sistemul de operare pentru iPhone) ar veni al treilea, cu 17%. RIM cunoscut pentru BlackBerry, va trebui să se mulţumească cu 11% în timp ce Symbian-ul de la Nokia va fi practic dispărut, cu 0.1% care pare mai degrabă reziduale.

În 2011 Android-ul deja domină, cu o cotă de 38 de procente, dar cei de la Apple sunt încă pe locul 2, însă aşa cum spuneam, până în 2015 aşteptările sunt ca acest loc să fie preluat de Microsoft.

Un alt aspect menţionat în raport este că vânzările de SmartPhone-uri se vor dubla în 2012 faţă de 2010, deci probabil vă număraţi printre viitori (dacă nu deja actualii) posesori de SmartPhone.

Acer România raportează rezultate mai bune ca Acer Internaţional

Bogdan Iftemie a raportat pentru Acer România, reprezentanţa producătorului Taiwanez de tehnologie informatică, rezultate similare în primul trimestru din 2011 cu cele din aceeaşi perioadă a anului trecut.

Iftemie contase pe o revenire mai rapidă a pieţei de IT&C în 2011 dar se pare că aşteptările nu i-au fost împlinite. Oricum, pentru 2010 Acer s-a clasat pe primul loc în topul vânzărilor de PC-uri din România cu o cotă impresionantă, de peste 20 de procente.

Rezultatele pentru Q1-2011 ale Acer România vin la doar câteva zile după ce Acer Inc. a anunţat că rezultatele pe acest prim trimestru sunt mai slabe cu 10% decât rezultatele din trimestrul 4 al anului trecut. În acelaşi comunicat, publicat în 25 martie 2011, Acer Inc estimează că vânzările pe trimestrul 2 nu vor înregistra o creştere notabilă, deşi în martie Acer a început să vândă noul tablet PC. Această lansare va fi urmată totuşi de noi lansări pe acelaşi segment în 2011, lansări care ar trebui să crească vânzările companiei pe acest segment.

Din păcate nu am reuşit să depistăm pe site-ul Acer noile tablet PC-uri, iar atunci când am accesat opţiunea de meniu „De unde cumpăr” am ajuns la o pagină de eroare. La o căutare pe price.ro am depistat totuşi tableta Acer Iconia Tab W500 disponibilă în 3 magazine de la noi, însă preţul de 2500 de lei poate părea mare pentru un echipament din această categorie. Totuşi, având în vedere că încă nu am putut face un review hands-on al acestui gadget nu ne putem pronunţa asupra parametrului „value-for-money” pentru acest dispozitiv.

Şi fiindcă tot suntem la capitolul echipamente Acer, o marcă cu care am mai avut tangenţe şi pe care am lăudat-o în alte articole anterioare, am remarcat şi apariţia masivă în magazinele 0nline a lui Acer Z5, concurentul direct al PC-urilor all-in-one de la HP, cu care ne-am întâlnit de curând în HP Brand-Store-ul din Bucureşti.

Totuşi, Acer Aspire T5710, care pare să fie singurul PC All-In-One cu touch-screen disponibil pe piaţa românească, vine cu un preţ mediu (la comenzi online) de peste 5500 de lei, în timp ce contracandidatul lui de 23″ de la HP TouchSmart 600, costă azi în magazinul HP doar 3800 de lei. Într-adevăr, Touchsmart-ul HP din seria 600 vine cu un harddisk de „doar” 500 Gb şi mai are câteva opţiuni în minus (cum ar fi Tunerul TV integrat), însă aceste diferenţe nu justifică diferenţa enormă de preţ.