Zvonuri despre iPhone 6 înainte de lansarea iPhone 5
Chiar dacă zvonurile despre iPhone 5 nu s-au terminat, fiindcă iPhone 5 n-a fost încă lansat, se pare că multe site-uri s-au apucat să vorbească deja despre iPhone 6. Dacă despre iPhone 5 se zvoneşte că va avea un nou ecran şi că este mai subţire, haideţi să vedem ce se zvoneşte despre iPhone 6.
Publicaţia WSJ pretinde deci că o persoană care este la curent cu planurile Apple afirmă că viitorul iPhone 6 ar avea o nouă metodă de încărcare a bateriei. Asta ar putea însemna ori că încărcarea s-ar putea face prin inducţie, ca la unele modele HP, ori că Apple a venit cu o invenţie atât de genială încât nimeni nu-şi poate măcar imagina despre ce poate fi vorba. Cum ar fi de exemplu ca noul iPhone 6 să vină cu o mică manivelă pe care să o roteşti pentru încărcarea bateriei, sau cu un panou dorsal de celule lunare (fiindcă celulele solare sunt deja învechite) care nu vor mai depinde de lumina zilei.
Terminând cu glumele, dacă zvonurile sunt cât de cât adevărate, noul iPhone 6 ar ateriza pe piaţă nu mai devreme de 2012.
Urmăritori & Pingbacks
[…] Read more: http://zona.ro/2011/07/zvonuri-despre-iphone-6-inainte-de-lansarea-iphone-5/#ixzz1Tt5qRVx7 […]
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!