Stiri si noutati din IT

Procesoare Snapdragon dual şi quad pentru Windows8

Platformele ARM și x86 sunt confirmate ca valide pentru Windows 8, după mai multe luni de zvonuri și speculații. Acum Qualcomm a venit cu informații despre cum compania de procesoare plănuiește să susțină noul sistem de operare de la Microsoft.

Primul procesor despre care se discută este Snapdragon MSM8960, un dual-core care are integrat un modem 3G/LTE capabil de viteze de până la 2.5GHz, urmat la începutul lui 2012 de un alt procesor, quad-core de data aceasta, Snapdragon APQ8064.

Este de la sine înțeles că acele companii care furnizau tradițional procesoare pentru Windows vor continua să o facă, Texas Instruments și NVIDIA fiind printre cei care trebuie menționați, însă deocamdată aceștia nu au oferit încă nici măcar detaliile pe care le-a distribuit Qualcomm.

Puteți citi întreg comunicatul de presă pe pagina următoare.

Citește mai mult

Informatizarea în Sport, software pentru baschet

Fiindcă în ultima vreme am fost inundaţi cu ştiri despre Android, iPhone, tablete, console, pad-uri şi milioane de alte telefoane şi gadget-uri, ne-am gândit că n-ar strica să abordăm şi subiecte pe care nu le găsiţi pe alte site-uri de tehnologie şi informatică, indiferent că e vorba de site-uri locale sau de limbă engleză.

O să trecem în revistă rapid o suită de aplicaţii furnizate de compania Media Benz Telekomunikacijos, din Lituania, ţara în care fotbalul este eclipsat complet de baschet, o ţară de 3 milioane de experţi în baschet, aşa cum se caracterizează singuri.

Odată cu recenzarea produselor de la MBT vom face practic şi un review al site-ului Federaţiei Române de Baschet, fiindcă evaluarea softului pentru meciuri de baschet al MBT este practic o recenzie a implementării facilităţilor oferite de acest soft pe site-ul Federaţiei Române de Baschet.

Compania MBT dezvoltă şi oferă suport tehnic pentru mai multe federaţii de baschet şi ligi din Europa. Abordarea lor urmăreşte furnizarea de statistici cât mai detaliate pentru fiecare meci de baschet şi furnizarea de cât mai multe informaţii utilizatorilor şi vizitatorilor, astfel încât statisticile oferite să ajute la înţelegerea jocului de baschet şi chiar la analize care să conducă la îmbunătăţirea strategiei şi a abordării fiecărui meci de baschet de către echipele din competiţie.

Ce fac softurile MBT?

  • administrarea competiţiilor, generarea calendarului de competiţii, desemnarea arbitrilor
  • automatizarea procesului de colectare a statisticilor de joc şi generarea de numeroase rapoarte
  • îmbunătăţirea şi optimizarea proceselor asociate jocului de baschet pentru turnee de nivel naţional, regional sau la nivel de club
  • furnizarea către public, fani şi media de prezentări detaliate pe web
  • minimizează costurile de administrare şi elimină durerile de cap induse de tehnologie

Din punct de vedere practic, cea mai importantă componentă a suitei de aplicaţii oferită de compania lituaniană de software este aplicaţia de introducere live a informaţiilor de pe parcursul meciurilor. La masa de arbitraj există un calculator şi un operator care introduce fiecare acţiune folosind nişte butoane prealocate, pe măsura desfăşurării jocului.

Pe baza informaţiilor introduse de operator (informaţii care includ tipul acţiunii, numărul jucătorului şi poziţia acestuia pe teren) sunt generate o serie de statistici foarte interesante, cum ar fi:

  • prezentarea liniară, fază cu fază, a jocului, disponibilă în timp real pe internet
  • prezentarea jocului şi a celor 2 echipe pe baza datelor din meciurile anterioare
  • casetă statistică pentru fiecare echipă, unde fiecare jucător este prezent cu informaţii clare despre fiecare acţiune (puncte marcate, recuperări, faulturi, eficacitate etc)
  • graficul desfăşurării jocului
  • graficul aruncărilor, cu amplasarea poziţională a aruncărilor fiecărui jucător, atât reuşite cât şi nereuşite.
  • statistici detaliate care conţin comparaţii între echipe, între titulari şi rezerve, informaţii despre posesie, despre recuperări, pase, intercepţii şi diferenţe de scor ş.a.m.d.

Revenind la implementarea de pe site-ul www.frbaschet.ro , vom trece în revistă discret opţiunile pe care le aveţi atunci când accesaţi site-ul.

La accesarea site-ului, sunt prezentate informaţii şi noutăţi despre evenimentele recente din domeniul baschetului. În partea din dreapta sus există un spaţiu rezervat pentru scorul live al meciului care ar fi în desfăşurare la momentul accesării site-ului, şi link către informaţii live utile legate de meciuri.

În continuare pe coloana din dreapta există link-uri către diverse competiţii organizate sub patronajul Federaţiei. Ca exemplu de navigare am ales să accesăm Cupa Firmelor, o competiţie la care orice companie care poate forma o echipă de baschet se poate înscrie pentru o taxă rezonabilă de participare.

Următoarea pagină este generată pe baza informaţiilor planificate în softurile oferite de MBR şi pe baza datelor deja înregistrate din meciurile deja desfăşurate.

Pot fi vizualizate direct meciurile planificate pentru următoarea perioadă, dar şi resultatele meciurilor deja desfăşurate (click pe Rezultate). Pe partea din dreapta este disponibil clasamentul curent, realizat pe baza punctelor obţinute de fiecare echipă în meciurile deja disputate. Pe baza raportului între meciurile câştigate şi cele pierdute, în partea de sus a clasamentului se plasează în acest moment echipele BCR, Classic Dome, Teamnet şi Romtelecom.

Ultimul meci disponibil cu statistici complete este cel dintre BCR şi Romtelecom, două companii care nu mai necesită prezentări detaliate şi care participă la competiţie cu echipe puternice.

Statisticile oricărui meci pot fi accesate cu un click pe scorul meciului. Pentru cel mai recent meci desfăşurat, între BCR şi Romtelecom, scorul final a fost 63-51 în favoarea BCR. Pe baza informaţiilor înregistrate de softul celor de la MBT, sunt afişate deja informaţii legate de punctele marcate în fiecare sfert, o statistică a punctelor marcate, liderii jocului şi date statistice comparative între cele două echipe pe mai multe criterii: procentaj aruncări de 2 şi 3 puncte, procentaj aruncări libere şi număr de recuperări.

Pe pagină sunt disponibile linkuri către informaţii detaliate deja menţionate, toate furnizate de softul BasketHotel furnizat de compania lituaniană de software. O pagină interesantă este cea în care sunt prezentate poziţiile din care s-au efectuat aruncările. Folosind opţiunile din interfaţă, pot fi selectate aruncările fiecărui jucător în parte, informaţii utile participanţilor, pentru a-şi identifica punctele forte şi punctele slabe, dar mai ales antrenorilor, care pot identifica analitic preferinţele şi strategiile de joc ale echipelor pe care urmează să le întâlnească sau locurile preferate de aruncare pentru jucătorii cei mai periculoşi ai echipei adverse.

O opţiune care ar fi fost interesantă, dar pe care nu am putut să o accesăm pentru jucătorii din Cupa Firmelor, era cea a statisticilor detaliate pentru fiecare jucător în parte, statistici care sunt disponibile accesând separat lista de jucători şi alegând jucătorul căutat, dar numai pentru jucătorii din diviziile principale şi numai pe baza jocurilor oficiale. Având în vedere că statisticile sunt înregistrate (sau cel puţin alocabile) fiecărui jucător separat, aceasta este o opţiune pe care ne-ar fi plăcut să o vedem funcţională şi pentru jucătorii amatori, mai ales că în România divizia a treia are probabil cei mai mulţi jucători de baschet, iar aceştia ar fi foarte interesaţi în a-şi evalua cât mai bine performanţa în teren.

Mai mult, chiar şi pentru jucătorii care sunt legitimaţi în diviziile superioare, statisticile personale sunt destul de confuze, informaţiile legate de jocuri şi de performanţa jucătorului incluzând pe unele subpagini toate meciurile, indiferent de echipă sau divizie, în timp ce pe alte pagini informaţiile se referă doar la meciurile oficiale, din diviziile superioare.

Nu ne este clar dacă aceste mici deficienţe ţin de implementarea softului sau de modul în care acesta este utilizat sau configurat local, însă vom încerca să clarificăm acest aspect direct cu producătorul aplicaţiei şi să revenim cu o completare la acest material pentru cei interesaţi de aceste detalii.

În ciuda acestor mici neajunsuri depistate pe implementarea de pe site-ul FRB, aplicaţia şi informaţiile furnizate sunt la un nivel foarte avansat şi de o utilitate foarte mare pentru antrenori, jucători şi reprezentanţii mass-media.

Chiar dacă evaluarea noastră este destul de subiectivă, ne face plăcere să acordăm nota 10 suitei de aplicaţii dezvoltate de MBT şi nota 9 implementării de pe site-ul Federaţiei Române de baschet, în special datorită micilor neajunsuri menţionate în acest materiale.

Ne bucurăm să observăm că într-o perioadă în care cheltuielile organizaţiilor guvernamentale sunt puse foarte des sub semnul întrebării, Federaţia Română de Baschet a făcut o investiţie care poate contribui semnificativ la popularizarea acestui sport şi la creşterea transparenţei şi a calităţii baschetului.

 

România susţine dar nu promovează open-source software

Într-o conferinţă de presă susţinută la Bucureşti de ministrul român al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Valerian Vreme, acesta a afirmat că autorităţile publice ar trebui „să folosească sisteme informatice bazate pe software gratuit şi open-source atunci când o evaluare corespunzătoare arată că aceasta este soluţia corectă”.

Valerian Vreme a mai spus că nu va susţine o lege care să impună autorităţilor de stat şi guvernamentale să utilizeze open-source software, şi că treaba ministerului în acest domeniu se limitează la a prezenta avantajele şi dezavantajele acestui concept.

Ministrul a mai făcut un apel la furnizorii de software gratuit şi open-source să facă aceste proiecte relevante şi accesibile administraţiei publice înscriindu-le în Biblioteca de Aplicaţii, un software repository care este administrat de Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare în Informatică.

Encriptarea datelor pe iPhone este istorie

Fanii şi susţinătorii iPhone vor avea un motiv în minus de laudă atunci când vor descrie avantajele iPhone faţă de alte device-uri mobile. De fapt e vorba de întreaga gamă de produse care rulează pe iOS, sistemul de operare de la Apple. O companie rusească de securitate informatică, Elcomsoft, a publicat informaţii despre procesul de spargere al encriptării pe sistemele de operare iOS. Unealta foloseşte câteva aplicaţii software specifice printre care un bruteforce cracker pentru a descoperi cheia folosită pentru generare cheii de criptare.

Chiar dacă pentru moment Elcomsoft nu vinde acest tool decât agenţiilor guvernamentale, nu e niciun dubiu că unelte de acest fel vor deveni disponibile în curând pentru oricine e interesat de astfel de unelte, şi din păcate există destul de multe categorii de „utilizatori” care ar găsi întrebuinţări neortodoxe pentru acestea.

Xi3 vine cu primul ChromiumPC, un desktop pentru cloud

Xi3 a dezvăluit primul calculator modular ChromiumPC anul trecut, dar va fi disponibil pentru livrări abia în această vară. Calculatorul stă într-o carcasă interesantă de aluminiu care poate susţine trei plăci sau „module” care determină funcţionarea calculatorului. Schimbând cele 3 module poţi permite acestui ChromiumPC să ruleze şi alte sisteme de operare.

Totuşi, având în vedere şi numele de botez, ChromiumPC este o maşină gândită pentru web şi cloud processing, iar varianta implicită te va ajuta să intri online cât se poate de repede.

Nu există încă o estimare de preţ pentru ChromiumPC, dar având în vedere că sistemul este prognozat să fie livrat pe piaţă abia în a doua jumătate a anului mai este încă timp înainte de perioada de pre-order.

Ghid de securizare pentru calculatoare de la NSA

Agenţia Americană de Securitate NSA a publicat recent câteva ghiduri de securizare a celor mai populare sisteme de operare, ghiduri destinate celor care doresc să îşi securizeze sistemele informatice la cel mai înalt nivel disponibil astăzi.

Astfel NSA a publicat aceste ghiduri pentru sistemele de operare cele mai utilizate, ca Windows, Mac, Linux şi Solaris, incluzând metode de securizare „utilizate în prezent la nivelul tuturor organizaţiilor guvernamentale şi a numeroase alte entităţi care se bazează pe aceste ghiduri”, conform declaraţiilor NSA.

Fiind vorba de materiale formulate de organizaţii guvernamentale americane, te-ai putea aştepta ca aceste materiale să fie destul de greoaie, dar cele mai populare materiale: Aspecte de Securitate pentru Windows 7 şi Sfaturi de securizare pentru OS X 10.6 sunt chiar nişte materiale bine scrise din punct de vedere al nivelului de cunoştinţe şi uşurinţei în implementare.

 

Purtătorul de cuvânt al grupului Anonymous pleacă

Barret Brown este unul dintre oamenii de PR cu cea mai rapidă ascensiune din domeniu, după ce s-a afiliat grupului de specialişti în securitate informatică cunoscut ca „Anonymous”.  Principalele motive care au dus la această decizie au fost lipsa de control asupra calităţii operaţiunilor mişcării, lipsă de control care a dus la câteva probleme cu privire la acţiunile validate oficial de grup şi alte acţiuni care uneori sunt atribuite grupului deşi ele nu sunt o iniţiativă reală a membrilor acestuia.

Un exemplu recent este incidentul de securitate major de la Sony, care a ţinut PlayStation Network pe butuci aproape o lună întreagă şi pe care Sony l-a atribuit la un moment dat, în lipsa altor indicii, grupului Anonymous.

După părerea noastră, această pierdere poate duce la o diluare foarte mare a informaţiilor cu privire la acţiunile grupului, mai ales dacă nimeni nu va umple acest gol şi Anonymous va deveni „suspectul de serviciu” şi sinonim cu incidente de securitate pentru care victimele nu vor putea găsi niciun alt vinovat.

Detalii complete despre această recentă schimbare găsiţi pe site-ul Arstehnica.

TinKode loveşte din nou, un server NASA expus?

La câteva luni după ce un hacker de origine română a expus nişte probleme de securitate ale serverelor Agenţiei Spaţiale Europene, care a recunoscut incidentul, acelaşi hacker anunţă că a intrat pe un server NASA, obţinând acces la informaţii confidenţiale.

Conform declaraţiilor lui TinKode, hacking-ul este un hobby pentru acesta, el neintenţionând să folosească informaţiile obţinute ci doar să atragă atenţia asupra problemelor şi riscurilor de securitate. TinKode anunţă ocazional pe contul său de twitter informaţii despre activitatea sa recentă.

The Register i-a acordat hacker-ului român apelativul „Serial Hacker” într-un articol în care enumeră alte câteva victime ale acestuia: Marina Roială Britanică, MySQL.com.

Într-un interviu recent, TinKode a declarat că odată identificată vulnerabilitatea site-ului NASA care a dus la divulgarea unor imagini nepublicate captate de anumiţi sateliţi de supraveghere ai NASA, hacker-ul român l-a notificat pe webmaster-ul acestui site cu privire la aceasta problemă şi nu există suspiciuni cu privire la alte activităţi maliţioase pe serverele acestora.

Bosch vrea să mai deschidă o fabrică în România

Conform Romania Business Insider, firma germană Bosch intenţionează să mai deschidă în România o fabrică de componente pentru industria automobilelor. Planurile sunt pentru regiunea Blaj, unde ar fi vorba de o investiţie de la zero, conform directoarei generale a subsidiarei Bosch în România, Brigitte Eble.

Grupul Bosch este prezent în România din 1994 şi include mai multe companii care activează în domeniul tehnologic, de la echipamente şi produse electrocasnice până la unelte şi componente industriale pentru industriile uşoare.

Viruşi pe Mac OS X, cum scapi de ei?

Multă vreme fanii înfocaţi ai Apple şi ai sistemelor de operare de la Apple, cu precădere Mac OS, au folosit ca argument suprem faptul că Mac-ul nu are viruşi. Avem veşti bune: Mac-ul poate avea viruşi, şi mai nou chiar are viruşi, troieni şi alte mallware. Şi nu sunt ironic când spun că sunt veşti bune? Fiindcă asta înseamnă că Mac OS X a ajuns suficient de important şi de răspândit pentru a primi atenţia „dezvoltatorilor” de mallware.

Aşadar, să trecem la subiect. Recent a apărut un virus care se prezintă utilizatorului de Mac OS X ca şi antivirus (reţeta clasică) şi care sugerează ca utilizatorul să ruleze o verificare de securitate. Odată acceptată sugestia, este descărcat virusul şi instalat pe sistem. Virusul se prezintă sub diferite nume: Apple Security Center, Apple Web Security, Mac Defender, Mac Protector şi posibil multe alte nume.

Din fericire, deocamdată virusul nu este foarte deştept, şi e nevoie ca utilizatorul să interacţioneze cu aplicaţia de mai multe ori pentru ca virusul să se instaleze confortabil pe sistem, însă e de aşteptat ca pe viitor lucrurile să se schimbe şi astfel de aplicaţii mallware sa apară neinvitate pe sistemele Mac OS. Printre interacţiuni la un moment dat aplicaţia cere şi credenţialele de administrator, care sunt în acest mod compromise.

După ce s-a instalat, virusul pretinde că este un program antivirus neînregistrat, îţi prezintă câteva alerte false de presupuşi viruşi şi te invită să îl înregistrezi. Dacă nu te-ai prins până aici şi ai introdus informaţiile de pe cardul de credit poţi să te aştepţi ca acesta să fie golit foarte rapid.

Cum scapi de virului de MAC OS X?

În primul rând dacă ai apucat să îl instalezi, nu mai introduce nicio informaţie personală în nicio altă aplicaţie până când nu ai scăpat de virus.

Apoi închide toate ferestrele aplicaţiei folosind Command+Q de pe tastatură sau cu click pe x-ul roşu din colţul din stânga sus al fiecărei ferestre.

Acum du-te pe harddisk şa Applications -> Utilities şi deschide Activity Monitor. Acolo găseşti procesul MacProtector şi dai click pe Quit Process.

Confirmi apoi în următorul popup că vrei să faci Quit.

Deschizi apoi Meniul Apple şi mergi pe System Preferences, unde selectezi Accounts în noua fereastră. Dacă nu îţi dă voie să faci modificări dai click pe lăcăţelul din stânga-jos şi introduci parola de administrator ca să activezi modificările.

Selectezi apoi utilizatorul tău şi apoi faci click pe Login Items. Acolo selectezi MacProtector şi faci click pe semnul minus din partea de jos a ferestrei.

Închizi System Preferences şi te duci înapoi la folderul de Applications. Găseşti MacProtector ca aplicaţie instalată şi o muţi frumos în Trash, cu drag-drop sau click dreapta şi Move to Trash.

 

Lenovo lansează un nou ThinkCentre All-in-One

Lenovo a lansat cu o zi mai devreme un nou All-in-One, modelul ThinkCentre 91z All-in-One, un sistem pe care Engadget îl compară cu HP TouchSmart 610, de la HP, un alt all-in-one destul de interesant, dar care în plus vine cu un ecran touchscreen care schimbă destul de radical experienţa de utilizare.

Ca să facem comparaţia şi mai semnificativă, nu putem să nu remarcăm că acest all-in-one vine pe o piaţă a calculatoarelor compacte pe care MSI a lansat deja seria WindTouch, care pe lângă ecranul touchscreen mai vine şi cu opţiunea de 3D pe acelaşi ecran la o rezoluţie fullHD 1080p.

În concluzie, acest Lenovo ne-ar putea impresiona prin caracteristica compactă, fiindcă pe partea de specificaţii efective nu vine cu nimic extraordinar. Modelul este dealtfel destul de ieftin, preţul pentru america de nord fiind anunţat ca începând cu 699usd.

1000 de BlackBerry PlayBook au fost rechemate

Nu e nicio surpriză că numeroase companii lansează produsele sărind etape, ca să nu piardă trenul şi să fie printre primii care prind un segment de piaţă. Este o surpriză totuşi atunci când un producător se grăbeşte atât de tare încât lansează un produs cu un defect software care nu numai că nu poate fi trecut cu vederea, dar, deşi ar fi un defect software, nu poate fi actualizat printr-un update de … software.

Ce am dedus noi din această poveste ar fi că:

  • ori RIM sunt foarte conştiincioşi şi preferă să recheme un produs chiar dacă acesta are doar un defect minor.
  • ori defectul descris este cu mult mai mare şi potenţial periculos şi RIM preferă să nu-l dezvăluie

Oricum ar fi, pentru tableta PlayBook de la producătorul BlackBerry-ului situaţia nu arată prea bine. Mai mult, RIM spune că majoritatea tabletelor afectate probabil nici nu au fost încă vândute către consumatorul final, dar noi ne întrebăm dacă ăsta e un lucru bun sau un lucru foarte-foarte rău.

Filmare 1080p cu deschidere mare, cu Contour+

Dacă eşti un iubitor de acţiune, indiferent că asta înseamnă sporturi extreme sau plimbări în natură, acum ai o alternativă la populara cameră GoPro. Mai mult decât atât, camera lansată recent are şi un GPS integrat, astfel încât informaţia vizuală înregistrată de cameră se poate bucura şi de facilităţi de GeoTagging.

Şi fiindcă lucrurile nu se opresc aici, acelaşi gadget are şi conectivitate Bluetooth v2.1, care ţi-ar putea permite de exemplu să o conectezi la un iPhone (şi probabil în curând şi la un Android) pentru a activa funcţia de wireless viewfinder.

Ca să continuăm cu surprizele, Contour+ vine şi cu o mufă mini HDMI out şi un port microSD pe spate. Cablul HDMI este şi el inclus în cutie, aşa că te poţi apuca de treabă imediat şi poţi vedea tot imediat rezultatele.

Pe partea de filmare, camera e în stare să înregistreze video la 1080p cu 30fps, iar lentila super-wide cu care este dotată poate filma cu un unghi de deschidere de 170 de grade atunci când filmezi la 720p şi 960p, şi 125 de grade la filmare fullHD 1080p.

Data de lansare a camerei este 18 Mai 2011, iar preţul estimat este de aproximativ 500USD. Mai multe detalii în comunicatul de presă (în limba engleză), pe pagina următoare.

Citește mai mult

Top 10 avantaje Android faţă de iPhone

Portalul Lifehacker a publicat o selecţie foarte interesantă de facilităţi şi avantaje pe care Android le are faţă de iPhone. Având în vedere că mai devreme sau mai târziu şi noi vom avea câte un telefon Android, ne-am gândit să documentăm un articol cu aceste avantaje, astfel încât la achiziţionarea unui Android să avem un punct foarte interesant de plecare în customizarea telefonului.

Nu ne vom întinde prea tare cu detaliile, fiindcă informaţiile sunt uşor accesibile la sursa iniţială a materialului, deci iată lista celor 10 avantaje:

10. Tastaturi alternative – dacă nu-ţi convine tastatura pusă la dispoziţie implicit, poţi descărca o aplicaţie care să schimbe mai toţi parametrii.

9. Automatizare – Tasker e una din cele mai puternice aplicaţii Android, cu ajutorul căreia îţi transformi Android-ul într-un super-telefon. Cu Tasker poţi customiza aproape toate setările sistemului de operare, inclusiv să foloseşti profile de customizare deja disponibile.

8. Launcher-e customizate – Pe iPhone customizările pot fi făcute după operaţiunea de jailbreak, pe Android se pot customiza o serie de setări legate de aplicaţia de bază a telefonului. Printre preferate se află LauncherPro şi ADWLauncher, care e una din cele mai customizabile launcher-e.

7. Widgets – ferestre care oferă acces direct la anumite informaţii sau date.

6. Schimbarea Bateriei şi a Cardului – pur şi simplu poţi să schimbi cartela de memorie şi bateria, dacă se strică sau vrei să faci un upgrade.

5. Instalarea aplicaţiilor – se face foarte simplu şi foarte rapid. Atât în Android Market cât şi în alternativa AppBrain, operaţiunile de instalare sunt foarte simple.

4. ROM-uri customizate – fiind un sistem de operare open-source, oricine are calităţile tehnice necesare poate să facă modificările şi să reîncarce sistemul de operare cu îmbunătăţirile preferate.

3. Controlarea telefonului de la calculator – indiferent că vrei să trimiţi SMS-uri sau să accesezi alte funcţiuni, poţi face asta foarte simplu din browser, o opţiune care, din nou, nu e disponibilă pe iOS

2. Flash – tehnologia Flash este încă foarte prezentă pe web, aşa că Flash este pur şi simplu o tehnologie de care nu te poţi lipsi.

1. Integrare adevărată cu aplicaţiile – chiar dacă Google Voice va fi disponibil până la urmă şi pe iPhone, aplicaţiile Google pe care le foloseam deja atunci când a apărut Android-ul, cum e Google Voice, Google Maps sau alte aplicaţii arhi-cunoscute, acestea lucrează pur şi simplu mai bine, mai deştept şi cu adevărat integrat pe Android.

Dacă vi se pare că există avantaje clare pe care iPhone le are faţă de Android aşteptăm părerile voastre în comentarii, pentru ca eventual să publicăm şi un articol intitulat Top 10 avantaje iPhone faţă de Android.

Prelegerile de la Google I/O 2011 pe YouTube

Google a postat 2 materiale video pe Youtube cu cele 2 prelegeri de la evenimentul principal al Google, Google I/O ediţia 2011. Materialele sunt 720p, dar le-am inclus şi pentru voi mai jos, pentru a le putea urmări direct pe zona.ro, cu subtitrările originale.