canon-dslr-eos-1100d

Recenzie Canon EOS 1100D (Canon Rebel T3 în US)

Chiar dacă nu ne-am propus o recenzie extensivă, vom trece în revistă principalele aspecte ale acestei noi camere din punct de vedere al pasionatului de fotografie mai degrabă decât prin prisma profesionistului care va verifica şi va compara fiecare detaliu tehnic.

Asta nu înseamnă că noul Canon EOS 1100D nu stă bine la capitolul tehnic. Camera, cunoscută în Statele Unite ca Rebel T3, are un senzor de 12.2 megapixeli, un sistem de acces la comenzi foarte prietenos cu utilizatorul şi se remarcă prin uşurinţa în utilizare.

Printre neajunsuri remarcate în alte review-uri se pare că cele mai importante sunt legate de senzaţia pe care o dă cameră în mână şi de ecranul LCD care este relativ mic în comparaţie cu ceea ce oferă azi majoritatea DSLR-urilor.

Faptul că această cameră este gândită pentru începători nu înseamnă că s-a făcut rabat la calitate. Din contră, zgomotul pe imagine apare doar la valori ISO foarte mari, cameră comportându-se dealtfel foarte bine în condiţii de iluminare slabă.

Concluzia ar fi că vorbim de o cameră intuitivă şi care răspunde bine atât la comenzi cât şi la pretenţiile fotografului, aşa că dacă o găsiţi la un preţ rezonabil şi sunteţi la primi paşi în fotografie probabil este un aparat foarte potrivit dacă sunteţi dintre cei care cred că vor deveni fani Canon mai degrabă decât Nikon.

Desigur, camera este proaspăt lansată, deci preţul de 600 USD care este acum pe etichetă în US ar trebui să scadă semnificativ în câteva luni când acest DSLR va fi deja old-news. 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *