Stiri si noutati din IT

iPad 2 primeşte review-uri înainte de lansare

Nu suntem primii cu această idee, dar ne-am gândit totuşi să identificăm şi să vă adunăm la un loc toate opiniile care au apărut despre iPad 2 (despre care am mai vorbit şi noi înainte) înainte de lansarea acestuia, programată în mai puţin de 24 de ore.

David Pogue, de la New York Times pare impresionat până la lacrimi, pune accentul pe cerinţele pe care le ai de la un device pe care până la urmă îl ţii într-adevăr în mână şi îţi doreşti să fie subţire, uşor, rapid şi uşor de utilizat. „Nu e vorba de un televizor sau de un monitor, unde nu contează prea mult cât de gros este acesta”, spune el, punând accentul pe cât de subţire e iPad 2.

John Topolsky de la Engadget se leagă de camera foto a device-ului şi subliniză că, pe scurt, camera de la iPad 2 e slabă, şi asta nu comparativ cu un aparat foto dedicat ci chiar şi cu un iPod sau cu un smartphone oarecare. Trebuie să remarcăm că dacă e într-adevăr mai slabă

ca o cameră de pe un Nokia din generaţia Exx, atunci camera e într-adevăr una foarte slabă. Dar nu-ţi iei iPad 2 pentru camera foto, deci s-ar putea să poţi trece peste acest aspect dacă tot restul te mulţumeşte pe deplin.

Vincent Nguyen de la SlashGear a rulat nişte teste de viteză. Concluziile pe scurt: mai bine ca un iPad, de 2 ori mai bine ca un iPhone 4, suficient de bine cât să nu te preocupe aspectul vitezei, mai ales că nici iPad 1 nu era o tabletă tocmai lentă.

Peter Ha de la The Daily e impresionat de faptul că la puterea pe care o are, iPad 2 e destul de prietenos cu bateria şi rezistă destul de mult. Asta se poate dovedi foarte util atunci când plănuieşti un drum către Mexic şi ai de aşteptat ore întregi în aeroport sau chiar prin avioane.

Edward Baig de la USA Today ne aduce aminte că iStuff are o selecţie foarte vastă de aplicaţii disponibile, cu peste 350.000 de titluri, din care peste 65.000 au fost optimizate pentru iPad-uri. Apple a anunţat că cele două aplicaţii create special pentru iPad, una pentru amatorii de muzică şi alta pentru cei care vor să editeze materiale video, vor primi o versiune optimizată pentru iPad 2.

MG Siegler, de la TechCrunch, răspunde la întrebarea decisivă: să dai banii pe iPad 2 sau să nu-i dai? Pe scurt, dacă ai deja un iPad, trebuie să te întrebi foarte clar dacă ai într-adevăr bani de dat pe o îmbunătăţire a hardware-ului, pe câteva facilităţi noi nedecisive şi pe o copertă inteligentă plus nişte software nou. Dacă nu ai încă un iPad probabil decizia este mult mai uşoară.

Walt Mossberg de la Wall Street Journal a atras atenţia asupra câtorva aspecte negative ale acestui gardget. Camera foto este slabă, deşi cei de la Apple pretind că de fapt e gândită pentru video, nu fotografie. În ce priveşte bateria, el nu e la fel de încântat ca alţii. După un test în care a rulat non-stop filme cu luminozitatea la 75% dar şi cu modulele wireless şi celular pornite, el a reuşit să obţină 10 ore şi câteva minute, un pic peste ceea ce pretinde Apple că e nivelul de baterie garanta. Chiar şi aşa, nouă ni se par suficiente cele 10 ore, comparativ cu cele 2-3 ore pe care le poţi stoarce în aceleaşi condiţii de la un HP sau alt laptop considerat bun. El e totuşi dezamăgit de faptul că primul model de iPad a reuşti să treacă de 11 ore în aceleaşi condiţii de testare.

Despre Mark Spoonauer de la Laptop Magazine, unde avem şi un preţ pentru versiunea vândută de Verizon Wireless, $829 USD, nu se poate spune că face un review adevărat, dar acolo puteţi vedea mai multe detalii tehnice despre iPad 2.

E de reţinut că iPad 2 va ajunge în magazine pe 11 Martie dar probabil nu vom vedea un iPad 2 în România, cel puţin nu în magazine, cel puţin pentru încă 3-4 săptămâni, dacă nu cumva mult mai mult.

4 sfaturi pentru securizarea telefonului

Microsoft a distribuit în ultimul security newsletter câteva sfaturi pentru securizarea telefoanelor, în special a rudelor mai deştepte a telefoanelor: smartphone-urile. Ideea este binevenită în contextul actual în care sistemele de operare folosite de telefoane devin din ce în ce mai complexe şi mai capabile, telefoanele inteligente devenind în acest mod şi o ţintă preferată pentru atacurile informatice.

  • În primul rând foloseşte PIN-ul şi celelalte opţiune de securitate deja prezente în telefon, cum sunt codurile de securitate, codul de unlock şi alte facilităţi de acest gen care diferă de la telefon la telefon. În felul ăsta, in cazul în care telefonul este furat sau pierdut, sunt şanse mai mici ca noul „proprietar” să poată obţine acces la informaţii critice cum sunt mailurile, mesajele şi fişierele stocate pe telefon.
  • Nu instala orice aplicaţie pe telefon. Aplicaţiile disponibile pentru telefoanele de ultimă generaţie, cum sunt iPhone, Android sau chiar Windows Mobile, pot face aproape orice acum, de la a-ţi facilita accesul la aplicaţiile de social networking până la a schimba canalele de pe televizor sau a stinge şi aprinde luminile din curte. Pentru Windows Phones, aplicaţiile vin prin intermedul Zune Marketplace şi sunt semnate digital, ceea ce scade oarecum implicit riscul ca ele să fie maliţioase. Acelaşi principiu este folosit de Apple pentru iPhone şi iPad, dar nu şi de Google pentru Android.
  • Instalează update-urile disponibile pentru telefon. Ca şi pentru calculatoare, e bine să instalezi toate update-urile disponibile pentru telefon dar şi pentru aplicaţiile pe care le ai instalate pe telefon, fiindcă multe update-uri sunt construite pentru a rezolva diverse probleme de securitate identificate între timp.
  • Încearcă să foloseşti o facilitate care să îţi permită recuperarea telefonului. Windows 7 include o facilitate denumită „Find my Phone”, care îţi permite să localizezi un telefon pierdut, să îl blochezi de la distanţă, sau chiar să îl ştergi complet, astfel încât oricine are acces la el să nu poată obţine acces şi la informaţiile conţinute în telefon. Dacă ai un alt tip de telefon, există diverse aplicaţii pe care le poţi instala şi care fac aproape acelaşi lucru.

Pentru mai multe informaţii despre fiecare tip de telefon în parte poţi consulta articolele de pe zona.ro dar şi site-urile dedicate fiecărui producător de telefoane sau de sisteme de operare pentru telefoane.

 

 

iPad2, un plus pentru fani, nu destul pentru business

Unul din cele mai fierbinţi subiecte ale momentului în industria gadget-urilor este desigur iPad2, care deşi încă nu e disponibil în magazine, fiind programat pentru 11 martie, a stârnit multe discuţii cu privire la valoarea pe care o aduc modificările faţă de prima versiune. Cam toată lumea e de acord că iPad 2 va atrage mulţi clienţi care anetior s-ar fi îndreptat către competitori cum ar fi Motorola Xoom, dar aici se încadrează în principal consumatorii „casnici”.

În ce priveşte zona de business, se pare că la acest nivel aşteptarea va trebui să continue, fiindca Apple iPad2 nu nive cu aproape nimic nou care să convingă companiile să adopte platforma în activităţi profesionale la nivelul unei afaceri, decât ca gadget mai degrabă decât ca unealtă performantă de lucru.

Ariile în care companiile aşteptau îmbunătăţiri erau pe zona de securitate şi de uşurinţă în administrare, fiindcă orice nouă tehnologie trebuie să se integreze cât mai bine în peisajul tehnologic al unei organizaţii fără să fie nevoie ca organizaţia să se adapteze la noua tehnologie, ci mai degrabă tehnica de calcul trebuie să vină pregătită pentru a fi integrată cât mai lin în infrastructura IT a oricărei organizaţii.

Apple a acordat totuşi o atenţie sporită integrării de business, prin includerea în iOS a unor facilităţi care cresc aderenţa lui iPad la un context de business, incluzând wireless printing şi o securitate îmbunătăţită. În plus pe lângă tabletele bazate pe Android, iPad-ul are o competiţie suplimentară în acest domeniu de la tableta PlayBook de la Research In Motion (producătorul binecunoscutului BlackBerry), programată şi ea pentru lansare în curând, ca şi de la gadgeturile  bazate pe webOS de la HP care sunt programate de asemenea pentru acest an.

Trebuie să ţinem cont totuşi că Apple a declarat că nu-şi propune să creeze cu iPad o tabletă pentru business, deşi afirmaţia s-ar putea să se refere mai degrabă la faptul că iOS mai degrabă nu e prea pregătit pentru business decât la faptul că Apple nu-şi doreşte deloc să atace acest segment.

Microsoft Windows 7 SP1

În urmă cu mai puţin de o saptămână a fost lansat service pack 1 pentru Microsoft Windows 7.  Ca întotdeauna, SP1 marchează un prim pas către maturitate pentru cel mai recent sistem de operare de la Microsoft, SP1 aducând o serie de îmbunătăţiri semnificative sistemului de operare, modificări care sunt suficient de importante pentru a nu fi fost incluse în diverse patch-uri publicate deja pentru acest sistem de operare.

Puteţi descărca SP1 pentru Windows 7 de pe site-ul microsoft, în limba engleză, dar şi în limba română.

Trebuie să mai ştiţi că puteţi descărca şi pachetul integral pentru Windows 7 SP1, cu TOATE actualizările necesare pentru a aduce la zi versiunea iniţială a Windows 7, o idee bună în special în cazul în care aveţi de actualiza mai multe calculatoare ce rulează Windows 7, însă pentru 1 sau 2 calculatoare puteţi evita acest pachet, care are peste 500Mb în versiunea 32-bit şi mai mult de 900 Mb la versiunea 64-bit.

Puteţi de asemenea să lăsaţi Windows 7 să-şi facă actualizările singur, prin Windows update, şi atunci va descărca între 44Mb şi 94 MB (pentru versiunea 64-bit).

Printre noile facilităţi aduse de SP1 se numără:

  • Additional support for communication with third-party federation services, adicã suport mai bun pentru comunicarea cu serviciile terţe, specific „federated” services;
  • Improved HDMI audio device performance, performanţă audio îmbunătăţită pentru dispozitivele HDMI;
  • Corrected behavior when printing mixed-orientation XPS documents
  • Change to behavior of „Restore previous folders at logon” functionality – afişarea în poziţiile anterioare a directoarelor ce erau deschise la reboot.
  • Enhanced support for additional identities in RRAS and IPsec ;
  • Support for Advanced Vector Extensions (AVX) – suport pentru AVX, un set de instrucţiuni pe 256 de biţi pentru procesoare, conceput pentru îmbunătăţirea performanţei aplicaţiilor care fac calcule complicate în virgulă mobilă;
  • Improved Support for Advanced Format (512e) Storage Devices – suport suplimenar pentru dispozitivele de stocare în formate avansate (cu cluster fizic de 4KB).

Pentru a fi siguri că reduceţi numărul de probleme care ar putea apărea în urma instalării, puteţi rula înainte System Update Readiness Tool for Windows 7: versiunea 32-bit sau versiunea 64-bit. Noi am instalat update-ul pe un sistem 64bit exact in timp ce scriam acest articol si totul a mers perfect, in acest moment ruland pe Windows 7 SP1.

Dacă instalarea se opreşte cu codul 0x800f0a12, aveţi instrucţiuni de depanare pe blogul The Servicing Guy

Dacă aveţi Microsoft Security Essentials (MSE) instalat şi nu merge instalarea, actualizaţi MSE la cea mai nouă versiune înainte de instalarea Win 7 SP1.

Dacă aveţi un Samsung Galaxy S verificaţi existenţa driverelor, pentru că momentan acestea ar putea avea probleme cu Win 7 SP1.

Cei care au instalat Microsoft Office 2003 pe Windows 7 ar putea avea probleme cu VBA în Microsoft Word.

Pe notebookurile Lenovo folosiţi aplicaţia Lenovo Thinkvantage System Update, actualizaţi-o la cea mai recentă versiune, apoi începeţi instalarea Win 7 SP1.

Pentru alte probleme puteţi urmări pagina Technet, iar dacă aveţi o problemă fără soluţie puteţi să  dezinstalaţi Service Pack 1 (după ce selectaţi Show all) sau să blocaţi temporar instalarea Service Pack 1 prin Windows Update: instrucţiuni în limba engleză şi instrucţiuni în limba română

Mai puteţi de asemenea să accesaţi forumul nostru de la forum.zona.ro, care necesită deocamdată înregistrarea separată a unui cont de user, şi să descrieţi problema pe care o aveţi.

Vă urăm succes.

Informaţii de trafic pe Google Maps, pe când şi în România?

Google a anunţat disponibilitatea informaţiilor de trafic pe aplicaţia Google Maps, disponibilă gratuit de la Google pentru terminalele Android.  Într-un anunţ publicat acum câteva zile, Google se laudă cu noua aplicaţie Google Maps Navigation (Beta), care te ajută să ajungi mai repede acolo unde doreşti folosind informaţii în timp real legate de trafic. Pentru a utiliza eficient softul ai nevoie de o conexiune la internet, de un terminal cu funcţie GPS, şi obţii astfel ghidare, inclusiv vocală, prin traficul american şi european.

Evident, aplicaţia rulează pe Android, şi are numeroase alte funcţii interesante, cum ar fi Street View, căutare inclusiv vocală, car dock mode, offline reliability, walking navigation şi altele. Pentru a instala aplicaţia e suficient să daţi un search cu „Google Maps” în Android Market.

Apple lanseaza iPad 2

Apple a lansat pe data de 2 Martie iPad 2, folosit pentru web-browsing, citit si trimis emailuri, vizionat poze sau videoclipuri, ascultat muzica, jocuri si multe altele. iPad 2 are un design nou, cu 33% mai subtire si cu pana la 15% mai usor decat originalul, pastrand ecranul de 9.7 inchi. iPad 2 este dotat cu noul procesor Apple A5 pentru viteza sporita si grafica puternica iar acum este dotat cu 2 camere video: o camera pe partea din fata pentru Face Time si Photo Booth, iar cea de a doua pe spatele iPadului care capteaza video la calitatea 720p HD.

„Cu mai mult de 15 milioane de unitati vandute, iPad a definit o categorie cu totul noua pentru device-urile mobile” a declarat Steve Jobs, CEO Apple. „In timp ce alte firme se chinuie sa copieze prima generatie de iPad, noi lansam iPad 2, care ridica stacheta mult deasupra competitiei”.

iPad 2 cu wi-fi va fi disponibil in magazine pe data de 11 Martie pentru un pret(recomandat de Apple) de 500$ pentru modelul 16GB, 600$ pentru cel de 32GB si 700$ pentru varianta de 64GB. Pentru iPad cu optiunea 3G inclusa, preturile vor creste cca. 100-150$ pentru fiecare model.

Real Networks lanseaza un serviciu video chat pentru Facebook

Fondatorul RealNetworks a lansat un nou serviciu video care permite userilor sa chatuiasca cu mai multi prieteni in acelasi timp via FaceBook.

Rob Glaser si Rob Williams, fosti angajati Microsoft au infiintat serviciul SocialEyes pentru RealNetworks, firma pe care au infiintat-o in urma cu 17 ani.

SocialEyes este acum disponibil gratis in varianta beta. Userii isi pot folosi conturile Facebook pentru logare,  dupa care pot selecta dintr-o lista mai multi prieteni cu care pot purta conversatii video in acelasi timp. Userii pot de asemenea sa inregistreze  mesaje pentru prietenii care sunt off-line.

Glaser a declarat ca SocialEyes este un produs care combina patru elemente puternice – Facebook Social Graph, Flash Video fara download, un sistem de grupare a userilor unic si un video feed asemanator Tweeter.

China face curat in spam

China va reusi in perioada ce urmeaza sa isi rezolve o problema cu care se confrunta de ani buni: mailurile spam. Candva cel mai mare producator de spamuri, China a reusit sa scada in topul mondial treptat in ultimii ani, ajungand pe locul 18,conform Cisco Systems IronPort.

Potrivit International Telecommunications Unit in China exista 420 de milioane de utilizatori ai Internetului, iar multi dintre ei se conecteaza prin calculatoare hack-uite. In 2009, aceste sisteme produceau o cantitate enorma de spam, China fiind atunci pe locul 3 in lume. Patrick Peterson(Cisco) a declarat ca proiectul anti-spam lansat in 2006 a avut un succes dramatic, a carui efectivitate nu a fost anticipata de nimeni.

Statele Unite raman liderul mondial in ceea ce priveste cantitatea de spam produsa, acestia fiind responsabili pentru o cincime din cantitatea totala actuala.

Google lanseaza programul pentru certificarea in Apps

Google a lansat un program ce va confirma atat pregatirea angajatilor reseller-ilor de Google Apps cat si cunostintele si experienta acestora. Programul de certificare va functiona pe baza insignelor (badges) in diferite domenii de expertiza: de la tech suppport pana la implementare de software.

Toate materialele de pregatire, inclusiv ghidurile de studiu sunt oferite doar in engleza, dar aceasta raza urmeaza sa fie marita curand. Acest program este rezultatul cererii unei certificari atat din partea clientilor App cat si a reseller-ilor. Partenerii care doresc aceasta certificare trebuie sa cumpere o camera de 45$ si sa plateasca 100$ pentru fiecare persoana care sustine testul.

Dupa obtinerea certificarii, specialistii IT vor trebui sa participe la un numar minim impus de cursuri si prezentari online. Google va tine „prezenta” si testul va trebui sustinut in fiecare an. Certificarea este targetata atat asupra partenerilor Google cat si a companiilor care vor sa aiba garantia ca angajatii sunt calificati.

N550, GPS Evolio proaspăt pe platforma Centrality Atlas V

Evolio vine din nou cu noutăţi pentru pasionaţi de tehnologie. Recent s-a lansat pe piaţa din România N550, ultimul model de GPS de la Evolio, bazat pe platforma Centrality Atlas V, o realizare tehnologică nouă la nivel mondial, conform comunicatului de presă de la Evolio.

Noul GPS N550 aduce ca noutate o viteza mărită în exploatare, datorata frecventei de 533 Mhz a procesorului Dual Core ATLAS V, încercând astfel să ofere utilizatorilor o experienta de utilizare la superlativ. Dispozitivul are un timp foarte scurt de pornire si o precizie superioara de localizare, gratie noului set de algoritmi optimizati de procesare a semnalului satelitar, algoritmi integrati in noua platforma Centrality.

Evolio N550 are o autonomie sporita datorata sistemului de eficientizare a consumului de energie implementat in acest produs.  Astfel, perioada de utilizare fara a fi alimentat ar trebui să fie cu 30% mai mare fata de cea a GPS-urilor precedente.

Mai mult, cu ajutorul noului GPS exista posibilitatea de navigare pe internet, prin conectare Bluetooth cu telefonul mobil.

Chiar dacă nu am avut ocazia să testăm încă acest nou GPS, specificaţiile tehnice şi mai ales posibilitatea de utilizare ca browser împreună cu un plan de acces la internet pe l-aţi putea avea pe telefonul dvs mobil, face acest nou gadget o alternativă bună pentru cei care vor să-şi actualizeze GPS-ul actual.

O altă functie inedita a Evolio N550 consta in transferul agendei de contacte a telefonului mobil in memoria GPS-ului, iar prin functia Car Kit se pot efectua apeluri telefonice utilizand ecranul si sistemul audio al GPS-ului. Dotarile multimedia ale noului GPS sunt la inaltimea gamei Evolio, permitand o experienta diversa de entertainment pentru utilizatori prin consola de jocuri, player-ul video, cititorul de e-book-uri (carti electronice) si aplicatia de vizualizare si management al fotografiilor.
N550 dispune de cea mai noua si completa harta a Romaniei si Europei: Evomap2011, softul interactiv permitand actualizare gratuita online a hartilor, descarcare de informatii (ex: puncte de interes, camere radar, etc.) precum si configurarea acestora dupa preferintele utilizatorului.
La un preţ de vanzare pentru noul GPS de doar 699 RON, produsul ni se pare o investiţie bună. Gadget-ul este disponibil de astazi pentru comenzi on-line si incepand cu 1 Martie si in retelele de retail.

Cercetatorii Stanford dezvolta o noua tehnologie wireless

O noua tehnologie care permite semnalelor wireless sa fie trimise si receptionate simultan pe un singur canal a fost dezvoltata de cercetatorii de la Stanford. Cercetarile acestora ar putea ajuta la dezvoltarea unei retele de comunicare mai rapide si mai eficiente, reusind sa dubleze viteza retelelor existente.
Traficul radio poate circula intr-o singura directie la un moment dat pe o frecventa specifica, acesta fiind motivul pentru nasterea expresiei „Over!” folosita pentru a semnala sfarsitul transmisiei.  Dar acum, cercetatorii Stanford au dezvoltat prima retea wireless care poate transmite dar si receptiona semnale in acelasi timp. Acest lucru face ca tehnologia sa fie de doua ori mai rapida decat cea existenta, iar cu alte modificari  va duce la retele care vor creste semnificativ in viteza si eficienta.
Philip Levis, profesor asistent in cadrul catedrei de Stiinta si Inginerie Electrica, a spus: „Manualele spun ca nu poti face asa ceva. Noul sistem rastoarna complet toate presupunerile noastre despre cum retelele wireless pot fi proiectate.”

Chrome 10 Beta creşte performanţa JavaScript cu 64%

Google a lansat Joia trecută prima variantă beta a versiunii 10 a browserului Chrome, iar Computerworld a calculat că performanţa pe JavaScript este cu 64% mai bună decât a versiunii 8 a aceluiaşi browser. Totuşi, în alte teste ale unor entităţi la fel de avizate, Chrome 10 nu pare să fie mult mai rapid decât Chrome 9.

Printre facilităţile noi ale versiunii 10 Beta se numără totuşi şi facilităţi noi cum este Crankshaft, o nouă tehnologie de optimizare. Crankshaft are rolul de a optimiza codul care este executat foarte des, de aceea la eventuale teste de viteză este posibil ca îmbunătăţirile aduse de noua tehnologie să nu fie imediat. Practic, cu cât o aplicaţie de browser are mai mult de lucru cu atât se vor vedea mai clar performanţele.

Chrome 10 beta poate fi descărcat aici.

Evident, browser-ul de la Google este şi va rămâne în categoria free opensource software şi poate fi descărcat gratuit pentru aproape orice sistem de operare.

Lenovo va lansa tableta LePad in Iunie


Producatorul chinez Lenovo planuieste sa lanseze tableta LePad in intreaga lume in Iunie, dar va lansa device-ul mai intai in China la sfarsitul lunii Martie, conform purtatorului de cuvant al firmei, Jay Chen. LePad-ul, prima tableta pc de la Lenovo, a fost dezvaluita in Ianuarie in cadrul ” Consumer Electronics Show” in Las Vegas. Calculatorul are un ecran de 10.1 – inch si ruleaza sistemul Android 2.2 pe un procesor Snapdragon Qualcomm de 1.2 GHz.

Lenovo anuntase ca noul device va costa intre 400$ si 450$, dar la acea vreme, compania nu avea siguranta ca va comercializa acest produs in afara Chinei.  Desi acum acest plan a fost confirmat, Jay Chen nu a putut spune ce piete vor fi targetate.

Lenovo este al patrulea cel mai mare producator de PC-uri, dominand piata din China. Recent, are produse in curs de dezvoltare in zonele tabletelor si smartphone-urilor. In urma cu o luna, compania a infiintat o noua unitate de afaceri concentrata pe dezvoltarea acestor tipuri de gadget-uri.

Conform firmei de cercetare Gartner, vanzarile tabletelor vor creste cu 181% in 2011 fata de anul precedent, numarul estimat fiind de 54.8 milioane de unitati. Alti producatori PC cum ar fi Hewlett-Packard, Dell si Acer isi muta atentia spre dezvoltarea tabletelor.

Topul celor mai bune jocuri din 2011 la premiile Bafta

Assassin’s Creed Brotherhood conduce nominalizările de la premiile Bafta din acest an pentru cele mai tari jocuri video, cu nu mai puţin de 7 nominalizări.

La ceremonia de premiere, care va avea loc miercuri 16 martie la Londra, urmează să fie alese cele mai bune jocuri pe calculator dintre 44 de nominalizări. Majoritatea premiilor sunt acordate de personalităţi din industria jocurilor, iar un premiu este acordat pe baza voturilor publicului.

Assassin’s Creed Brotherhood candidează pentru premiile pentru joc de acţiune, realizarea artistică, cel mai bun joc, gameplay, multiplayer, inovaţiile tehnice şi utilizarea sunetului şi audio.

Alte jocuri nominalizate în cele 16 categorii sunt DJ Hero 2, Fable III, Football Manager 2011, Gran Turismo 5 şi Plant vs Zombies XBLA. În categoria social network games, Bejeweled Blitz va concura cu FARMERAMA, FIFA Superstars, My Empire, Zoo Mumba şi Zuma Blitz.

La premiile Bafta s-a început acordarea de premii pentru industria jocurilor încă din 1998, dar abia din 2004 premierea jocurilor video a devenit un eveniment separat.

Lista cu toate nominalizările este disponibilă pe site-ul Bafta

Sumitul OWASP, securitate globală

Open Web Application Security Project (OWASP) a anunţat astăzi rezultatele sumitului OWASP din 2011. Peste 180 de experţi în securitate din peste 120 de companii si 30 de ţări diferite şi-au unit forţele pentru a planifica, a construi, şi a livra programe pentru îmbunătăţirea securităţii aplicaţiilor software din întreaga lume. Summit-ul a fost un pas semnificativ în direcţia misiunii pe care şi-a propus-o OWASP, de a se asigura că toate tipurile de organizaţii sunt pregătite pentru a construi, selecta şi folosi aplicatii software mai sigure.

OWASP a avansat zeci de iniţiative concrete pentru a aduce o securitate suplimentară la nivelul cerinţelor guvernelor, instituţiilor de învăţământ, furnizorilor de servicii web, organismelor de standardizare, echipelor de dezvoltare de software şi vânzătorilor de platforme mobile. Delegaţii s-au adunat în apropiere de Lisabona, în Portugalia, pentru o săptămână de sesiuni interactive de lucru şi discuţii. Summit-urile OWASP sunt foarte diferite de conferinţele cu prezentări statice. Aici sesiunile de lucru sunt folosite pentru dezvoltarea unor idei, pentru a crea software, proiecte de standarde, şi pentru a cultiva relaţii de durată.

Dintre cele mai importante rezultate ale întâlnirii din 2011 ale OWASP Summit trebuie menţionate:

  • parteneriat OWASP-Portugalia  – OWASP urmează să stabilească relaţii cu diferite guverne din întreaga lume, începând cu Grecia Statele Unite ale Americii, Brazilia, Portugalia. La Summit, reprezentanţii OWASP a lucrat direct cu înalţi funcţionari din industria IT portugheză pentru a stabili un protocol de lucru cu Portugalia pentru a îmbunătăţi capacităţile lor de aplicare a tehnicilor de securitate.
  • OWASP Outreach – la instituţiile de învăţământ – Implicarea studenţilor este o ocazie unică de a ajunge la dezvoltatori devreme în procesul de dezvoltare al acestora. La Summit, delegaţii au elaborat un Cod de conduită pentru OWASP adesat instituţiilor de învăţământ, a creat un plan detaliat pentru OWASP la capitolele Student şi dezvoltarea continuă a OWASP printr-un Portal pentru „Academii” cu studii extinse şi materiale de instruire.
  • OWASP Industry Outreach – OWASP a decis să îşi dezvolte industria prin sesiuni de lucru care vor avea loc la conferinţe majore OWASP începând cu OWASP UE 2011 în Dublin, Irlanda. Obiectivul acestor sesiuni va fi de a solicita feedback de la jucătorii mari din industrie pentru a ajuta la o mai bună contrare a eforturilor OWASP şi a se asigura că rezultatele OWASP sunt relevante pentru preocupările industriei.

Printre alte iniţiative mai merită menţionate:

  • OWASP Browser Security Project
  • OWASP-Apache Partnership
  • OWASP Mobile Security Initiative
  • OWASP Governance Expansion
  • International Focus
  • Application Security Programs
  • Application Security Certification

Despre OWASP:

Open Web Application Security Project (OWASP) este o comunitate răspândită în întreaga lume liberă, deschisă şi dedicată îmbunătăţirii securităţii la nivel mondial pentru software-ul de tip aplicaţie. Misiunea OWASP este de a creşte vizibilitatea aplicaţiilor de securitate, astfel încât oamenii şi organizaţiile să poată face decizii informate cu privire la riscurile de securitate. Oricine este liber săparticipe la OWASP şi toate materialele sunt disponibile sub o licenţă pentru software liber şi deschis. Aflaţi mai multe la www.owasp.org.