Articole

Protecţie PC cu Microsoft Security Essentials

Microsoft Security Essentials este o soluţie anti-malware nouă, gratuită, pentru calculatoarele voastre care rulează Windows. Cu puţin noroc veţi fi mai bine protejaţi faţă de viruşi, spyware şi alte programe maliţioase. Softul este disponibil gratuit pentru orice Windows XP SP2 sau ulterior, cum sunt  şi Windows 7.

Putem să vă confirmăm că detecţia euristică funcţionează, şi că softul a detectat nişte instrucţiuni de criptare ciudată din câteva scripturi php care aveau instrucţiuni de encoding.

Principalele 3 motive pentru care Microsoft vă sugerează să folosiţi această soluţie anti-malware ar fi:

  • Protecţie extinsă – spyware, viruşi, viermi, troieni şi alte tipuri de programe mailiţioase
  • Uşor de obţinut şi uşor de utilizat – Disponibil fără costuri şi fără înregistrare direct de pe site-ul Microsoft.
  • Protecţie silenţioasă – Programul nu intră peste tine decât dacă îţi doreşti asta special.

Iată şi o poză cu interfaţa de bază a aplicaţiei, ca să o recunoaşteţi când o vedeţi.

De asemenea, Microsoft mai pune la dispoziţia noastră şi Microsoft Safety Scanner, un alt software gratuit care face o scanare detaliată on-demand atunci când suspectaţi o infecţie recentă. Softul este util cam 10 zile după descărcare şi nu rămâne instalat pe sistem. Vă recomandăm o scanare ocazională, în special dacă antivirusul vostru a mai dat rateuri din când, dar nu renunţaţi la o soluţie antivirus fiindca Safety Scanner nu înlocuieşte antivirusul tradiţional, aşa cum o poate face Microsoft Security Essentials.

Viruşi pe Mac OS X, cum scapi de ei?

Multă vreme fanii înfocaţi ai Apple şi ai sistemelor de operare de la Apple, cu precădere Mac OS, au folosit ca argument suprem faptul că Mac-ul nu are viruşi. Avem veşti bune: Mac-ul poate avea viruşi, şi mai nou chiar are viruşi, troieni şi alte mallware. Şi nu sunt ironic când spun că sunt veşti bune? Fiindcă asta înseamnă că Mac OS X a ajuns suficient de important şi de răspândit pentru a primi atenţia „dezvoltatorilor” de mallware.

Aşadar, să trecem la subiect. Recent a apărut un virus care se prezintă utilizatorului de Mac OS X ca şi antivirus (reţeta clasică) şi care sugerează ca utilizatorul să ruleze o verificare de securitate. Odată acceptată sugestia, este descărcat virusul şi instalat pe sistem. Virusul se prezintă sub diferite nume: Apple Security Center, Apple Web Security, Mac Defender, Mac Protector şi posibil multe alte nume.

Din fericire, deocamdată virusul nu este foarte deştept, şi e nevoie ca utilizatorul să interacţioneze cu aplicaţia de mai multe ori pentru ca virusul să se instaleze confortabil pe sistem, însă e de aşteptat ca pe viitor lucrurile să se schimbe şi astfel de aplicaţii mallware sa apară neinvitate pe sistemele Mac OS. Printre interacţiuni la un moment dat aplicaţia cere şi credenţialele de administrator, care sunt în acest mod compromise.

După ce s-a instalat, virusul pretinde că este un program antivirus neînregistrat, îţi prezintă câteva alerte false de presupuşi viruşi şi te invită să îl înregistrezi. Dacă nu te-ai prins până aici şi ai introdus informaţiile de pe cardul de credit poţi să te aştepţi ca acesta să fie golit foarte rapid.

Cum scapi de virului de MAC OS X?

În primul rând dacă ai apucat să îl instalezi, nu mai introduce nicio informaţie personală în nicio altă aplicaţie până când nu ai scăpat de virus.

Apoi închide toate ferestrele aplicaţiei folosind Command+Q de pe tastatură sau cu click pe x-ul roşu din colţul din stânga sus al fiecărei ferestre.

Acum du-te pe harddisk şa Applications -> Utilities şi deschide Activity Monitor. Acolo găseşti procesul MacProtector şi dai click pe Quit Process.

Confirmi apoi în următorul popup că vrei să faci Quit.

Deschizi apoi Meniul Apple şi mergi pe System Preferences, unde selectezi Accounts în noua fereastră. Dacă nu îţi dă voie să faci modificări dai click pe lăcăţelul din stânga-jos şi introduci parola de administrator ca să activezi modificările.

Selectezi apoi utilizatorul tău şi apoi faci click pe Login Items. Acolo selectezi MacProtector şi faci click pe semnul minus din partea de jos a ferestrei.

Închizi System Preferences şi te duci înapoi la folderul de Applications. Găseşti MacProtector ca aplicaţie instalată şi o muţi frumos în Trash, cu drag-drop sau click dreapta şi Move to Trash.

 

Viruşii i-au lovit cel mai tare pe Bulgari în 2010

Aproape o treime din utilizatorii din EU au fost victima unui virus în 2010, sau cel puţin asta arată biroul de statistică al uniunii în raportul Eurostat, publicat la 7 februarie şi citat de South Eastern Europe Times.

Raportul arată că 31% din internauţii din blocul celor 27 de ţări din EU au avut de-a face oficial cu viruşii în 2010. Cea mai mare rată este în Bulgaria, cu 58%, alte ţări cu incidente numeroase fiind Malta (50%), Slovacia (47%), Ungaria (46%) şi Italia (45%).

Cele mai mici procente de incidente în care au fost implicaţi viruşi, troieni sau alte tipuri de malware s-au înregistrat în Austria (14%) şi Irlanda (15%). Eurostat atrage atenţia totuşi că numărul real ar putea fi mai mare, fiindcă raportul îi include statistic doar pe cei care au şi realizat că au fost afectaţi.

România apare în statistică pe la mijloc în rândul ţărilor în care este folosit un program antivirus pentru protecţia calculatorului, cu 64%, deşi ne întrebăm dacă cifrele se bazează pe vânzările raportate de companiile care comercializează soluţii antivirus, fiindcă în acest caz procentul real este probabil mult mai mare.