Articole

Provocarea filmului scurt cu Olympus PEN E-PL2

La festivalul de film Vail, desfăşurat recent, Olympus a lansat o provocare către 20 de echipe de tineri producători de film. Concursul a constat în a filma şi a edita un scurtmetraj folosind numai camera Olympus PEN E-PL2 şi lentilele disponibile pentru aceasta, o metodă foarte eficientă de a demonstra de ce e în stare acest model din seria de camere high-end de la Olympus. Pentru ca lucrurile să nu fie uşoare, au existat reguli suplimentare care au forţat producătorii să folosească doar efectele artistice disponibile pe cameră sau să includă logo-urile festivalului şi a producătorului camerei.

Printre participanţi s-a numărat şi Ryan Dunn, cu un film despre concurenţa dintre snowboard-eri şi schiori, însă filmul n-a fost acceptat în concurs, nefiind finalizat înainte de termenul limită. Cu toate acestea filmul a fost prezentat în cadrul festivalului, iar noi vi-l prezentăm aici:

Câştigători au fost fraţii Lottimer de la Bujin Productions, care au filmat chiar în orăşelul Vail, impresionând trecătorii cu o demonstraţie de profesionalism pe parcursul filmărilor. Materialul lor a convins prin realizările şi calitatea filmărilor dar şi montajul exact şi creativitatea pe care au arătat-o în post-producţie. Filmul câştigător a fost „Running Colors”.

Pentru cei care sunt interesaţi de această cameră, ea este deja disponibilă în magazine şi în România, la preţuri în jurul valorii de 3200 RON.

Cum se curăţă corect lentilele foto

Printre ştirile IT ale săptămânii trecute, tocilarii de la HowToGeek au publicat un tutorial video creat de Nikon Help Hotline despre cum să cureţi corect o lentilă foto. Evident, tutorialul se aplică la fel de bine lentilelor pentru DSLR precum şi lentilelor convenţionale, iar metoda este la fel de bună pentru obiective Nikon, Canon sau orice altă marcă de lentile, recomandările fiind de ordin general şi nu specifice unei mărci anume.

RE-35, cardul ar transforma aparatul foto analogic în digital

Iată că cineva s-a gândit şi la toţi fotografii care au investit în super-scule clasice de fotografii. Dacă producătorul camerei tale foto nu s-a încumetat să migreze către zona digitală, astfel încât lada de obiective profesionale să funţioneze perfect pe o cameră digitală nou nouţă, acum se pare că există opţiunea de a captura digital imaginea formată într-o cameră foto clasică, de tip analog.

Cardul RE-35 are un senzor digital în loc de film, şi odată amplasat în locul filmului într-o cameră analogică nu face altceva decât să captureze imaginile care altfel s-ar forma pe clasicul film foto. Ulterior cartela se poate conecta la PC sau la un Mac pentru a transfera pozele. Desigur, dacă speri la mai mult decât 12 megapixeli şi erai obişnuit cu nivelul de calitate pe care-l obţineai doar de la film, acest card nu te poate satisface, dar nu strică să-l ai la îndemână pentru momentele în care ai rămas în pană de filme sau ai nevoie să transferi rapid nişte fotografii în mediul digital.

Următorul pas, pe care-l aşteptăm cu mult interes, este senzorul capabil să capteze şi film.

Până atunci, va trebui să ne mulţumim cu variantele de 4, 8 şi 12 megapixeli de la RE35 care vor fi lansate în toamnă.

Sau, dacă aţi ajuns până aici cu citirea acestui articol, aţi aflat că de fapt e vorba de o glumă întârziată de 1 aprilie, despre care ştim la data scrierii acestui articol, dar ne-am decis totuşi să o preluăm datorită modului exemplar în care a fost executat site-ul dedicat acestei glume. Vizitaţi deci http://re35.net/index.html şi spuneţi-ne ce părere aveţi. Toată povestea a fost inventată ca un exerciţiu de design de identitate, şi se pare unul foarte reuşit.

Recenzii Panasonic Lumix GH2, înregistrare video de calitate

Panasonic a venit recent cu o cameră foto-video mirrorless, Lumix GH2, iar din recenziile de până acum s-ar părea că ar trebui să o denumim mai degrabă cameră video-foto, fiindcă înregistrarea video, chiar şi la 1080p, în format AVCHD, adică full-HD la o compresie foarte bună care păstrează calitatea imaginii, pare să fie punctul forte al acestei camere, şi nu fotografia, unde imaginile sunt destul de slabe pentru o cameră care vine cu un senzor de 16 MegaPixeli şi un preţ de 900USD în US.

Dar fiindcă încă nu am pus mâna pe această cameră ne vom rezuma la aceste mici concluzii şi vă îndemnăm să citiţi recenziile specialiştilor. Am înşirat mai jos câteva dintre site-urile care au publicat deja câte un review pentru această cameră, cu link-uri directe către recenzii.

Read – Digital Photography Review
Read – Digital Camera Resource Page
Read – Photography Blog
Read – Let’s Go Digital
Read – Camera Labs

Aveţi în plan o astfel de cameră, sau poate o aveţi deja? Oricum, nu ezitaţi să ne împărtăşiţi impresiile voastre.

Camera compactă Sigma DP2x, preţ şi disponibilitate

Deşi Sigma a anunţat majoritatea detaliilor pentru noua cameră Sigma DP2X încă din februarie, informaţiile legate de disponibilitatea acesteia, atât ca moment în timp cât şi ca preţ, nu au fost publicate decât recent.

Se ştie acum că acest high-eng compact de la Sigma, DP2X va disponibilă spre finalul lui Aprilie 2011 la un preţ de 800 USD. Camera se laudă cu un sensor de 14 megapixeli FOVEON X3 care ar fi de 2 ori mai mare decât senzorii de alte camere foto cu dimensiuni similare. Camera are controale manuale complete pentru majoritatea opţiunilor, suport pentru format RAW şi un nou algoritm de autofocus care promite că livrează un AF de foarte mare viteză. Toate acestea sub o lentilă fixă de 24.2 mm cu F2.8.

Pe pagina următoare puteţi citi comunicatul de presă al Sigma în limba engleză.

Citește mai mult

40 de fotografii minimaliste

Chiar dacă nu respectă pe deplin profilul zona.ro, am fost impresionaţi de selecţia de fotografii de la dzineblog, aşa că am preluat-o şi noi cu creditele de rigoare ca să vă oferim o sursă frumoasă de inspiraţie pentru acest week-end însorit.

rule of thirds

Lonely camel guide

less

Pool with frog

Right of Way

A singular man

Tree in cornfield

In transit 1

Sailboat

return as always

minimal

Less Is More

House

Silence

Minimalist Photography

Minimalist street lamp

Minimalist Photography

Minimalist Photography

Minimalist Photography

the docks

That is probably what we looked like during the flight to Europe…

Nothing Can Happen to Us

dust storm

Dimensions

El Pasillo Blanco

The trail..

Minimalist Photography

Yellow

No One Else

Into the void

Car park in snow

Johnny Martyr

minimal

Snipe

Shadow Games

ricciolo di cetriolo

minimal

Palapa

Seeing the future in my crystal ball

Verde que te quiero verde…

Sperăm că v-a plăcut această selecţie de fotografii şi vă invităm să ne indicaţi prin intermediul comentariilor fotografiile sau galeriile voastre preferate de poze.

Hugin – un soft pentru crearea de poze panoramice

Am descoperit recent un soft interesant, gratuit, disponibil pentru Windows, care vă permite să folosiţi o serie de poze pentru a crea o vedere panoramică. Aplicaţia Hugin, care se află acum la versiunea 2010.4.0 a fost lansat pe 1 ianuarie 2011 şi e bazat pe un alt set de componente disponibil gratuit: Panorama Tools.

Cu Hugin poţi să asamblezi un mozaic de fotografii pentru a obţine o panoramă imersivă completă, cu condiţia să ai mai multe fotografii care au suprafeţe comune, pentru a permite softului să le asambleze automat. Aplicaţia face mult mai multe, însă aceasta este funcţia ei de bază.

Aplicaţia este deja disponibilă în mai multe limbi: Brazilian Portuguese, Bulgarian, Catalan, Chinese Simplified, Chinese Traditional, Czech, Dutch, English, French, German, Hungarian, Italian, Japanese, Korean, Polish, Russian, Slovakian, Slovenian, Spanish, Swedish şi Ukranian, printre care din păcate încă nu face parte şi Româna.

Nikon D700 – recenzie minimalistă

D7000 de la Nikon este un DSLR cu senzor de 16.1 megapixeli şi facilităţi de Live View şi filmare. Camera are o performanţă excelentă pentru clasa ei, un viewfinder foarte bun, amplasare a controalelor şi butoanelor optimizată faţă de versiunile Nikon anterioare şi sloturi de card dublu compatibile SDXC. Camera e o variantă acceptabilă pentru profesioniştii care caută o cameră mai ieftină şi pentru entuziaştii Nikon, dar n-ar fi fost rău dacă ar fi oferit şi filmare 1080p la 30 de frame-uri, opţiune care chiar dacă e dedicată în fapt utilizatorilor de peste ocean, e o opţiune utilă şi pentru prelucrarea video din Europa.

Recenzie Canon EOS 5D MkII (review)

EOS 5D MkII de la CANON e un DSLR cu Live View şi înregistrare de film, cu o rezoluţie de 21.1 megapixeli şi cu senzor full-frame. Aşadar, un aparat profesional la un preţ acceptabil pentru amatori. Performanţele şi specificaţiile sunt excelente, captura video este de foarte bună calitate, iar fotografiile sunt la standardulul cu care Canon ne-a obişnuit.

Am remarcat lipsa unui controler intern wireless, lipsa flash-ului integrat, sistemul de autofocus relativ demodat şi nu ne-ar fi deranjat dacă accesul la anumite funcţii ar fi fost ceva mai simplu şi mai direct.

În concluzie, acesta este aparatul pe care să vi-l cumpăraţi dacă bugetul vă permite şi dacă sunteţi pregătiţi pentru lumea exclusivistă a digitalelor full-frame.