Articole

Linux 3.0 anunţat de Linus Torvalds pentru iulie 2011

După ce au existat mai multe discuţii şi speculaţii legate de denumirea următorului kernel de linux (nu aşa multe cum s-au făcut pentru iPhone 5 sau vreo versiune de iPad, desigur), iată că lucrurile sunt deja confirmate de ceva vreme, iar acum Linus Torvalds prezintă deja modificările semnificative incluse în versiunea 3 a kernel-ului de Linux.

Linus a explicat decizia de a face pasul către următoarea versiune majoră: Linux 3.0 va fi lansat în apropierea aniversării a 20 de ani de la naşterea sistemului de operare. Glumind, Linus mai spune că deja i se pare destul de dificil să numere până la 40, care ar fi fost subversiunea următoare a kernelului 2.6, adică 2.6.40. Oricum, nu are niciun sens să dezbaţi subiectul cu omul care a inventat şi întreţinut sistemul de operare, şi care în continuare investeşte probabil cel mai mult în codul sursă care este inclus în fiecare nouă versiune de kernel.

În ce priveşte marile schimbări, răspunsul scurt ar fi că nu există. Desigur, există obişnuitele schimbări de drivere în cuantum de aproximativ două treimi şi o mulţime de probleme rezolvate faţă de versiunea anterioară, dar această versiune se referă de fapt doar la renumerotare, nefiind vorba nici de un KDE 4 sau de un Gnome 3. Pe de altă parte asta înseamnă că aceia care urmăreau upgrade-urile şi se aflau acum la kernel 2.6.38 pot să facă upgrade-ul fără să se teamă de facilităţi deosebite care ar putea bloca un sistem sau care ar schimba radical modul de organizare sau de operare al sistemului.

Linus Torvalds şi măreţia anonimului

Trebuie să recunosc că nu m-am întrebat niciodată cum arată Linus Torvalds. Sau dacă am făcut-o, nu am dus niciodată ideea până la capăt şi nu am căutat poze cu Linus pe internet. De ce? Nu m-am gândit la asta… Probabil fiindcă în cazul lui Linus e mai important ce a făcut şi ce face, decât cine este sau cum arată. Am început să scriu acest articol şi încă nu am căutat poze cu Linus Torvalds. Fiindcă în ciuda ideii de a scrie despre Linus, imaginea lui pare că rămâne în continuare irelevantă. Iar prin imagine mă refer la poze, nu la imaginea unui disk bootabil de Linux.

Pentru cei care nu ştiu şi care nici nu s-au prins încă, Linus Torvalds este cel care acum câteva zeci de ani (a couple) a avut tupeul să spună: avem nevoie de un sistem de operare liber, care să poată face orice. Este cel căruia îi datorăm în mare parte internetul de astăzi, sau mai bine zis infrastructura internetului de astăzi. Este cel care a inventat şi care susţine în continuare dezvoltarea sistemului de operare pe care rulează acest server. Cel care a adus o idee nouă în lumea informaticii şi care a făcut să devină popular conceptul de open-source. Dacă am căuta o persoană despre care să spunem că prin ideile şi demersurile sale a influenţat progresul tehnologic într-o măsură hotărâtoare, atunci Linus e primul candidat. E un finlandez care trăieşte cu familia lui în Oregon şi care se ocupă de kernel-ul de Linux.

Între timp am văzut câteva poze cu Linus Torvalds, în parte fiindcă era evident că e nevoie de o ilustraţie pentru acest articol. Am fost surprins să văd cât de tânăr este. Toate grijile mele legate de evoluţia kernel-ului de Linux şi ce se va întâmpla cu lumea atunci când Linus nu se va mai ocupa de Linux au dispărut. Născut între Crăciun şi Anul Nou în 1969, Linus este într-adevăr tânăr.

Mă forţez totuşi să nu mai povestesc cine este Linus şi să ajung şi la ideea acestui articol. Recent, Linus şi soţia lui, Tove, au fost invitaţi la petrecerea din Noaptea de dinainte de Oscar-uri. Aşa cum povesteşte chiar el pe blogul personal, un eveniment cu adevărat deosebit, fiindcă viaţa lui Linus se rezumă la „stat în birou (care era în garaj, dar acum se află la nivelul de deasupra grajului) de obicei în halatul de baie, citind şi scriind emailuri toată ziua). Pierzând mult timp aşteptând ca unul sau altul să răspundă la emailuri sau să confirme o problemă. Culcarea pe la zece şi scularea pe la şapte pentru a duce copii la şcoală. Apoi totul se repetă.

Aşa că atunci când o companie dintre cele cu care lucrează Linus se gândeşte să îl invite la un astfel de eveniment nu poate refuza. Chiar dacă nu cunoaşte pe nimeni, iar unele feţe din grămada de actori şi vedete prezente la petrecere par cunoscute, cu toate astea nu poate fi sigur cine e cine.  Vestea bună, aşa cum a remarcat soţia lui Linus, Tove, este că nu există niciun dezavantaj. Nimeni nu-i cunoaşte şi nimeni nu-şi va aduce aminte cine au fost a doua zi. Deci s-au putut manifesta „complet idiotic”, cum spun ei, cât se poate de deschis şi pur şi simplu să-şi permită să întrebe pe fiecare „Îmi pari destul de cunoscut, cum te numeşti?„. Ceea ce au şi făcut. Uneori căutau discret pe Google imagini, atunci când credeau că au ghicit despre cine e vorba şi doar ca verificare („John Cusack sau Paul Rudd?”).

Aşa cum povesteşte chiar Linus: „Toată lumea părea să primească întrebările cu voie-bună. I-am întrerupt pe David Spade, Natalie Portman şi Mila Kunis (aşa pretinde Tove, eu eram pe dinafară complet – sunt acei faimoşi geeks din reţelele sociale. I-am spus că sunt sigur că aş fi observat-o pe Natalie Portman şi că n-avea cum să fie acolo, dar ce mai contează), iar Tove l-a supărat pe Warren Beatty întrebându-l cum îl cheamă nu o dată, ci de două ori.”

Angajat în comentarii pe blogul lui, Linus mărturiseşte că nu s-a ocupat tot timpul cu ghicitul actorilor. Tove a participat la un concurs de trivia despre filme, încercând să îi impresioneze pe organizatori făcând tot felul de feţe triste atunci când greşea, până când şi-a dat seama că e în competiţie cu zeci de actori profesionişti renumiţi care probabil se pricep mult mai bine la a se preface afectaţi, aşa că a renunţat.

Tot unul din comentatori remarca că Warren Beaty s-a simţit probabil destul de prost. Una e să fii întrebat prima dată cum te numeşti, fiindcă vei crede că a fost o glumă într-un loc în care evident că toată lumea ştie pe toată lumea, alta e să fii întrebat a doua oară, când deja nu mai e glumă, dar în plus mai şi realizezi că de fapt nici prima dată n-a fost o glumă.

Am râs uneori cu lacrimi (realizând că lacrimile nu erau neapărat de amuzament) când am citit câteva din dialogurile închipuite de cei care au lăsat mesaje pe blogul lui Linus, aşa că voi reda câteva mai scurte şi aici:

Movie star:  „Deci cu ce vă ocupaţi?”
Linus: „Păi eu sunt cel care a scris softurile care fac internetul să funcţioneze”
Movies star: „Ahaaa! Mark Zukerberg! Încântată”

Movie star: „Linus Torvalds? You’re kidding right? That’s the name of a penguin!”

Movie star: „Deci… cine ziceaţi că sunteţi?”
Linus: „Păi eu sunt cel care a scris softurile care fac internetul să funcţioneze”
Movies star: „Ah! Domnule vice-preşedinte, nici nu v-am recunoscut, v-aţi schimbat de când aţi plecat de la casa albă”

Dacă nu ştiaţi cine e Linus, acum aveţi o vagă idee. Dacă citiţi acest articol sunteţi unul dintre cei cărora le-am trimis un link sau într-adevăr un fan Linux. Oricare variantă e cea corectă, mă bucur că aţi ajuns la final şi aştept părerile voastre despre tot.