statistica-payu

Fraudele online scad ca număr, cresc în valoare

Conform unui comunicat de presă, PayU a realizat recent un studiu din care a rezultat că procentul tentativelor de frauda la plata online a continuat să scadă și în 2012 ajungând la 0,19% din totalul tranzacțiilor, față de 0,24% in 2011. În schimb, valoarea totală asociată tentativelor de fraudă a crescut cu 37%. Aplicând aceste procente la totalul tranzacțiilor efectuate prin PayU, sistemul PayU a protejat magazinele online de pierderi potențiale de peste 750.000 euro.

statistica-payu

Informații detaliate despre acest studiu urmează după pauză…

Segmentele cele mai expuse tentativelor de fraudă sunt reprezentate de turism (32% din numărul tentativelor de fraudă), telecom (31%), servicii (18%) și IT&C (9%). “În 2010 sau 2011, domeniul IT&C era unul dintre segmentele cu cel mai mic număr de tentative, sub 3% din total. Observăm în prezent o creștere a vârstei medii a celui care încearcă o fraudă, de la puțin peste 20 de ani la 30 de ani, precum și o evoluție semnificativă a valorii medii a unei tentative, cu 31%. Aceste tendințe, împreună cu creșterea preferinței pentru produse cu livrare fizică sau produse mai scumpe, demonstrează că persoanele care încearcă să fraudeze sunt tot mai bine pregătite și mai îndrăznețe. Din acest motiv, de la un an la altul, serviciile de securitate devin tot mai importante pentru magazinele online”, explică Anamaria Pîrjol, Risc & Customer Experience Manager PayU România.

Astfel, în perioada 2013 – 2014, strategia de securitate a companiei vizează integrarea serviciilor de antifraudă din toate țările în care operează pentru a putea face evaluare și monitorizare de risc la nivel internațional, în timp real și dezvoltarea unor filtre de securitate suplimentare pentru produsele de plată online noi.

Cardurile folosite în tentativele de fraudă sunt emise în proporție de 38% în Statele Unite, 16% în România, 8% în Italia și 8% în Marea Britanie. Restul cardurilor folosite au fost emise în special în Franța, Australia, Germania și Canada.

Tentativele de fraudă au fost inițiate din 178 de țări, de pe IP-uri din România (49%), Statele Unite (23%), Italia (5%) sau Marea Britanie (4%).

„Datele identificate în sistemul PayU arată încă o dată că în comerțul electronic nu există limite și că toți jucătorii pot acționa la nivel global. România este o țară foarte bine securizată în privința plăților online, însă tendințele observate arată că există provocări și că investițiile în securitate trebuie să fie prioritare. Pentru noi, antifrauda nu este un simplu modul, ci reprezintă punctul central în jurul căruia a fost construită platforma și mergem chiar mai departe, colaborând foarte strâns cu autoritățile locale. În 2012, numărul dosarelor în care am colaborat cu DIICOT a crescut  la 45, de la 18 în 2011”, explică Anamaria Pîrjol. 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *