Ghid de securizare pentru calculatoare de la NSA

Agenţia Americană de Securitate NSA a publicat recent câteva ghiduri de securizare a celor mai populare sisteme de operare, ghiduri destinate celor care doresc să îşi securizeze sistemele informatice la cel mai înalt nivel disponibil astăzi.

Astfel NSA a publicat aceste ghiduri pentru sistemele de operare cele mai utilizate, ca Windows, Mac, Linux şi Solaris, incluzând metode de securizare „utilizate în prezent la nivelul tuturor organizaţiilor guvernamentale şi a numeroase alte entităţi care se bazează pe aceste ghiduri”, conform declaraţiilor NSA.

Fiind vorba de materiale formulate de organizaţii guvernamentale americane, te-ai putea aştepta ca aceste materiale să fie destul de greoaie, dar cele mai populare materiale: Aspecte de Securitate pentru Windows 7 şi Sfaturi de securizare pentru OS X 10.6 sunt chiar nişte materiale bine scrise din punct de vedere al nivelului de cunoştinţe şi uşurinţei în implementare.

 

Purtătorul de cuvânt al grupului Anonymous pleacă

Barret Brown este unul dintre oamenii de PR cu cea mai rapidă ascensiune din domeniu, după ce s-a afiliat grupului de specialişti în securitate informatică cunoscut ca „Anonymous”.  Principalele motive care au dus la această decizie au fost lipsa de control asupra calităţii operaţiunilor mişcării, lipsă de control care a dus la câteva probleme cu privire la acţiunile validate oficial de grup şi alte acţiuni care uneori sunt atribuite grupului deşi ele nu sunt o iniţiativă reală a membrilor acestuia.

Un exemplu recent este incidentul de securitate major de la Sony, care a ţinut PlayStation Network pe butuci aproape o lună întreagă şi pe care Sony l-a atribuit la un moment dat, în lipsa altor indicii, grupului Anonymous.

După părerea noastră, această pierdere poate duce la o diluare foarte mare a informaţiilor cu privire la acţiunile grupului, mai ales dacă nimeni nu va umple acest gol şi Anonymous va deveni „suspectul de serviciu” şi sinonim cu incidente de securitate pentru care victimele nu vor putea găsi niciun alt vinovat.

Detalii complete despre această recentă schimbare găsiţi pe site-ul Arstehnica.

Vodafone lansează o serie de programe pentru SME-uri

Vodafone lansează în România un program de video-conferinţe dedicate identificării de resurse de consultanţă pentru companii mici şi mijlocii (Small and Medium Enterprises) pentru ca acestea să îşi dezvolte afacerile.

Companiile mici şi mijlocii sunt un segment de piaţă relevant pentru Vodafone, aşa că acest gen de conferinţe, care vor fi începute cu un seminar despre accesarea fondurilor nonbancare, din fonduri europene, ar putea fi de un ajutor real pentru mici întreprinzători privaţi.

Primul speaker va fi Radu Onofrei de la RomActiv pe tema „Interpretarea şi aplicarea codului muncii pentru spre propriul avantaj”.

Sursa: Wireless Federation

Prelegerile de la Google I/O 2011 pe YouTube

Google a postat 2 materiale video pe Youtube cu cele 2 prelegeri de la evenimentul principal al Google, Google I/O ediţia 2011. Materialele sunt 720p, dar le-am inclus şi pentru voi mai jos, pentru a le putea urmări direct pe zona.ro, cu subtitrările originale.

 

Top 20 Clipuri Virale, simplu de găsit

Iar ți-ai pierdut vremea căutând cele mai tari clipuri de pe YouTube și ai dat doar peste pisicuțe, bebeluși care dorm sau râd isteric și alte asemenea? Vrei să vezi ce a fost cu adevărat viral?

Dacă vrei să eviți pe viitor etapele intermediare pentru a ajunge la cele mai tari clipuri video, o să trecem direct la adresă: intră pe http://viralvideochart.unrulymedia.com/ și poți să iei la rând, direct pe site-ul celor de la Unruly Media, top 20 viral video chart.

Și ca să nu vă lăsăm chiar cu ochii în soare, includem și noi aici clipul de pe locul 1, un videoclip creat de Google pentru campania offline de promovare a serviciilor Google și a platformei Google Chrome. Clipul se cheamă Dear Sophie, și suntem siguri că o să vă placă.

Celelalte clipuri, dacă nu ați plecat deja pe link-ul oferit mai sus, sunt despre:

  • Vinicius despre Dead Space 2
  • Jennifer Lopez și noul clip Im Into You, cu Lil Wayne
  • Samsung Galaxy Extreme Unboxing și plimbarea pe la munte
  • Un clip cu un câine
  • Un alt clip de promovare Google Chrome: It gets better
  • clipul Nicole Scherzinger ft 50 Cent – Right There
  • clip Chris Brown – She Ain’t You
  • Bruno Mars – The Lazy Song

și așa mai departe. Dintre următoarele clipuri am mai remarcat un clip cu Jennifer Lopez și unul cu Beyonce, 2 clipuri despre Osama și unul despre iPad 2, dar ne-am gândit să aveți și câteva surprize.

Viaţa fără cablu TV, cinci servicii video online

Web-ul abundă în ultima vreme de servicii video, foarte multe dintre ele gratuite, care te pot ţine ocupat ore întregi cu videoclipuri, filmuleţe şi poante. Dar dacă te-ai săturat de pisicuţe, bebeluşi, accidente şi cântăreţi mai mult sau mai puţin varză, există câteva servicii cu care te poţi asigura că nu pierzi cele mai recente episoade din programele video favorite.

Desigur, fiind o listă compilată de lifehacker.com, serviciile descrise sunt particulare continentului american, dar asta nu înseamnă că o parte dintre ele nu sunt disponibile şi la noi, mai ales că pe partea de peer-two-peer web-ul abundă de servicii de torente româneşti, ca prim exemplu. Totuşi, lifehacker a făcut un mic sondaj, iar rezultatele sunt cele prezentate mai jos.

1. Netflix. Serviciul oferă video streaming către majoritatea consolelor de jocuri, un număr mare de set-top boxes (decodoare), desktop-uri şi laptop-uri, telefoane mobile şi chiar unele televizoare cu conexiune internet.

 

2. Hulu. Hulu s-a remarcat în special prin dezarhivarea unor stocuri întregi de seriale şi punerea acestora la dispoziţia publicului printr-un serviciu online.

3. BitTorrent. Cu toate că BitTorrent nu este un serviciu în sine ci un protocol, torenţii sunt modalitatea prin care mulţi internauţi iau materiale video de pe web. Cu menţiunea că nu orice torrent respectă cerinţele de copyright, torenţii sunt o metodă simplă şi rapidă de a obţine conţinut video de pe internet.

4. YouTube. Fără a avea nevoie de alte introduceri, YouTube s-a remarcat recent prin introducerea programelor live, o facilitate care vine să complementeze arhiva imensă de materiale video disponibile deja pe internet. Pentru cei care vor o alternativă mai rasată şi cu o calitate net superioară a creaţiilor originale, noi vă recomandăm Vimeo, un serviciu care nu acceptă duplicate ci numai content original care aparţine celor care urcă materialele.

5. Amazon Instant Video. Deşi nu a primit prea multă atenţie la lansare, serviciul este foarte util şi permite accesul rapid la foarte multe materiale video.

Dacă voi folosiţi alte servicii vă aşteptăm cu opinii în comentarii.

 

Build-urile Google Chrome Canary disponibile acum pe Mac

Google Chrome Canary este un canal de release-uri a browser-ului Google Chrome care sunt chiar mai instabile decât canalul Dev, asta însemnând update-uri mai rapide cu noile facilităţi, dar în acelaşi timp şi probleme mai mari şi bug-uri mai serioase, având în vedere că testele manuale care se fac înainte de release-ul fiecărui build nu sunt la fel de amănunţite.

Google Chrome Canary este disponibil pe Windows din August 2010, dar acum poate fi utilizat şi pe Mac-uri. O facilitate pe care echipa de dezvoltatori a acordat-o pentru canalul Canary a fost posibilitatea de a rula acest build în paralel cu un channel Dev, Beta sau Stable, pentru a avea totuşi un browser stabil pentru activităţile obişnuite şi a nu fi obligaţi să recurgeţi la Internet Explorer sau alt browser.

Internet Explorer 10 disponibil pentru testare

Microsoft a pus la dispoziţie pentru download un „Platform Preview” pentru Internet Explorer 10, următorul browser de la Microsoft. Acest preview oferă o imagine asupra îmbunătăţirilor în domeniul CSS şi HTML5.

Cu toate că acest download este destinat în principal dezvoltatorilor, orice pasionat poate pune mâna pe acest preview şi poate testa noile facilităţi. Printre cele care merită menţionate primele ar fi: gradienţi CSS, layout-uri flexibile multi-coloană, accelerare hardware direct în browser şi aşa mai departe. De asemenea, în privinţa codecurilor (şi a războiului dus pe acest front cu dezvoltatorilor celorlalte browser-e populare) se pare că Internet Explorer 10 va continua să suporte şi să promoveze H.264 atât în formatele HTML5 cât şi Flash, dar va adăuga şi suport pentru WebM, un format asociat nativ cu HTML5.

Informaţii detaliate găsiţi pe blogul MSDN, unde puteţi deasemenea să descărcaţi o copie a acestui preview.

Un aspect ciudat este că toate comparaţiile se fac între Internet Explorer 10, care încă nici nu se află în versiune alfa, şi versiunile de Chrome şi Firefox care sunt deja lansate. Această comparaţie nu-şi prea are sensul, fiindcă este evident că până când vom avea o versiune funcţională, ca să nu spune finală, a lui Internet Explorer 10, versiunile de la acea dată pentru Chrome şi Firefox vor fi, aşa cum ne-am obişnuit, mai rapide, mai actuale şi mai aliniate standardelor web ale momentului.

Google anunţă Youtube Live

Google a anunţat ieri că Youtube va include de acum înainte şi facilităţi de streaming şi distribuţie video live. Youtube livrează în acest moment peste 2 miliare de videoclipuri în fiecare zi. Youtube a oferit deja anumite evenimente sportive, concerte sau alte evenimente live, dar doar ocazional.

Începând de azi, la www.youtube.com/live puteţi găsi toate sursele de programe live oferite de Youtube Live. În acest moment doar anumiţi parteneri selecţionaţi beneficiază de această ofertă şi pot furniza live streaming pe youtube, dar treptat din ce în ce mai mulţi creatori video vor avea acces la această facilitate.

Vești bune din statisticile Google: manelele în declin

Statisticile de căutare oferite de Google sunt foarte utile în prezicerea unor comportamente de căutare, în special atunci când e vorba de aspecte sezoniere. Există însă și alte statistici și concluzii interesante care pot fi obținute la o analiză detaliată a acelorași statistici. Am analizat în acest caz trendul de căutare pentru termenul „manele” și căutările asociate și vă prezentăm aici câteva rezultate interesante.

Dacă în 2009, cuvântul „manele” avea un indice al frecvenței în căutările din România de 65 de puncte, cifra a scăzut cu aproape 20%, la 55 de puncte în 2010 și încă o dată în 2011 cu peste 20%, cel puțin în statisticile de până acum, până la 43 de puncte. Dacă ținem cont și de faptul că precizia informațiilor colectate de Google, cel puțin din punct de vedere geografic, s-a îmbunătățit continuu, și că termenul de căutare manele este specific și unic vorbitorilor de limbă română, ajungem la concluzia că cifrele sunt destul de precise.

Topul căutărilor care au inclus cuvântul „manele” pentru perioada care s-a scurs deja din 2011 conține, în ordinea importanței, următoarele fraze (frecvența fiecărei căutări este dată relativ la cea mai întâlnită căutare:”manele manele”):
  1. manele manele 100
  2. radio manele 30
  3. radio 30
  4. manele 2011 25
  5. manele noi 25
  6. download 15
  7. download manele 15
  8. muzica manele 15
  9. manele noi 2011 15
  10. manele online 10

Dintre căutările conexe cu termenul în discuție, în 2011 trendul indică o creștere a căutărilor pentru următorii termeni:

  1. muzica 2011 (Breakout)
  2. muzica noua 2011 (Breakout)
  3. youtube manele 2011 +4,900%
  4. manele noi 2011 +4,450%
  5. manele online 2011 +4,100%
  6. manele 2011 +4,050%
  7. muzica 2011 manele +4,000%
  8. guta 2011 +3,800%
  9. radio manele 2011 +3,550%
  10. manele download 2011 +3,050%

Dintre știrile indexate și recunoscute ca atare de Google, în 2011, care fac referire la manele, majoritatea se referă critic la fenomen și în general condamnă sau iau în derâdere fenomenul.

O ultimă statistică interesantă se referă la regiunile din România care au manifestat în 2010 un interes ridicat pentru manele:

  1. Teleorman 100
  2. Gorj 100
  3. Giurgiu 97
  4. Vrancea 78
  5. Olt 76
  6. Braila 73
  7. Mehedinti 70
  8. Buzau 67
  9. Botosani 59
  10. Neamt 58

Această ultimă statistică arată un pic diferit la nivelul anului 2011, cel puțin până acum, cu cele mai interesate 5 regiuni fiind:

  1. Olt 100
  2. Galați 96
  3. Argeș 95
  4. Buzău 85
  5. Brăila 85

dar mai este destul timp până la finalul anului pentru ca statistica să se schimbe.

Am remarcat totuși că Bucureștiul nu apare în topul zonelor interesate de manele, nici pentru anul anterior, 2009, care are pe primele 2 poziții aceleași 2 câștigătoare din 2010: Gorj și Teleorman. Am mai remarcat cea mai importantă căutare ca fiind repetarea cuvântului, manele manele, un lucru destul de neobișnuit și nespecific căutărilor, și pe care, nefiind nici măcar un cunoscător distant al fenomenului, nu mi-l pot explica în niciun fel.

Snoop Dogg lansează noul album pe MySpace

Tocmai când credeam că MySpace îşi dă duhul, Snoop D O dublu G vine şi aruncă bomba. Noul album Snoop Dogg, Doggumentary, cu toate cele 21 de piese, a fost lansat pe pagina de MySpace a artistului cu 2 zile înainte de lansarea oficială a albumului.

Albumul conţine piese în cooperare cu mai mulţi artişti de marcă, cum sunt Willie Nelson, Young Jeezy, R. Kelly, Gorillaz, John Legend şi mulţi alţii. Albumul este o continuare pe conceptul de la debutul din 1993, Doggystyle.

Dintre piesele de pe album unele erau deja disponibile de ceva timp, dar altele sunt nou-nouţe. Puteţi asculta versiuni perfect curate ale întregului album pe net, albumul fiind pus în vânzare şi el din 29 Martie.

Find more artists like Snoop Dogg at Myspace Music

Mişcarea pe care a făcut-o Snoop este destul de interesantă, şi nu putem să nu ne întrebăm dacă această lansare pe MySpace nu are nicio legătură cu dificultăţile recente ale reţelei de socializare. Oare în spatele acestei lansări se află şi un mic contract de publicitate şi imagine? Vom afla probabil în curând.

Yahoo va veni cu 2 produse noi pentru România în 2011

Chiar dacă informaţia este un pic prea criptică şi implicit cu un grad mare de inutilitate, ni s-a părut interesant să menţionăm că Yahoo a anunţat că va introduce în 2011 două noi produse pe piaţa din România. Anunţul vine după un anunţ recent cu privire la relansarea într-o nouă formulă tehnică şi grafică a serviciului global de căutare al Yahoo la nivel internaţional.

Din comunicatul publicat de Mediafax mai aflăm că Yahoo a lansate deja în România o versiune simplificată a portalului Yahoo.com similară cu cele deja lansate în Polonia, Turcia, Rusia şi Grecia, cu conţinut orientat pe câteva zone de interes cum ar fi Ştiri, Finanţe, Lifestyle, Sport,Tech (Gadgets), Meteo. La acestea se adaugă Yahoo! Mail Beta care permite utilizarea de adrese email @yahoo.ro.

Alte produse de socializa au rămas totuşi nelocalizate: Messenger, Games şi Groups, dar probabil dintre acestea se vor ivi cele 2 produse localizate despre care se vorbeşte în comunicatul de presă.

Raluca Hotăran a fost numită în funcţia de country content manager pentru Yahoo! România la începutul lunii ianuarie. Anterior, ea a ocupat mai multe funcţii în reprezentanţa locală a producătorului american de softwareMicrosoft.

„În România există o resursă alocată cu titlul de «Country Content Manager» care gestionează portalul Yahoo! România la nivel de conţinut şi produse locale. Momentan nu sunt în plan şi alte poziţii în România”, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, Raluca Hotăran.

La sfârşitul anului trecut, serviciile furnizate de Yahoo! erau folosite în România de 8,2 milioane de persoane, circa 80% din totalul celor cu acces la Internet.

Metroul din Londra va avea 120 de hotspot-uri pentru Olimpiadă

Printre pregătirile care se fac pentru Olimpiada din 2012, în planurile guvernului englez a fost inclusă şi dotarea metroului Londonez cu 120 de hotspot-uri WiFi pentru călătorii înfometaţi de informaţie care utilizează acest mijloc de transport. Desigur, acestea nu sunt singurele demersuri făcute în Londra pentru a îmbunătăţii zona de tehnologie a informaţiilor cu ocazia Jocurilor Olimpice.

Evident, nu va exista conectivitate wireless în tuneluri (aşa cum există în Bucureşti dar doar pe GSM). British Telecom a pornit deja un prim trial în staţia Charing Cross, cu un plan ce acoperă întreaga reţea planificată până în Iunie 2012, la începerea Jocurilor.

Microsoft publică într-o formă inedită rezultatele unui studiu asupra internetului

Microsoft a publicat într-o formă inedită rezultatele unui studiu efectuat recent cu privire la internet şi reţelele sociale în relaţie cu accesul mobil la informaţie.

Redăm mai jos infograficul de la Microsoft, deşi în sumar putem remarca că ideile principale se leagă de câteva aspecte principale: piaţa de acces mobil la nivel internaţional este din ce în ce mai mare, cu o concentrare în zona de căutări locale, jocuri şi access la youtube; iar socializarea are cea mai largă distribuţie în rândul utilizatorilor de Internet pe device-uri mobile.

mobile marketing and tagging

Learn More about Mobile Tagging at Microsoft Tag.

Informaţiile din conturile TripAdvisor parţial compromise

Dacă aveţi un cont pe TripAdvisor, site-ul cel mai utilizat pentru a obţine informaţii despre locurile în care vă propuneţi să călătoriţi, probabil aţi primit deja o notificare de la Steve Kaufer în care vi se comunică că o parte din conturile TripAdvisor au fost compromise.

Din fericire se pare că cei care au obţinut acces la conturile înregistrate la Trip Advisor nu au obţinut informaţii foarte relevante, dar au obţinut o listă de adrese email, ceea ce înseamnă că aveţi şanse mari ca în următoarea perioadă să primiţi mai multe emailuri SPAM decât primeaţi în mod obişnuit.