Review Crysis 2, Fall of New York, la Arstehnica
Gamerii editori de la Arstehnica şi-au făcut timp şi au publicat o recenzie pentru Crysis 2, Fall of New York, cel mai recent joc scos pe piaţă de Crytek. Prima constatare este că atât pe PlayStation 3 cât şi pe Xbox 360 jocul rulează foarte bine şi nu se simte nicio nevoie de putere în plus, deşi ambele console sunt deja „la maturitate”, după câţiva ani de activitate fiecare.
Acţiunea este plasată într-un New-York virtual care a fost sărăcit şi slăbit de o molimă, iar peste asta apar şi nişte extratereştrii care încearcă să preia controlul oraşului şi al populaţiei demoralizate. În peisajul ăsta intervii tu, un soldat trimis în oraş ca să recuperezi o anumită persoană, dar în curând evenimentele scapă de sub control şi firul epic se complică semnificativ.
Jocul nu e greu de jucat, mai ales că dispui în permanenţă de contra-măsuri gen power-ups, scut de protecţie, cloaking etc, iar aceste suplimente pot fi upgradate pe parcursul jocului, astfel încât la un moment dat îţi permiţi să te apropii de un extraterestru fioros şi să îl spulberi cu un shotgun. Iar dacă la un moment dat eşti încolţit pur şi simplu activezi cloak-ul şi pleci liniştit.
Aşa cum remarcă cei de la Ars, jocul are problemele lui, cum ar fi arme care îţi dispar temporar din mână, inamici care fac salturi neobişnuite pe ecran atunci când tragi în ei, plus probleme de design cum ar fi diverse opţiuni care devin enervante uneori, una dintre ele fiind costumul vorbitor iar alt aspect menţionat faptul că întotdeauna când te vei confrunta cu un inamic enorm vei avea la îndemână o mulţime de arme care sunt potrivite exact pentru acel gen de oponent. Totuşi, asta poate fi şi o problemă de percepţie sau de preferinţă, unii jucători preferând probabil să avanseze mai uşor şi mai rapid.
Se pare că pe tot parcursul jocului eşti pus continuu în pericol, eşti aruncat, lovit, răsucit, împuşcat şi dărâmat în toate felurile imaginabile. Cu toate astea, ideea este să continui, fiindcă practic jocul nu-ţi prea permite să mori. Termină-ţi treaba şi ia-o de la capăt. Oricum, faptul că editorul de la Arstehnica a continuat să analizeze cum a decurs jocul şi după ce l-a lăsat baltă cred că spune multe, e un joc pe care credem că merită să îl încercaţi.
Iar dacă l-aţi jucat deja, vrem să ştim şi care este experienţa voastră la prima mână cu acest joc.
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!