Articole

HTC EVO 3D şi HTC Sensation fără blocaje

În August, HTC va debloca bootloaderele de pe HTC EVO 3D şi HTC Sensation, ceea ce înseamnă că posesorii acestor tipuri de smartphone vor putea face anumite modificări liber, o opţiune pe care o mare parte, foarte zgomotoasă, a comunităţii Android, o cere deja de ceva vreme, şi pe care alte platforme au făcut-o deja disponibilă.

Mai precis, telefoanele vor primi un prim update în August, dar este posibil ca abia în Septembrie telefoanele să fie cu adevărat deblocate la acest nivel.

Sharp Aquos SH-12C are camere 3D pe rezoluţie qHD

Şi rulează Gingerbread? Cam asta e întrebarea zilei pentru orice nou smartphone anunţat pentru perioada următoare. Oricum, LG Optimus 3D şi HTC EVO 3D, celelalte 2 telefoane de pe piaţă desemnate 3D, au primit un nou partener în domeniu.

Procesorul Qualcomm MSM8255 de 1.4GHz din interior va avea destul de mult de lucru cu cele 2 camere de 8 megapixeli fiecare, iar rezoluţia qHD (540×960) nu face altceva decât să ţină pasul cu ultimul model de la HTC, cu toate că ecranul de 4.2inch capabil de afişare 3D oferă o densitate mai mare a pixelilor şi mai puţin spaţiu efectiv pentru atingere.

Sistemul de operare va fi Android 2.3 cu câteva customizări specifice, iar pe partea de 3D telefonul se laudă cu înregistrare video la 720p.

Sharp a planificat lansarea pentru Japonia, pe 20 Mai 2011, în timp ce restul lumii poate să mai aştepte.

HTC Sense 3.0 va merge doar pe Sensation, EVO 3D şi Flyer

Veşti proaste deci pentru posesorii de telefoane Android de generaţie mai „veche”, adică 2010, care aşteptau cu nerăbdare lansarea noului skin Android de la HTC. Se pare că HTC Sense 3.0 va fi suportat doar de telefoane cu capacităţi de procesare mai avansate, cum sunt HTC Sensation, HTC EVO 3D şi tableta HTC Fly, eventual şi terminalele care vor apărea ulterior.

Pentru a nu-i supăra pe clienţii care au făcut din HTC un lider pe piaţa de telefoane Android, producătorul a anunţat că va oferi şi pentru terminalele mai vechi un set de widget-uri care vor aduce pe bucăţi o parte din funcţionalităţile pe care le aduce Sense 3.0

Se pare că telefoane lansate chiar recent, cum sunt Desire S sau Incredible S şi EVO 4G, nu vor putea beneficia de noul Sense 3.0, dar aceste terminale vor avea parte totuşi de upgrade-urile la noi versiuni de Android, doar că nu cu Sense 3.0

Samsung I9100 Galaxy S II cu CPU dual-core la 1.2Ghz

De parcă Samsung I9100 Galaxy S II nu ar fi fost suficient de puternic cu chipset-ul Exynos pe care rulează un procesor dual-core Cortex-A9 şi procesorul grafic Mali 400, Samsung s-a decis că 1Ghz nu mai e suficient pentru nava amiral din oceanul Android, aşa că această mică bestie va avea un procesor de 1.2 Ghz, şi nu 1Ghz aşa cum se anunţase iniţial.

Ce nu poate fi estimat în acest moment este cum concurează acest nou procesor cu noul Qualcomm Snapdragon, care vine cu un procesor dual-core Scorpion. Însă cu siguranţă vom putea vedea testele comparative în câteva luni, când vom avea pe piaţă atât acest nou Galaxy S II cât şi HTC EVO 3D.