Articole

Top 10 avantaje Android faţă de iPhone

Portalul Lifehacker a publicat o selecţie foarte interesantă de facilităţi şi avantaje pe care Android le are faţă de iPhone. Având în vedere că mai devreme sau mai târziu şi noi vom avea câte un telefon Android, ne-am gândit să documentăm un articol cu aceste avantaje, astfel încât la achiziţionarea unui Android să avem un punct foarte interesant de plecare în customizarea telefonului.

Nu ne vom întinde prea tare cu detaliile, fiindcă informaţiile sunt uşor accesibile la sursa iniţială a materialului, deci iată lista celor 10 avantaje:

10. Tastaturi alternative – dacă nu-ţi convine tastatura pusă la dispoziţie implicit, poţi descărca o aplicaţie care să schimbe mai toţi parametrii.

9. Automatizare – Tasker e una din cele mai puternice aplicaţii Android, cu ajutorul căreia îţi transformi Android-ul într-un super-telefon. Cu Tasker poţi customiza aproape toate setările sistemului de operare, inclusiv să foloseşti profile de customizare deja disponibile.

8. Launcher-e customizate – Pe iPhone customizările pot fi făcute după operaţiunea de jailbreak, pe Android se pot customiza o serie de setări legate de aplicaţia de bază a telefonului. Printre preferate se află LauncherPro şi ADWLauncher, care e una din cele mai customizabile launcher-e.

7. Widgets – ferestre care oferă acces direct la anumite informaţii sau date.

6. Schimbarea Bateriei şi a Cardului – pur şi simplu poţi să schimbi cartela de memorie şi bateria, dacă se strică sau vrei să faci un upgrade.

5. Instalarea aplicaţiilor – se face foarte simplu şi foarte rapid. Atât în Android Market cât şi în alternativa AppBrain, operaţiunile de instalare sunt foarte simple.

4. ROM-uri customizate – fiind un sistem de operare open-source, oricine are calităţile tehnice necesare poate să facă modificările şi să reîncarce sistemul de operare cu îmbunătăţirile preferate.

3. Controlarea telefonului de la calculator – indiferent că vrei să trimiţi SMS-uri sau să accesezi alte funcţiuni, poţi face asta foarte simplu din browser, o opţiune care, din nou, nu e disponibilă pe iOS

2. Flash – tehnologia Flash este încă foarte prezentă pe web, aşa că Flash este pur şi simplu o tehnologie de care nu te poţi lipsi.

1. Integrare adevărată cu aplicaţiile – chiar dacă Google Voice va fi disponibil până la urmă şi pe iPhone, aplicaţiile Google pe care le foloseam deja atunci când a apărut Android-ul, cum e Google Voice, Google Maps sau alte aplicaţii arhi-cunoscute, acestea lucrează pur şi simplu mai bine, mai deştept şi cu adevărat integrat pe Android.

Dacă vi se pare că există avantaje clare pe care iPhone le are faţă de Android aşteptăm părerile voastre în comentarii, pentru ca eventual să publicăm şi un articol intitulat Top 10 avantaje iPhone faţă de Android.

Lansarea Nokia X7, cu Symbian „Anna”

După ce în urmă cu câteva luni, la începutul anului, Nokia a decis să renunţe la lansarea Nokia X7 exclusiv în reţeaua AT&T, datorită lipsei de susţinere pe care ar fi arătat-o carrier-ul american, X7 pare să-şi fi găsit o gazdă potrivită în UK, prin reţeaua Three.

Telefonul Nokia X7, care a apărut destul de des în rapoartele neoficiale în ultima vreme, are un look metalic şi rulează Symbia 3 Anna, cunoscut şi ca PR2, o nouă versiune a sistemului de operare Symbian care introduce un browser mult îmbunătăţit şi tastatură qwerty de tip portret, plus alte 50 de îmbunătăţiri semnificative.

Pe partea hardware Nokia X7 vine cu o cameră video de 8 megapixeli cu flash dual-LED, un ecran OLED ClearBlack de 4inch, înregistrare video HD, 256Mb RAM şi 1Gb ROM plus un card de memorie de 8Gb inclus în cutie.

Nokia a anunţat că telefonul e capabil de înregistrare video 720p, iar procesorul este un ARM 11 la 680MHz. Procesorul grafic este şi el acelaşi cunoscut Broadcom BCM2727 GPU.

Preţul planificat pentru acest terminal este de 380 euro înainte de orice taxe, discount-uri şi subvenţionări din partea reţelelor de telefonie. Aşteptăm cu interes lansarea acestui Nokia în trimestrul 2, probabil la scurt timp după lansarea din UK fiind aşteptat şi în România.